“Dincolo de baghetă” – Concert simfonic fără dirijor la Palatul Cultural Arad

Joi, 22 octombrie a avut loc la Palatul Cultural Arad un concert simfonic inedit. “Dincolo de baghetă” a fost un concert simfonic fără dirijor, concert la inițiativa lui Ștefan Șimonca-Oprița, concertmaestru la Filarmonica Arad. Ștefan este cel mai tânăr concertmaestru al unei filarmonici din România. El a cântat la viaoră, dar și a coordonat desfășurarea concertului.

Ne aflăm în punctul culminant al „Anului Mozart”, motiv pentru care Filarmonica Arad a programat în seara de 22 octombrie 2026, în cadrul unui concert simfonic fără dirijor, această partitură Simfonia concertantă pentru vioară, violă și orchestra în mi bemol major K. 364, în interpretarea și conducerea muzicală a violonistului Ștefan Șimonca-Oprița și a violistului Marcel Cameniță. Alături de capodopera lui Mozart, amfitrionii au mai oferit publicului și Simfonia a V-a în do minor, op. 67 a lui Beethoven, una dintre cele mai cunoscute lucrări din istoria muzicii clasice.

Pe scena Palatului Cultural din Arad, într-o sală plină de melomani, au fost Filarmonica Arad, alături de Ștefan Șimonca-Oprița (vioară), dar și pe post de coordonator, și Marcel Cameniță (violă). În program au fost:

• Wolfgang Amadeus Mozart – Simfonia concertantă pentru vioară, violă și orchestra în mi bemol major K. 364,
• Ludwig van Beethoven – Simfonia a V-a în do minor, op. 67.

Ștefan Șimonca-Oprița este din 2025 concertmaestru la Filarmonica Arad. Ștefan a apărut ca solist alături de Prague Philharmonia, Oxford Symphony Orchestra și mai multe filarmonici din România. Din această lună Ștefan Șimonca-Oprița își va continua studiile muzicale de specializare la Universitatea Mozarteum din Szalburg, Austria.

Marcel Cameniță este născut la Arad în 1982. A studiat la Colegiul de Arte “Sabin Drăgoi” din Arad, la clasa profesorului Mircea Gafițeanu. A urmat Academia Națională de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a absolvit studiile de licență și masterat. Din 2006 este angajat la Filarmonica Arad, unde ulterior a ocupat funcția de șef partidă violă.

Concert simfonic cu muzică de Mozart și Beethoven la Palatul Cultural

Wolfgang Amadeus Mozart – Simfonia concertantă pentru vioară, violă și orchestra în mi bemol major K. 364. Compusă de Mozart în 1779, este considerată una dintre cele mai mari capodopere ale genului și un punct de cotitură în evoluția sa muzicală. Scrisă la vârsta de 23 de ani, după o călătorie la Paris și Mannheim, lucrarea reflectă maturizarea artistică a compozitorului și asimilarea tehnicilor orchestrale moderne de la acea vreme.

Este genul de „simfonie concertantă” care îmbină trăsăturile simfoniei cu cele ale concertului solo, oferind un dialog complex între orchestră și grupul de soliști. În K. 364, vioara și viola nu sunt simple instrumente concurente, ci partenere egale într-o conversație muzicală profundă.

Lucrarea este structurată în trei mișcări tradiționale:

• Allegro maestoso. O mișcare grandioasă, deschisă de orchestră printr-un faimos crescendo în stilul școlii de la Mannheim, urmat de intrarea elegantă și împletită a celor doi soliști.
• Andante. Centrul emoțional al lucrării, scris în do minor. Este o mișcare de o melancolie sfâșietoare, adesea interpretată ca o elegie pentru mama sa, care murise la Paris cu un an înainte. Dialogul dintre vioară și violă atinge aici o intensitate dramatică unică.
• Presto. Un final plin de viață, strălucitor și optimist, care readuce atmosfera solară specifică lui Mozart.

Un detaliu tehnic remarcabil este faptul că Mozart a scris partitura violei în re major, folosind tehnica numită scordatura (acordarea instrumentului cu o jumătate de ton mai sus). Acest artificiu permite violei să sune mai strălucitor, ajutând-o să nu fie acoperită de orchestră sau de sunetul mai acut al viorii. K. 364 rămâne cea mai bine realizată lucrare din această categorie semnată de Mozart, demonstrând o înțelegere genială a expresivității instrumentelor cu coarde.

Ludwig van Beethoven Simfonia a V-a în do minor, op. 67. Simfonia a fost compusă între 1804 și 1808 și prezentată în premieră la 22 decembrie 1808 la “Theater an der Wien” din Viena. Este una dintre cele mai cunoscute lucrări din istoria muzicii clasice. Lucrarea durează aproximativ 30-35 de minute și este structurată în patru părți:

• Allegro con brio (do minor). Începe cu celebrul motiv de patru note: ta-ta-ta-TAM. Trei note scurte și una lungă. Beethoven însuși l-ar fi numit „așa bate soarta la ușă”. Întregul prim episod este construit obsesiv din acest nucleu ritmic minuscul. Este o muzică de luptă, tensionată, fără pauză.
• Andante con moto (la bemol major). Momentul de respiro. Două teme lirice alternează, una nobilă, cântată de viole și violoncele, cealaltă mai triumfală. Dar chiar și aici, în acompaniament, se simte pulsația din primul episod.
• Scherzo: Allegro (do minor). O parte întunecată și misterioasă. În mijloc, un trio energic, aproape popular, cântat de contrabasuri. Spre final, muzica se stinge într-un pianissimo, care se leagă direct, fără pauză, de final.
• Allegro (do major). Explozie de lumină. Pentru prima dată în istoria simfoniei, Beethoven introduce tromboni, piccolină și contrafagot pentru a crea un efect de triumf absolut. Tonalitatea trece din do minorul tragic în do majorul victorios. Este ideea beethoveniană a trecerii de la întuneric la lumină, de la luptă la victorie.

Faptul revoluționar la Simfonia a V-a în do minor, op. 67 este unitatea. Toate cele patru părți derivă din același motiv de patru note. Nimeni înainte nu construise o simfonie întreagă dintr-o celulă atât de mică.