Rednic a decis să renunțe la Erico, Benzar și Cascini

Sport

Scris de Arad Obiectiv

Cu doar două zile rămase până la prima manșă a barajului de menținere/promovare pe care UTA îl va disputa împotriva celor de la Gloria Buzău, antrenorul formației arădene a făut publice primele nume ale jucătorilor care urmează să fie puși pe liber.

Astfel, după spusele lui Mircea Rednic, brazilianul Erico da Silva, Romario Benzar și argentinianul Juan Bautista Cascini vor părăsi UTA în această vară. De altfel, contractele lor oricum ajungeau la final, iar „Puriul” a explicat că a luat decizia de a-i anunța din timp pe cei trei că se va renunța la ei tocmai pentru a avea mai mult timp să-și găsească alte înțelegeri. Totodată, acesta a afirmat că decizia a fost luată după discuții cu conducerea clubului.

„Normal că m-au întrebat (n.red. – Conducerea) despre Cascini. Mie nu are ce să-mi reproșeze jucătorul. I s-au oferit șanse. Nici până să vin eu n-a jucat foarte mult. A jucat la început, cu Poenaru, după care n-a mai jucat. Nu m-a deranjat nimic la el. Pur și simplu am alți jucători la mijloc, care au arătat mai mult decât el, am soluții. Doar să țin un jucător de dragul de a-l ține… Plus că el este la sfârșit de contract. Eu vreau să fiu corect cu ei, îi dau șansă să-și caute echipă, decât să mai stea două săptămâni. În aceeași situație sunt și Benzar și Erico. Asta e viața, nu ai ce să faci. Din moment ce au fost atâția ani aici și tot te bați la retrogradare, cred că e momentul să mai și schimbăm. Și nu schimb doar de dragul de a schimba, ci îi schimb pe cei care nu sunt ceea ce îmi doresc eu. Nu trebuuie să se supere nimeni”, a explica Mircea Rednic.

Juan Bautista Cascini (25 de ani) a ajuns la UTA în vara anului trecut, adus la insistențele lui Ilie Poenaru, cel care l-a avut pe fotbalistul argentinian alături și la Academica Clinceni. În sezonul regular, Cascini a fost unul dintre fotbaliștii de bază din lotul formației arădene, însă odată cu începerea play-out-ului, acesta a fost devenit rezervă și a bifat mai mult finalurile de partide. 36 de apariții a bifat Cascini în tricoul Bătrânei Doamne, dintre care patru au fost în Cupa României. Acesta a reușit să marcheze de două ori pentru formația arădenă și să ofere trei pase de gol. În acest moment, cota de piață a lui Cascini este de 600.000 de euro, la momentul sosirii sale la Arad acesta fiind cotat la 550.000 de euro.

Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători de către suporterii arădeni este brazilianul Erico da Silva. Acesta a ajuns la Arad imediat după ce UTA a promovat în prima ligă, în 2020. Datorită determinării de care a dat dovadă mereu, dar și datorită faptului că în primul sezon a marcat nu mai puțin de cinci goluri, suporterii s-au îndrăgostit imediat de fundașul central născut în Brazilia. De altfel, la finalul stagiunii 2020-2021, fanii l-au votat pe Erico drept cel mai bun jucător al echipei în respectivul sezon. Ajuns la aproape 34 de ani și după trei sezoane petrecute în tricoul alb-roșu, Erico a ajuns la finalul aventurii sale la UTA. Cei de la Transfermarkt îl cotează pe Erico la 250.000 de euro, cu 50.000 mai puțin, decât în momentul venirii sale la UTA. În cele trei sezoane petrecute la Arad, Erico a bifat 81 de partide în tricoul Bătrânei Doamne, a marcat șase goluri și a oferit două pase de gol colegilor săi. 

Romario Benzar – fotbalistul care nu mai convinge nicăieri. Așa l-am putea cataloga pe cel care la un moment dat era titularul postului de fundaș dreapta al Echipei Naționale a României. Ajuns la 31 de ani, fotbalistul cu prenume de super-vedetă mondială pare desprins din tiparele în care se regăsesc în ultimii ani fotbaliștii români. Adică fotbaliști care scot capul, demonstrează câte ceva, apoi își frâng aripilie în cel mai rapid mod cu putință și devin niște simpli purtători de echipament de fotbal. Și-a arătat talentul la Viitorul și FCSB, iar când a fost cumpărat de italienii de la Lecce, parcă a uitat cine este. A trecut mai apoi pe la Perugia și iar la Viitorul, iar în final Lecce l-a pus pe liber. Anul trecut Gheorghe Hagi i-a întins o nouă mână de ajutor și l-a înregimentat la Farul, însă după doar jumătate de an „Regele” a renunțat la el. În aceeași zi în care a fost dat afară de Hagi, Benzar a semnat cu UTA. Iată-l însă, după nici jumătate de sezon, pus din nou pe liber, de această dată de Mircea Rednic. 16 partide a bifat Benzar în tricoul UTA-ei, însă dintre acestea doar pe patru le-a jucat din primul și până în ultimul minut. La plecare, Benzar are aceeași cotă de piață, ca și la sosire: 250.000 de euro.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.