Proști, dar mulți…

Opinii

Scris de Arpi Nistor

Am văzut aseară, pe Facebook, o postare în care două persoane, îmbrăcate în echipament de protecție, cărau „un cadavru”, iar din poză se vedea clar că nu ai cum să cari un om, ținând cu doar trei degete cearșaful în care era era învelit corpul persoanei decedate.

Conform postării, imaginea era preluată din știrile ProTv. Doar că totul este un FAKE. Imaginea respectivă era luată de pe Shutterstock, nicidecum din știrile naționale.

Acum, la sfârșit de octombrie, să negi existența acestui virus blestemat, când deja fiecare dintre noi cunoaștem persoane care au fost infectate, respectiv știm cazuri care s-au încheiat cu decesul unor persoane, ei bine… pentru a rămâne negaționist, e clar că trebuie să îți danseze niște pitici pe creier.

Da, autoritățile au făcut gafe, au comunicat greșit, dar dacă privim și peste hotare, putem observa că nimeni nu are o metodă sigură pentru a opri acest virus.

Ok, să presupunem că virusul nu ucide. Dar știți ce? Nici complex de multivitamine nu este. La fel cum nici țigările nu te omoară direct, asta dacă nu o uiți aprinsă și iei foc, dar nici nu îți purifică plămânii.

Am avut în familie caz de cancer pulmonar, iar medicul a explicat cât se poate de frumos: „Nu că nu-l făceați dacă erați nefumătoare, dar mai puteați adăuga vreo 5-6 ani la viață”.

Bănuiesc că așa e și cu Covid-ul: nu-ți bagă pumnalul în inimă, dar nici nu de aia intră în tine, ca să-ți regleze colesterolul.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.