De Paști, așteptăm ca UTA să facă un frumos cadou suporterilor

Sport

Scris de Giuliano Junc

Aproximativ 10.000 de suporteri ai UTA-ei vor lua astăzi calea spre Arena „Francisc Neuman“ (chiar așa, în zilele de meci Calea Aurel Vlaicu ar trebui să își schimbe numele), se vor saluta unii pe alții cu tradiționalul „Hristos a Înviat!“ și poate chiar vor ciocni un ou roșu, dacă cei de la Jandarmerie și de la firma de pază nu le vor considera obiecte contondente ce nu au voie să fie introduse pe stadion. După aceea își vor îndrepta cu toții atenția spre ceea ce se întâmplă pe teren și, cum tot tradițional este ca de Paști să se primească daruri, vor aștepta ca echipa să le facă un frumos cadou sub forma unei victorii și, de ce nu, a unui joc care să placă.

Avem toate premisele pentru o atmosferă specială astăzi în casa utiștilor. UTA este lider în Play-Out, se află într-o formă foarte bună, fiind neînvinsă în ultimele trei partide, dintre care a câștigat două și, una peste alta, a reușit un sezon peste așteptări și ca joc și ca rezultate, mai ales în sezonul de primăvară. Fiind ultimul meci pe teren propriu din acest campionat, cu siguranță fanii vor dori să celebreze împreună cu jucătorii și antrenorii acest parcurs foarte bun și să le ofere acestora aplauzele binemeritate. Dacă echipa noastră va reuși să și entuziasmeze, așa cum a făcut-o de multe ori pe propriul teren, cu atât mai bine.

Pe lângă orgoliul de a termina primii în Play-Out și satisfacția de a-și mulțumi fidelii suporteri, jucătorii UTA-ei mai au ca miză în acest meci și reputația lor și a clubului. În contextul în care arbitrează în bună măsură bătălia pentru evitarea retrogradării, UTA a jucat serios la Iași etapa trecută și a adâncit criza moldovenilor. Astăzi și în ultimul meci, cel din deplasare cu Dinamo, trupa lui Rednic are datoria să arate aceeași seriozitate și să nu ofere cadouri, fie ele și neintenționate, niciunui adversar. Numele UTA este unul mult prea respectat în fotbalul românesc, pentru a fi amestecat în oculte jocuri de culise.

Dacă pentru Bătrâna Doamnă miza meciului este una mai mult morală, echipa lui Trică vine la Arad cu sabia deasupra capului. FCU 1948 este pe loc direct retrogradabil la startul meciului și are nevoie de victorie. O remiză i-a asigura un fragil avantaj față de Dinamo în clasament înaintea ultimei etape, dar oltenii nu au siguranța că nu vor fi depășiți în ierarhie de Poli Iași, echipă care joacă, la rândul ei azi, în deplasare la o altă echipă rămasă fără obiectiv, Hermannstadt. În schimb un succes îi urcă pe olteni direct pe locul 6, primul care asigură salvarea directă de la retrogradare.

Cu UTA împinsă de la spate de un public extraordinar și cu o echipă oaspete pentru care victoria este vitală, putem anticipa un meci foarte spectaculos, cum a fost de altfel și ultimul jucat la Arad între cele două echipe, cu aproximativ două luni în urmă, pe 2 martie. Era tot penultima etapă, dar în acel caz din sezonul regulat, iar UTA s-a impus cu 3-2, la capătul unei prime reprize nebune, în care s-au marcat 4 goluri. Roș-albii au condus de două ori, prin prin golurile marcate de Pedro și Micovschi, dar oaspeții au egalat de fiecare dată, prima dată prin Bauza și apoi prin Dragu. Golul victoriei utiste a fost marcat în repriza secundă și a purtat semnătura celui care și deblocase tabela: Pedro.

De remarcat și faptul că cele două echipe au deja o mică tradiție în a juca meciuri importante pe Arena „Francisc Neuman“. În sezonul trecut UTA învingea FCU aici în sferturile Cupei României, cu 1-0, reușind o calificare istorică în semifinalele competiției. Apoi, în ultimul meci din Play-Out cele două echipe remizau pe același stadion, 1-1, rezultat care le asigura ambelor îndeplinirea obiectivului: UTA reușea să obțină calificarea matematică la barajul pentru evitarea retrogradării iar oltenii să câștige Play-Out-ul.

Mircea Rednic nu-i va avea astăzi la dispoziție pe Benga, Fabry, Freitas, Lawrence și Stanciu, cu toții accidentați. De altfel brazilianul Marcelo Freitas a și plecat deja acasă și, după vacanță, se pare că se va întoarce în România, dar nu la Arad ci la Sfântu Gheorghe, unde ar fi dorit de neamțul Bernd Storck, după ce antrenorul UTA-ei a anunțat că renunță la serviciile sale.

Partida UTA – FCU 1948 va fi condusă la centru de ploieșteanul Andrei Moroiță, cel care în turul sezonului regulat dicta penalty pentru UTA într-un meci cu Dinamo jucat la Oradea. Freitas transforma și consifințea singura victorie a textiliștilor cu centralul din Ploiești la centru, restul celor 3 partide fiind pierdute, toate la Arad. În camera VAR se va afla mai vechea noastră cunoștință, Horațiu Feșnic.

Meciul va începe la ora 18:00 și va fi transmis în direct de posturile Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1. De asemenea publicația noastră va acoperi desfășurarea evenimentelor în format live text.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.