Expoziție de istorie și arheologie biblică la Biblioteca Arad – „Biblia în lumina istoriei”

Sursă imagine: © AradObiectiv.ro

Cultură Știri Arad

Scris de T.F.

Biblia este cea mai răspândită carte din lume fiind tradusă până acum în circa 1.800 de limbi și dialecte. Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în 1688, apoi Biblia a fost tradusă și tipărită de mai multe ori în limba română. Cuvântul „biblie” înseamnă „cărți mici” și provine din limba greacă. La început, Biblia a fost scrisă în limbile ebraică, aramaică și greacă. Biblia a fost permanent o sursă prolifică de inspiraţie pentru teologi, filologi, filozofi şi oameni de artă în general.

Luni, 03 iulie 2023 Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în colaborare cu Complexul Muzeal Arad a organizat vernisajul expoziției „Biblia în lumina istoriei”. Biblia este o colecție de 66 de cărți sacre, ce au fost scrise de-a lungul unei perioade de aproximativ 1.600 de ani. Despre Biblie s-a scris, se scrie și se va scrie cât timp va exista omenirea.

Cu această ocazie, Sala de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad a primit distinși invitați printre care remarcăm: conf. univ. dr. Sorin Bulboacă, Bogdan Blaga, director adjunct Complexul Muzeal Arad; consilierul județean Mirel Talpeș; pastorul Vasile Duma; pastorul Vasile Trișcă; conf. univ. dr. Daniel Botică; preot Greco-catolic Radu Vorindan Protopop de Arad; prof. Cristian Gartner și conf. univ. dr. Sorin Ciutacu.

Acești invitați au susținut o serie de expuneri și discuții, alături de moderatorul și curatorul expoziției, istoricul Claudiu Beserman. În acest fel participanții au avut parte de o incursiune istorică și culturală, multi și interdisciplinară, a interpretărilor și cercetătorilor privind istoria celei mai importante cărți a lumii: Biblia.

Cele 32 de panouri expoziționale au menirea de a fi „o adevărată lecție de cultură creștină și religioasă”, a afirmat istoricul arădean Claudiu Beserman. „Istoria este dascălul omenirii, și nici un om de pe planetă nu poate trăi fără acest Dascăl. Acesta este obiectivul pe care îl promovează acest proiect și, prin catalogul expozițional, volum ce poate fi regăsit în colecțiile Bibliotecii arădene, dorim să evidențiem că la baza culturii și civilizației regăsim Cartea Sfântă, tot așa cum în anul 1455, prima Biblie a lui Gutenberg ieşea de la tipar, fiind cunoscută astăzi ca Biblia cu 42 de rânduri”.

Despre Biblie au vorbit de-a lungul timpului mari oameni de stat din toată lumea, scriitori, savanți, filozofi, istorici dar și oameni simpli. Mai jos redăm cuvintele spuse despre Biblie de unii dintre cei mai cunoscuți politicieni, filozofi sau scriitori.

Radu Vorindan a adus la această expoziție două Biblii incredibile. Un exemplar de dimensiuni mari, o Biblie tipărită în anul 2000 de dimensiuni uriașe și o greutate pe măsură, o ediție jubiliară a Bibliei de la Blaj, tipărită inițial în 1795. Celălalt exemplar este o Biblie în limba latină tipărită în 1887, biblie care face parte din colecția personală a lui Radu Vorindan, preot greco-catolic și Protopop de Arad.

Biblia este un subiect inepuizabil, a fost de mii de ani și va fi cât timp va exista lumea. Ce găsește în ea un om care deschide prima dată Biblia?”, a fost întrebarea Arad Obiectiv pentru preotul Radu Vorindan. “Găsim în Scriptură o sursă inepuizabilă pentru toți creștinii. Un om care deschide Biblia și nu a mai făcut deloc acest lucru, descoperă și se descoperă pe sine. Este efectiv o revelație, o descoperire incredibilă.”

Iubitorii de artă pot vizita expoziția „Biblia în lumina istoriei” în perioada 03 – 21 iulie 2023 de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 17:00, în cadrul spațiului cultural de expunere, Artoteca Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad (str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj I). Intrarea la expoziție este gratuită.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.