După ce ieri făceam o analiză referitoare la mascarada așa zisului sport profesionist din România, care de fapt e susținut și manevrat în proporție imensă de politicieni prin banii publici (analiză pe care o puteți citi aici: Eșecul naționalei de handbal certifică falimentul „viziunii“ sportive a României), astăzi am mai primit ca „bonus“ o mostră de anomalie care ar stârni ilaritate în orice societate civilizată. Iată pe scurt filmul evenimentelor:
Azi dimineață am aflat că la Primăria Municipiului Arad urma să aibă loc o conferință de presă pe teme de sport, unul dintre subiecte fiind locul de desfășurare a ultimului meci al UTA-ei din acest an calendaristic. În naivitatea noastră chiar ne imaginam că vom fi anunțați că lucrările de la Arena „Francisc Neuman“ se încheie mai repede iar Bătrâna Doamnă va juca partida cu Universitatea Craiova de miercurea viitoare, cu adevărat pe teren propriu. N-am ajuns la respectiva conferință de presă însă nu mică ne-a fost mirarea când din comunicatul primit pe adresa redacției am aflat că „marele anunț“ era acela că UTA va juca amintita partidă… la Cluj. Bun bun ne-am întrebat noi, și ce treabă are asta cu primăria? Nu de alta dar atunci când UTA a jucat la Sibiu cu Oțelul, așa cum o face și sâmbătă cu Farul, anunțul, firesc, a fost făcut de club. De ce e la Cluj altfel? Ei bine, parcurgând scurtul comunicat, ne-am lămurit: „Am avut o discuție cu Alin Tişe, preşedintele Consiliului Județean Cluj pentru a închiria Arena în vederea desfăşurării meciului UTA Arad – Universitatea Craiova, care se va disputa, miercuri 20 decembrie” se arată în comunicat.
Amănuntul de mai sus, relatat nu doar cu nonșalanță ci și cu mândrie, demonstrează încă odată cât de disfuncțională este societatea românească. În mod normal un club sportiv, care este o entitate privată, face o cerere de închiriere a stadionului pe baza unor condiții cât se poate de transparente și, pe baza unor criterii la fel de transparente (fiindcă vorbim despre o bază sportivă aflată în patrimoniul public al municipiului Cluj) primește răspuns favorabil sau nefavorabil. Nu și în România. În România unicul criteriu cu adevărat funcțional este telefonul partenerului sau prietenului politic al celui care nu administrează ci stăpânește medieval bunul public. Nu știm dacă domnul primar Bibarț chiar a rezolvat pentru UTA închirierea Cluj Arena sau doar s-a folosit de o oportunitate pentru a-și face puțină campanie electorală. Dar n-ar fi exclus ca intervenția sa chiar să fi contat decisiv. Nu știm cât de interesați sau dispuși au fost administratorii stadionului să îl închirieze UTA-ei dar avem o puternică bănuială că, deși regulamentul de închiriere este unul teoretic transparent, el este în așa fel întocmit încât să se găsească portițe de blocare a solicitărilor mai puțin agreate; caz în care lucurile pot fi rapid deblocate de, ați ghicit… un telefon.
Nu ne îndoim nici de faptul că mulți dintre votanții arădeni, întâmplător și suporteri ai UTA-ei, vor avea doar cuvinte de laudă despre gestul domnului Bibarț. După peste trei decenii de economie de piață, capitalism și separarea puterilor în stat (zâmbiți, că o facem și noi redactând aceste rânduri), în România la loc de cinste e tot capacitatea de a te descurca, de a intra pe geam când se închide ușa, de a găsi portițe, culoare dosnice sau mijloace ingenioase de a păcăli legi și regulamente redactate intenționat ambiguu pentru a fi ocolite. Știm cu toții vorba „nostalgicilor“ care spun că în comunism nu se găsea nimic dar nimeni nu murea de foame că se descurca. Ei bine, descurcărețul încă e la modă în România, iar când politicianul dă dovadă de o astfel de abilitate, el punctează serios la „corazonul“ populației. Spunem lucrurile astea nu ca un atac la adresa primarului Bibarț, care în această situație poate chiar a găsit o cale adaptată la context de a ajuta. Însă nu putem să nu ne detașăm puțin de cazul în sine și să nu constatăm cât de departe suntem de normalitate, de firesc, de civilizație până la urmă.
Revenind la situația UTA-ei, să mai punctăm faptul că ieri au sosit din Italia rulourile de gazon și astăzi a început montarea sa. Tot în aceste zile primăria a semnat contractul de lucrări pentru refacerea canalizaării la Arena „Francisc Neuman“. Aplauze? Urale? Doar dacă suntem cu totul amnezici (ca să nu zic altfel). Nu putem omite faptul că acest stadion nu are nici 4 ani vechime, iar în aceste condiții, faptul că deja trebuie refăcute drenajul, instalația de încălzire de sub gazon și canalizarea, este de natură să îl scandalizeze pe orice cetățean de bun simț. Dacă acest stadion nu ar fi fost construit în dispreț și bătaie de joc pentru banii contribuabililor, aceste lucrări n-ar fi existat, pentru că nu era nevoie de ele. Așa, practic administrația PNL reface ceea ce tot el a făcut prost; doar că nu pe banii politicienilor din administrația respectivă, ci pe banii noștri, ai tuturor; iar în loc ca cei responsabili de această risipă să plătească politic și (dacă e cazul) și penal, domniile lor trimit comunicate triumfaliste și se laudă cu mărețele realizări! Iar unii pr.. pardon, naivi, îi mai și aplaudă pentru asta.
Și, ca să încheiem subiectul stadionului… surpriză surpriză! Primarului Bibarț i-a dat Dumnezeu mintea cea de pe urmă și a mutat statuia Baronului „Francisc Neuman“ din mijlocul Tribunei a II-a la Tribuna I, deasupra tunelului prin care ies echipele de la vestiare. Când Suporter Club UTA i-a atras atenția că amplasamentul inițial nu aduce niciunul dintre avantajele clamate de inițiatorii proiectului, persoane de bună credință dar care nu simțeau fenomenul, primarul i-a trimis pe fani la plimbare. Acum, aproape la fel de „pe de-ascunselea“ ca și în cazul amplasării inițiale, statuia a fost mutată mai aproape de locul ei normal. Sigur și demersul actual e unul la fel de „fușerit“ ca aproape toate lucrurile de care se ocupă acești oameni precupați de formă și nu de fond sau detalii. Baronul a fost mutat nu la ieșirea de la tribuna oficială, așa cum era normal din punct de vedere practic și simbolic, ci un nivel mai jos într-un loc în care există în continuare riscul ca vizibilitatea și impactul ei să fie nesemnificative. Amenajarea spațiului respectiv (sau mai degrabă lipsa ei) denotă și ea superficialiate, grabă, lipsă de interes. Din punctul nostru de vedere, demersul primăriei reprezintă doar o recunoaștere tacită a unei erori inițiale, dar Baronul continuă să fie dus în derizoriu pe un stadion care chiar dacă nu mai păstrează nimic din caliatea originală, îi poartă spiritul prin încărcătura sentimentală și spirituală declanșată de numele echipei: UTA.
