Asociația Foto Club Arad și Atelierul Foto Marvany din Bekescsaba, Ungaria colaborează de 20 de ani în domeniul fotografiei. Împreună, cele două cluburi foto au organizat diverse evenimente deosebite: saloane de fotografie, concursuri, ateliere, tabere, conferințe și multe altele.
În acest an aniversar Foto Club Arad și Atelierul Foto Marvany vor avea cel puțin trei saloane de artă fotografică (dintre care unul comun). Cele două cluburi foto vor edita și un album cu ocazia aniversării de 20 de ani. Salonul de artă fotografică „MINIMAL”, de la Atrium Mall este primul organizat în acest an de Foto Club Arad și Atelierul Foto Marvany și a fost vernisat la Atrium Mall. Salonul de artă fotografică cu titlul „MINIMAL” este o selecție de fotografii din colecția clubului Foto Marvany din Bekescsaba.
Sunt expuse 37 de fotografii cu dimensiunea de 60/40 cm realizate de 37 de autori. Cu elemente puține, realizatorii acestor fotografii transmit prin imaginile lor mesaje interesante și diverse pe care vă invităm să le descifrați vizitând acest salon foto la etajul I de la Atrium Mall. Tema este una liberă, fotografiile reflectând viziunea fiecărui artist, astfel încât colecția este una diversificată. Expoziția va putea fi vizitată timp de două săptămâni. Afișul salonului foto a fost realizat de Monica Szentes după o fotografie realizată de Mazan Erzsebet.
Au expus lucrări la salonul foto “Minimal” de la Artium Mall: Ancsin Zoltán, Ardó László, Barabás Ferenc, Biros Erika, Boldog Zsuzsanna, Bontovics Ilona, Buchan Andrásné, Dr. Blahut Károly, Dunai Katalin, Faragóné Nagy Erzsébet, Gazsóné Virág Éva, Gulyás Gábor, Jármi József, Kenéz Éva, Kesztyüs András, Kesztyüs Máté, Kiss Imre, Kókai Beatrix, Kovacs Levente, Kucsara Tibor, Machlik Gergely, Maczik Eleonóra, Martos Katalin, Mazán Erzsébet, Monostoriné Hrabovsyki Éva, Méhes Miklós, Pauló Andrea, Pero Zsolt, Salétros Mária, Virág Mihály, Nagy Sándor, Puskás Tamás și Somogy Zoltan, potrivit lui Mircea Octavian Boran E. AAFR, președintele Asociaţiei Foto Club Arad.
Atelierul Foto Marvany din Bekescsaba (Ungaria) a fost fondat în 1997 de către fotografi amatori pasionați de fotografie. Clubul organizează local mai multe expoziții anual, dar participă cu regularitate și la expoziții și saloane internaționale. Barabás Ferenc este președintele Atelierului Foto Marvany din Bekescsaba.
În primii 10 ani după înființare Atelierul Foto Marvany din Bekescsaba a practicat mai mult metodele tradiționale (fotografie pe film, alb-negru și color) dar acum a ajuns în prim plan fotografia digitală. Fotografiile clubului prezintă de cele mai multe ori amintiri din trecut, natura, mediul urban și detalii ale acestora. Membrii realizează și portrete, dar în același timp experimentează și alte tehnici de fotografiere. Clubul ca și comunitate, dar și membrii clubului, individual, participă cu regularitate la expoziții și saloane naționale și internaționale.
Unul dintre proiectele clubului este numit ”Doar din sursă pură” și este legat de 15 Martie. Acest concurs foto este organizat în colaborare cu Centrul Cultural Csabagyöngye – Casa Comunitară Lencsési din Békéscsaba și la el se poate participa cu fotografii alb-negru, pe film sau digitale. Un alt proiect al clubului este ”Festivalul Digipanorama”, împreună cu Csaba TV, Casa Comunitară Lencsési, care este o colecție de fotografii digitale realizate cu tehnici și tehnologii curente
În 2017, Centrul Cultural Csabagyöngye a acordat „Premiul Comunităţii Csabagyöngye” Atelierului Fotografic Márvány la Sala Comunităţii Lencsés pentru activitatea sa profesională remarcabilă şi îndelungată.
“De 20 de ani colaborăm cu Foto Club Arad, este o continuare a colaborării începută de președinții care au condus Atelierul Foto Marvany din Bekescsaba înaintea mea. Așadar suntem la o cifră aniversară frumoasă și vrem să ducem această colaborare mai departe“ a declarat pentru Arad Obiectiv, Barabás Ferenc, președintele Atelierului Foto Marvany din Bekescsaba. “Atelierul Foto Marvany din Bekescsaba mai colaborează cu diferite cluburi foto din România, cum ar fi din Oradea, din Târgu Mureș sau Miercurea Ciuc. În prezent clubul foto din Bekescsaba are 38 de membri, iar între aceștia sunt atât pensionari, cât și tineri, dar cei mai mulți sunt de vârsta a doua. Toți membri Atelierului Foto Marvani din Bekescsaba au tricouri personalizate cu sigla clubului, la fel ca mine”, a încheiat domnul Barabas Ferenc.