8 Martie – Tuturor femeilor le urăm La Mulți Ani!

Sursă imagine: igecorner.com

Internațional

Scris de T.F.

„Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere.” – Mahatma Gandhi

Ziua Internațională a Femeii, sărbătorită în 8 Martie, este o zi globală care celebrează realizările sociale, economice, culturale și politice ale femeilor. Ziua Internațională a Femeii (Ziua femeii) a devenit oficială în 1975, când a fost recunoscută de Națiunile Unite (ONU). În această zi, aproape peste tot în lume, se obișnuiește ca bărbații să dăruiască flori și mici cadouri femeilor din viața lor, mame, soții, iubite, prietene sau colege.

Una din primele tentative când femeile au cerut drepturi, salarii mai bune, program de lucru mai scurt și drept de vot a fost în 1908 la New York, când a avut loc un marș de protest organizat de aproximativ 15.000 de femei. Un an mai târziu, în 1909, Partidului Socialist din America a stabilit ca Ziua Internaționala a Femeii să fie pe 28 februarie. Abia în 1910 la Conferința Muncitoarelor de la Copenhaga, cu ocazia Internaționalei Socialiste unde au participat peste 100 de femei din 17 țări, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbătorită peste tot în lume în 8 Martie.

Azi femeile sunt oameni de știință, politicieni, medici, ingineri de software, avocați sau analiști financiari. Găsim femeile și în mass-media, modă, divertisment, administrație fiscală, poliție, sport, management de afaceri, industrie. În fiecare domeniu, avem exemple de femei care au performat și au făcut cariere strălucite. În același timp, sunt și multe femei care se luptă cu viața, cu sărăcia, șomajul sau a lipsei de oportunități pentru un trai decent.

Premiul Nobel a fost acordat, între 1901 și 1923 de 65 de ori unor femei. Marie Curie, a fost premiată de două ori, cu Premiul Nobel pentru fizică 1903 și premiul Nobel pentru chimie 1911. Marie Curie a fost și prima femeie din lume care a câștigat un Premiu Nobel. 19 femei au câștigat Premiul Nobel pentru Pace (16,3% din 110 premii acordate), potrivit Wikipedia. 17 au câștigat Premiul Nobel pentru literatură (14,28% din 119 acordate), iar 13 au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (5,6% din 230 de premii Nobel acordate). Cea mai tânără câștigătoare a unui premiu Nobel a fost din Pakistan, Malala Yousafzai a primit, la numai 17 ani, premiul Nobel pentru Pace „pentru lupta împotriva asupririi copiilor și tinerilor și pentru dreptul tuturor copiilor la educație”.

Agatha Christie (1890 – 1976), Jane Austen (1775 – 1817), Charlotte Brontë (1816 – 1855), Regina Elisabeta a II-a (1926 – 2022), Mahatma Gandhi (1869 – 1948), Amelia Earhart (1897  – 1939), Elizabeth Taylor 1939 – 2011), Marie Curie (1867 – 1934), Cleopatra (69 î.Hr. – 30 î.Hr.) sau Maica Tereza (1910 – 1997) sunt printre femeile considerate cele mai importante din istoria lumii. Ele au doborât bariere, au influențat considerabil omenirea la vremea lor sau au contribuit la schimbarea lumii.

Nu putem să nu amintim aici și cele mai cunoscute femei din România. Elisa Leonida Zamfirescu – prima femeie inginer din lume; Smaranda Brăescu – prima femeie parașutist din România și printre primele din lume; Ana Aslan, despre care se spunea că a descoperit elixirul tinereții; Regina Elisabeta a României cu pseudonimul literar Carmen Silva; Nadia Comăneci care a marcat iremediabil istoria gimnasticii feminine din lume; și Maria Tănase, supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii românești”.

Lor tuturor, mamelor, soțiilor, iubitelor, tuturor femeilor, din partea Arad Obiectiv le dorim La mulți ani!

„Atunci când virtutea şi modestia îi luminează farmecele, strălucirea unei femei frumoase este mai puternică decât cea a stelelor din ceruri, şi nu ai cum rezista influenţei sale.” – Akhenaton

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.