Zeci de migranți din Asia și Africa, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară

Sursă imagine: Poliția de Frontieră

Internațional Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și al Sectorului Poliției de Frontieră  Girișul de Criș au depistat 66 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare, respectiv pe jos.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni turci aflați la volanul a două automarfare  înmatriculate în Turcia. Șoferii transportau piese auto pentru  societăți comerciale din Polonia și Germania.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijloacelor de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, în total 62 de cetăţeni străini, doar într-unul dintre automarfare fiind ascunse 46 de persoane.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka, Etiopia și Republica Centrafricană, intrați legal în țara noastră.

În ultimele 24 de ore poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Girișul de Criș, județul Bihor, au observat, în timpul executării misiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, în apropierea liniei de frontieră, patru persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor.

În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Egipt, intrați legal în România și care intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.