Chiar dacă rezultatul final nu este nici pe departe atât de drastic, meciul din această seară a adus aminte de partida cu Astra Giurgiu din decembrie 2020, când UTA pierdea pe un „Francisc Neuman“ golit de COVID, cu un necruțător 0-6. Azi, pe un Municipal sibian aproape la fel de gol, a fost doar 2-4 în fața Oțelului dar senzația de inferioritate clară și de neputință a fost la fel de puternică.
Atât de mult s-a vorbit despre organizarea defensivă și chiar de anti-jocul echipei lui Dorinel Munteanu încât probabil în subconștientul jucătorilor lui Mircea Rednic s-a instalat așteptarea ca de la primul fluier al arbitrului, Oțelul să se așeze pe două linii în fața careului săpând tranșee, pârjolind ogoare și otrăvind fântânile. În loc de asta, surpriză, tăvălugul a pornit spre poarta lui Iacob încă din prima secundă și, până să se dezmeticească jucătorii echipați în roșu, tabela arăta deja 0-2. De aici încolo totul a devenit mult prea simplu pentru gălățeni care au gestionat jocul cu autoritate. I-au lăsat UTA-ei mingea și, când credeam cu toții pe fondul unei dominări teritoriale înșelătoare că jocul poate fi întors, au lovit pe contraatac chiar înainte de pauză. Iar apoi, ca să nu mai lase loc de niciun fel de surprize, au mai apăsat pedala de accelerație și în startul reprizei secunde iar la 0-4 meciul chiar era încheiat.
Victoria Galațiului este incontestabilă, asta pentru că băieții lui Dorinel Munteanu au fost mai buni la toate capitolele care contează: mai eficienți în mișcarea fără minge, mai determinați în dueluri, mai clari, mai exacți și mai direcți în pase, mai nemiloși în fața porții. Probabil că singurul rabat făcut de trupa moldoveană de la rigorile germane impuse de antrenorul lor a fost superficialitatea cu care au tratat finalul de joc, una care a permis echipei noastre să mai spele din rușinea unui rezultat care putea fi umilitor.
Nu știm ce s-ar fi întâmplat dacă începutul de meci ar fi decurs altfel dar cert este că soarta partidei nu poate fi pusă exclusiv pe seama celor 5 minute de coșmar din startul partidei. Semnele îngrijorătoare erau acolo încă de la meciul cu Dinamo, unul câștigat norocos de UTA. Astăzi însă ulciorul nu a mai mers la apă iar scăderea din randamentul unor jucători esențiali în ultima lună, Micovschi, Ofosu ori Luckassen, a tras greu la cântar. Fabry s-a stins și el după minutul 30 iar mijlocul a fost gripat de ziua proastă a lui Marcelo Freitas. Până la urmă era de anticipat ca acești jucători să nu poată menține o linie prea lungă de jocuri foarte bune pentru că dacă ar fi fost capabili de o asemenea constanță, nu ar fi jucat la UTA.
În aceste condiții, în care jocul ofensiv nu a mai produs goluri, a ieșit la iveală „scheletul din dulapul“ echipei lui Mircea Rednic, adică apărarea extrem de fragilă. Supărătoare este maniera în care s-au luat cele 4 goluri, venite după erori „de juniori“ împărțite frățește de Stolnik și Dumitrașcu. Primul gol a fost precedat de o pasă greșită absolut stupid de Stolnik în fața propriului careu, la al doilea gol Dumitrașcu i-a făcut un marcaj ridicol lui Alexandru Pop, la cel de-al treilea același Dumitrașcu a rămas un metru în spatele liniei de fundași scoțându-l din ofsaid pe același Pop iar ultima reușită a gălățenilor a venit după o fază plecată de la o nouă eroare a lui Stolnik.
Un alt element dezamăgitor a fost lipsa de orgoliu arătată de echipă în această seară. Poți avea o seară mizerabilă, se întâmplă tuturor în fotbal dar mai contează și cum treci prin o astfel de seară. Senzația a fost că jucătorii Bătrânei Doamne au renunțat la acest meci din momentul primirii golului de 3-0. Chiar daca simți că nu îți iese nimic, chiar dacă diferența pare insurmontabilă, poți alerga, poți lupta, te poți dărui 100% astfel încânt măcar din punct de vedere al atitudinii să poți fi împăcat cu tine însuți. Însă deși majoritatea jucătorilor din lot sunt străini, UTA a arătat în această seară o mentalitate destul de mioritică, cele două goluri din final nefiind nefiind expresia vreunei atitudini combative a echipei ci mai mult rodul unei acțiuni personale și a unor superficialități în apărarea oaspeților.
Din păcate de data aceasta nici intervențiile de pe margine ale lui Mircea Rednic n-au putut schimba nimic fundamental atunci când conta. Deși statistica spune că cele două goluri au fost marcate de două rezerve, ele au venit când meciul era deja jucat. Cele trei schimbări făcute la pauză n-au adus din păcate nimic. Căpușă a fost la fel de ușor de depășit în banda stângă ca și Dumitrașcu, Ofosu a avut și mai puține realizări decât Micovschi iar Marku, intrat în locul lui Freitas s-a remarcat prin lentoare, incapacitate de a da o pasă mai lungă de 2 metri și șuturi către înaltul peluzei. Introducerea celui de-al doilea vârf, Cooper, a fost tardivă și ineficientă și, chiar dacă 4-4-2 e sistemul său preferat, Rednic n-a reușit încă să-l facă inteligibil pentru elevii săi.
În ciuda acestei seri urâte ar fi nedrept să nu scoatem în evidență faptul că până la urmă onoarea echipei a fost cât de cât reparată de cei doi jucători tineri pe care Mircea Rednic s-a zbătut să-i păstreze pentru acest meci în ciuda convocărilor la loturile naționale. Cristi Mihai, chiar dacă a pierdut un duel la faza golului 2 a fost cam singurul care a luat notă de trecere, fiind în continuă mișcare, exact în pase iar în repriza secundă luând de mai multe ori fazele ofensive pe cont propriu. Rareș Pop a intrat și el pe teren pe final cu atitudinea potrivită, cea pe care am fi dorit să o vedem și la colegii săi în ciuda scorului. Bătăios, a avut șansa ca în ultimul minut să obțină un penalty pe care tot el l-a și transformat.
Urmează două săptămâni de pauză în care Mircea Rednic are misiunea (nu ușoară) de a-și reseta echipa din punct de vedere al formei și al atitudinii. La capătul acestora UTA trebuie să fie la un nivel foarte bun deoarece proximul meci este în deplasare cu CFR Cluj. Și nu trebuie să omitem faptul că pe cât de ușor ne-au urcat în clasament două victorii consecutive, pe atât de ușor ne-ar coborî două înfrângeri la rând.
