UTA a realizat cel mai tare „transfer“: l-a readus acasă pe marele Iosif Pecsovszky

Sursă imagine: © AradObiectiv.ro / Claudia Carp

Sport

Scris de Giuliano Junc

Iosif Pecsovszky este mult mai mult decât cel mai mare fotbalist din istoria UTA-ei. Importanța lui depășește chiar și statutul de cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, pe care i-l conferă oameni care l-au văzut jucând, inclusiv dintre cei care nu pot fi acuzați de subiectivism, nefiind parte a istoriei clubului. Iosif Pecsovszky este o legendă pentru că dincolo de cele menționate mai sus și-a înnobilat cariera și moștenirea cu niște calități umane care l-au făcut să se identifice cu cele mai înalte principii și valori la care aderă întreaga suflare utistă: spirit de învingător, profesionalism desăvârșit, fair-play necondiționat, bun simț și mai ales un devotament total față de club și oraș.

Nu întâmplător imnul utiștilor, „De la Dunăre la Sena“ îl are ca erou. Nu întâmplător s-a spus despre data de 6 octombrie 1968, când Csala pleca la ceruri, că a fost cea mai tristă zi din istoria Aradului. Și nu întâmplător despre Pecsovszky vorbesc cu venerație generații de utiști și arădeni care nu l-au văzut niciodată jucând, nici măcar prin intermediul imaginilor video.

În timpul comunismului, adevărații eroi ai poporului nu aveau voie să aibă statui. Nevoia arădenilor de a-și celebra idolul a făcut ca statuile generice de fotbaliști, din fața și din interiorul vechiului stadion, să fie considerate ca imortalizându-l pe Iosif Pecsovszky. Dar măreția acestuia necesita mult mai mult decât acele surogate. O idee mai veche care circula în Suporter Club UTA, anume de a-i realiza o statuie „adevărată“ marelui Pecsovszky, a prins contur însă în momentul în care omul de afaceri Cătălin Juncan și-a oferit susținerea financiară pentru realizarea acestui demers. Realizarea în sine i-a fost încredințată scultorului Kocsis Rudolf, cel care a dăruit Aradului o altă lucrare superbă, cea care îl imortalizează pe Ludovic Szantay în fața Palatului Cultural. Iar în primarul Călin Bibarț, Suporter Club UTA a găsit un partener de dialog și colaborare în ceea ce privește amplasamentul statuii în fața stadionului precum și a continuării proiectului cu amenajarea ulterioară a acestui spațiu.

Dezvelirea statuii a avut loc în această dimineață în prezența nepotului marelui Csala, Joe Pecsovszky. Prezența acestuia, cuvintele adresate chiar și asemănarea trăsăturilor dintre nepot și bunicul imortalizat au crescut considerabil nivelul emoțiilor în cadrul unui eveniment care a fost poate una dintre cele mai frumoase manifestări publice ale Aradului din ultimii mulți ani. În afară de reprezentanții Suporter Club UTA (președintele Claudiu Negru și vicepreședintele Sebastian Bulumac), de Joe Pecsovszky, Cătălin Juncan, Kocsis Rudolf și Călin Bibarț, au mai luat cuvântul și doi foști mari jucători ai UTA-ei care au împărțit vestiarul cu marele Pecsovszky: Ioan Igna și Hristos Mețcaș. Au mai fost de asemenea prezenți antrenorul și unul dintre căpitanii UTA-ei, Mircea Rednic respectiv Alexandru Benga.

Dar cel mai emoționant moment al evenimentului a fost cel în care dezvelirea statuii a fost acompaniată de vocile celor aproximativ 300 de utiști care au intonat „De la Dunăre la Sena“. Zeci de minute după terminarea festivităților, cei prezenți au rămas pentru a se fotografia cu statuia dar și cu personalitățile prezente ori pur și simplu pentru a se simți bine în marea familie a UTA-ei.

Începând de astăzi spiritul UTA-ei s-a materializat de strajă în fața Arenei „Francisc Neuman“ prin imortalizarea celui care a dăruit totul echipei și orașului: Iosif Pecsovszky!

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.