„Dincolo de lacrimi”, un volum special, despre o zonă specială: Bucovina!

Cultură

Scris de Arad Obiectiv

Aradul cultural s-a îmbogățit cu o nouă apariție editorială, cartea „Dincolo de lacrimi”, scrisă de Monica Epure, o scriitoare originară din Bucovina, dar care în prezent locuiește în Arad. Volumul a apărut cu sprijinul Consiliului Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean.

„Întotdeauna am încurajat înclinarea spre cultură. Cu atât mai mult apreciez efortul doamnei Monica Epure, care descrie în acest volum, cu delicatețe și cu măiestrie, un crâmpei din viața aspră a bucovinenilor, dezrădăcinați de patria mamă. Autoarea, deși locuiește în Arad, a rămas puternic ancorată în realitățile vieții din Basarabia și Bucovina, iar prin efortul său literar, promovează limba română peste Prut. Și noi, ca instituție, avem o legătură strânsă cu Republica Moldova. Consiliul Județean are o legătură strânsă cu mai multe raioane din Republica Moldova, avem schimburi culturale și economice cu Ungheni, Ialoveni și Anenii Noi”, a afirmat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

De menționat că majoritatea cărților vor fi direcționate spre Republica Moldova, să completeze fondul de carte în limba română.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.