UTA își ia rămas bun de la suporteri a doua zi de Paști. Jucătorii intră în vacanță o săptămână mai târziu

Sport

Scris de Giuliano Junc

În aceste zile LPF și televiziunile care dețin drepturile de difuzare a partidelor din Superliga au stabilit programul ultimelor două etape din acest sezon. Cum UTA nu mai are, ca anul trecut, grija barajului, jucătorii lui Mircea Rednic știu că vor pleca în vacanță pe 13 mai, asta deoarece în seara zilei anterioare, de la ora 21:30, vor juca ultimul meci al sezonului, pe stadionul „Arcul de Triumf“ din capitală, împotriva lui Dinamo. 6 zile mai devreme, pe 6 mai, adică a doua zi de Paște, Bătrâna Doamnă va evolua pentru ultima dată în acaest sezon în fața propriilor suporteri, în partida cu FCU 1948, care este programată pentru ora 18:00.

În acest moment UTA se află pe locul 2 în Play-Out, la egalitate de puncte cu Hermannstadt (31) dar cu golaveraj ceva mai slab (+2 față de +6). Oricum, la finalul sezonului criteriul meciurilor directe este primul care poate fi luat în calcul în cazul celor două (deoarece niciuna nu are rotunjire de puncte iar numărul de puncte la finalul sezonului regular a fost de asemenea identic), iar cum Hermannstadt a învins la Arad, sibienii oricum vor avea avantaj la egalitate de puncte cu UTA, indiferent de golaveraj. În luptă pentru câștigarea Play-Out-ului se mai află de asemenea Oțelul (30 de puncte) și Universitatea Cluj (29 de puncte). Iată cum arată programul celor 4 echipe în aceste ultime trei runde:

UTA
Etapa 7: Politehnica Iași – UTA (duminică 28 aprilie, ora 18:15)
Etapa 8: UTA – FCU 1948 (luni 6 mai, ora 18:00)
Etapa 9: Dinamo – UTA (duminică 12 mai, ora 21:30)

Hermannstadt:
Oțelul (d)
Poli Iași (a)
FCU 1948 (d)

Oțelul:
Hermannstadt (a)
Petrolul (d)
Botoșani (a)

U. Cluj
FCU 1948 (d)
Dinamo (a)
Voluntari (d)

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.