Lansare de carte la Biblioteca Arad: „Studiul economico-geografic al comunei Sântana”

Sursă imagine: © AradObiectiv.ro

Cultură Știri Arad

Scris de T.F.

Joi, 23 noiembrie 2023 a avut loc la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” lansarea volumului „Studiul economico-geografic al comunei Sântana”, semnat de profesor Romeo Trifa. Lansarea de carte a fost găzduită de sala „ASTRA” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, iar prezentarea volumului a fost făcută de dr. Corneliu Pădurean și dr. Sorin Bulboacă, moderator fiind prof. Ioana Nistor.

Produs al cercetării științifice din perioada studiilor universitare la Facultatea de Geologie și Geografie a prestigioasei Universități București, autorul prezintă cu acribia unui pasionat cadru didactic cu o vastă experiență la catedră, o lucrare de sinteză monografică, bazată pe o elaborată structură conceptuală și tematică, încadrând astfel, localitatea Sântana din județul Arad, în traiectoria temporală a istoriei naționale.

Adoptând o structură clasică monografică, lucrarea se axează pe identificarea, studierea, cercetarea și analiza complexă și fidelă a informațiilor, prezentând cadrul natural, incluzând relieful, clima, hidrologia, flora și fauna regiunii, istoria localității, cuprinzând detaliate informații demografice și sociologice, date fundamentale privind evoluția și dezvoltarea economică, realizări edilitare majore și morfologia localității, dovedind în același timp, un entuziast interes al autorului și o pasiune pentru cercetarea istorică a localității Sântana din județul Arad.

Înainte de prezentarea cărții profesorul Romeo Trifa a primit din partea Arhiepiscopiei Aradului și a asociației Astra Arădeană, “Medalia Astra Arădeană” pentru tot ce a făcut pentru învățământul arădean timp de 60 de ani și pentru cartea care a fost lansată astăzi.

Despre cartea gen monografie, dar și studiu economico-geografic – „Studiul economico-geografic al comunei Sântana” au vorbit elogios profesor dr. habil Corneliu Pădurean de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad și prof. univ. dr. Sorin Bulboacă, Directorul Complexului Muzeal Arad.

“Am primit cu mare plăcere invitația de a participa la lansarea acestei cărți. Surpriza a fost când am primit cartea, când am văzut că este practic o lucrare lucrare de diplomă după 53 de ani. Într-o perioadă când doar scriem și citim mai puțin apariția unei astfel de cărți în acest domeniu economico-geografic este binevenită. De fapt nu este o carte, este un document, o carte de domeniul istoriei, un document pentru noi și cei care vor veni după noi. Informațiile pe care la conține această lucrare interesează istoricul care se ocupă de istoria economică, de trecutul societății și pe cel care se ocupă de cartografie și geografie“ a spus dr. Corneliu Pădurean.

“Cartea „Studiul economico-geografic al comunei Sântana“ nu este o carte de istorie, dar servește reconstituirii istorice. Este o lucrare temeinic documentată, cadrul natural rămâne valabil și astăzi. Ce a scris d-nul profesor Romeo Trifa despre climă, despre relief, despre sol, despre geologie este extrem de valoros. Cadrul natural pentru noua monografie a orașului Sântana pe care Muzeul Județean Arad o pregătește va fi scris tot de dânsul despre partea această de țară și este una esențială”, a spus dr. Sorin Bulboacă.

Venerabilul profesor Romeo Trifa a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări adresate de Arad Obiectiv.

Este cartea „Studiul economico-geografic al comunei Sântana” o monografie sau nu?“ În 1970 când am dat licența la București la Facultatea de Geografie și Geologie, trebuia să facem o lucrare despre localitatea unde am avut serviciul. Nu este propriu-zis o monografie.“

Ce vă leagă de Sântana, mai ales că ați scos o carte despre această localitate? Am fost timp de 20 de ani, profesor și director adjunct la liceul de acolo. Cel mai bine din cariera mea de dascăl m-am simțit la Sântana. Acolo m-am simțit ca acasă. Mă leagă de Sântana cei mai frumoși ani de carieră didactică.”

“Când ați început să lucrați la această carte – „Studiul economico-geografic al comunei Sântana”? Am început să lucrez la această lucrare din 1965 și am finalizat-o în 1970.”

Foarte mulți foști și actuali profesori și cadre didactice au fost prezenți la această lansare de carte, iar după prezentarea cărții a urmat o sesiune de autografe oferite de autor pe volumul „Studiul economico-geografic al comunei Sântana”.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.