Opresc într-o după-masă caniculară la un hypermarket căruia nu-i dau numele, dar e atât de iubit de arădeni, în cât am ras stadioane și fabrici pentru a le avea în peisajul arădean, unde mai pui că are siglă galben-albastră și un strop de roșu.
Și cum mergeam eu în ritmul meu lent, că ungurul venit la furat de Ardeal, aud un:
– Ceau, Trompetă (nu așa o chema pe doamna, dar nereținând numele, trebuie să-i spunem cumva)! Când ai venit?
– Ieri am venit, de la PARMA, din Italia! (nu am majuscule atât de mari, încât să pot descrie crescendo-ul doamnei Trompetă)
– Cum e la voi, cu corona asta?
– Ahhh, păi la NOI oamenii respectă regulile! Poartă mască chiar și pe stradă.
E civilizație, oamenii sunt responsabili, NU ca AICI, unde n-ai cu cine, dom’le… N-AI CU CINE!
M-am întors în timp ce mă pregăteam să intru în magazin, mânat de curiozitate gen: „Cum puii mei arată o italiano vero?”
Am văzut-o și instantaneu mi-am amintit de vorbele Annei:
– Să nu uiți de lămâie, dacă vrei să-ți fac cremeș! (mulțumesc, doamnă T. )
Și am intrat în magazin, nu înainte de a-mi dezinfecta mâinile la dozatorul pus la dispoziție de magazin.
La o distanță aproape occidental de regulamentară, m-a urmat doamna Trompetă, care… a trecut cu un aer de superioritate pe lângă zeama din dozator, m-a driblat cumva (v-am mai spus că sunt lent, am ritmul meu) de a ajuns în fața mea la vitrinele cu produse de panificație și îi umblau mâinile (nedezinfectate) de zici că era concursul: „Ia gratuit, în 30 de secunde, cât poți duce!”
Mi-a venit să-i spun:
– Măcar NOI ne dezinfectăm pe mâini!
Dar… „N-ai cu cine, Dom’le! N-ai cu cine!”
