Drapelul Naţional este unul din cele trei simboluri naţionale ale României, alături de Stema Naţională şi Imnul Naţional. În fiecare an, pe 26 iunie cinstim drapelul național. Ziua Drapelului Național a fost promulgată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. De altfel, celebrarea amintește și marchează ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar de atunci a decretat ca tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor.
Fiecare culoare a Drapelului Național are o semnificație. Albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului și gândirii neamului românesc, credința și puterea cu care suntem legați de pământul patriei. Galbenul este simbolul forței, al bogăției și al purității, arătând virtutea, grandoarea și prestigiul țării. Roșul reprezintă simbolul măririi, al bucuriei, îndrăznelii și generozității și semnifică sângele înaintașilor vărsat pe pământul românesc de-a lungul timpului. Cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea.
Cele trei culori s-au regăsit de-a lungul istoriei pe steaguri și stindarde încă din vremea lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Un astfel de stindard, care avea pe el cele trei culori și pe arhanghelii Mihail și Gavril a aparținut lui Tudor Vladimirescu, conducătorul revoluției de le 1821. Steagul a fost ascuns în timpul revoluției pentru a nu fi capturat, iar după 60 de ani a fost găsit, restaurat și depus la Casa Armatei din București.
Istoria Drapelului Național începe în 1834 când domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica Vodă a obținut de la Imperiul Otoman „dreptul de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii.” Steagul armatei avea trei culori roșu, galben și albastru și un vultur la mijloc. Culorile erau dispuse pe orizontală, cu banda roșie la partea superioară şi cea albastră la partea inferioară. În timpul revoluției de la 1848 tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii. Tricolorul devenea astfel steagul național al tuturor românilor.
Ca drapel naţional, tricolorul se impune în 1859, odată cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor la Moldovei și Tării Românești. În 1861, Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite. „Steagul este România! Acest pământ binecuvântat al patriei, stropit cu sângele străbunilor noștri, îmbelșugat cu sudoarea țăranului și a muncitorului român. Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este simbolul devotamentului, credinței, ordinii și disciplinei pe care o reprezintă oastea. Steagul este întotdeauna trecutul, prezentul și viitorul țării, întreaga istorie a României.” A decretat domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Odată cu venirea domnitorului Carol I, din 1867, atât steagul ţării, cât şi drapelele şi stindardele unităţilor militare vor avea benzile culorilor dispuse pe verticală, cu albastru lângă lance. În acest fel România s-a aliniat regulilor respectate de steagurile europene din acea epocă.
Legea impune ca steagul României să se arboreze permanent pe sediile autorităților și instituțiilor publice, la sediile partidelor politice, a sindicatelor și instituțiilor de învățământ și cultură. Trebuie să fie arborat permanent și la punctele de frontieră, precum și la aeroporturile cu trafic internațional. Steagul României se va afișa cu ocazia desfășurării unor competiții sportive, ceremonii militare sau festivități și la sediile electorale. Drapelul național trebuie arborat ca pavilion pe navele de orice fel sau pe ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc. Acesta are și rolul de semn de identificare în apele internaționale.
Cel mai mare drapel al României a avut dimensiunile 349,425 x 226,917 metri, rezultând o suprafaţă de 79.290,39 m². Acesta a fost desfăşurat, la 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni şi atunci a constituit un record mondial.
