Joi, 15 octombrie a avut loc la Palatul Cultural Arad un concert simfonic organizat cu ocazia Zilelor Culturii Austriece 2026 la Arad. Evenimentul a fost organizat sub înaltul patronaj al Ambasadei Republicii Austria la București și al Consulatului Onorific al Republicii Austria la Timișoara.
Dirijorul Roman Mogilevskiy alături de violoniștii Adela Frăsineanu-Morrison și Ștefan Oprița-Șimonca au interpretat:
- Ludwig van Beethoven – Uvertura „Egmont”, op .84,
- Johann Sebastian Bach – Concertul pentru două viori în re minor, BWV 1043,
- Wolfgang Amadeus Mozart – Simfonia în do major nr.41 „Jupiter”, K 551.
În seara simfonică de 15 octombrie 2026, cu ocazia Zilelor Culturii Austriece, a avut loc un concert simfonic dedicat special aceste zile. A fost un program orchestral alcătuit din repere absolute ale artei sonore universale: Uvertura „Egmont” de Ludwig van Beethoven; Concertul pentru două viori în re minor de Johann Sebastian Bach; și Simfonia nr. 41, „Jupiter”, de Wolfgang Amadeus Mozart.
Filarmonica Arad condusă de dirijorul Roman Mogilevskiy, soliști violoniștii Adela Frăsineanu-Morrison și Ștefan Oprița-Șimonca au propus o călătorie prin epoci care au redefinit arta sunetelor: de la rigoarea și fascinația dialogului din limbajul instrumental al barocului lui Bach, până la testamentul simfonic mozartian și spiritul eroic, profund dramatic, al clasicismului beethovenian.
Pentru prima dată în cadrul unui concert la Filarmonica Arad, publicul a avut ocazia să interacționeze direct cu solista și Gavril Cenădean în cadrul unui pre-concert talk, organizat în Sala Mică a Filarmonicii, începând cu ora 18.00. A fost o inițiativă excelentă în care am remarcat modul în care Adela Frăsineanu-Morrison a vorbit foarte deschis, dincolo de sobrietatea de pe scenă, despre cariera și viața sa, dar și velitățile de moderator ale domnului Gavril Cenădan, membru al Filarmonicii Arad. Sperăm că astfel de discuții vor continua cu alți invitații la concertele de la Palatul Cultural.
Roman Mogilevskiy este dirijor al Orchestrei Hofburg și al Orchestrei Castelului Schönbrunn. A obsolvit studiile universitare la specializarea Dirijat Orchestră la Conservatorul din Viena, obținând diploma cu distincția Magna cum laude.
Adela Frăsineanu-Morrison este născută în 1986 la Brașov și este șef de partidă a viorilor secunde la Orchestra Operei de Stat din Viena. A început studiul viorii la vârsta de șapte ani în Germania. A studiat la Universitatea Mozarteum din Salzburg, din Austria. Adela Frăsineanu-Morrison cântă la o vioară construită de Lorenzo Ventapane la Napoli în jurul anului 1830.
Ștefan Oprița-Șimonca este din octombrie 2025 concertmaestru al Filarmonicii Arad. Din 2025 este profesor de vioară în cadrul primei academii de muzică clasică din Angola. Din această lună Ștefan își va continua studiile de specializare postuniversitară la clasa de vioară a lui Vlad Stănculeasa la Universitatea Mozarteum din Salzburg.
Uvertura „Egmont”, op. 84, de Ludwig van Beethoven
Este una dintre cele mai impresionante creații orchestrale ale compozitorului german, o lucrare în care muzica devine expresia unei lupte dramatice pentru libertate, demnitate și dreptate. Prin forța sa emoțională, prin contrastele dinamice și prin finalul triumfător, uvertura ilustrează admirabil spiritul eroic al creației beethoveniene.
Beethoven a compus această lucrare între anii 1809 și 1810, la solicitarea Teatrului Curții din Viena, pentru tragedia Egmont, scrisă de marele poet german Goethe. Premiera muzicii a avut loc la Viena, la 15 iunie 1810.
Piesa prezintă destinul contelui Lamoral de Egmont, un nobil din Țările de Jos din secolul al XVI-lea, care se opune dominației spaniole. În ciuda curajului său, Egmont este arestat și condamnat la moarte. Sacrificiul său capătă însă o semnificație simbolică: moartea unui om poate deveni scânteia unei lupte colective pentru libertate.
Beethoven a fost profund atras de această temă. Într-o Europă marcată de războaiele napoleoniene, ideea rezistenței împotriva tiraniei avea o rezonanță deosebită pentru compozitor. Uvertura reflectă astfel nu doar conflictul din tragedia lui Goethe, ci și idealurile umaniste și eroice care străbat întreaga creație beethoveniană.
Lucrarea începe într-o atmosferă gravă și apăsătoare, prin acorduri puternice, susținute de orchestră. Introducerea lentă, în tonalitatea fa minor, sugerează tensiunea, suferința și amenințarea unei puteri opresive.
Treptat, muzica se transformă. Odată cu intrarea în secțiunea Allegro, ritmul devine mai energic, iar instrumentele se angajează într-un dialog dramatic. Corzile transmit neliniște și agitație, suflătorii amplifică tensiunea, iar percuția contribuie la caracterul solemn și marțial al discursului orchestral.
Beethoven construiește cu măiestrie un crescendo al emoției. Temele muzicale par să întruchipeze confruntarea dintre forța represivă și voința neînfrântă a omului. După momentele de tensiune și zbucium, finalul izbucnește într-o afirmare luminoasă și triumfătoare, evocând victoria idealului de libertate.
Deși face parte dintr-o muzică de scenă mai amplă, uvertura a dobândit o viață independentă și este interpretată frecvent în sălile de concert. „Egmont” este mai mult decât o pagină orchestrală spectaculoasă. Este o declarație artistică despre curajul de a te opune nedreptății și despre puterea spiritului uman de a supraviețui înfrângerii fizice.
Prin această lucrare, Beethoven ne amintește că libertatea are un preț, dar și că sacrificiul pentru un ideal poate depăși limitele unei singure vieți. Muzica sa unește tragicul și eroicul, întunericul și lumina, disperarea și speranța.
Uvertura „Egmont” rămâne una dintre cele mai puternice expresii muzicale ale ideii că un om poate fi învins, dar idealul pentru care luptă poate continua să trăiască. Este o muzică ce nu se limitează să povestească o tragedie, ci transformă suferința într-un imn dedicat demnității și libertății umane.
Simfonia nr. 41 în Do major, K. 551 de Wolfgang Amadeus Mozart
Cunoscută sub numele de „Jupiter”, simfonia este una dintre cele mai strălucitoare capodopere ale clasicismului muzical și ultima simfonie compusă de Mozart. Finalizată la Viena, la 10 august 1788, lucrarea impresionează prin echilibrul formelor, eleganța melodiilor, bogăția armonică și extraordinara măiestrie a scriiturii orchestrale.
Denumirea „Jupiter” nu a fost aleasă de Mozart, ci este atribuită, în mod tradițional, impresarului Johann Peter Salomon. Numele evocă măreția și forța divinității supreme din mitologia romană, fiind potrivit pentru caracterul monumental, luminos și triumfător al acestei creații. Simfonia are patru părți:
- Allegro vivace. Prima parte debutează cu energie și strălucire, într-o atmosferă de optimism și noblețe. Temele muzicale se succed într-un dialog viu între instrumente, demonstrând capacitatea lui Mozart de a îmbina spontaneitatea melodică și rigoarea arhitecturii simfonice.
- Andante cantabile. În contrast cu începutul impetuos, partea a doua aduce o muzică lirică, delicată și meditativă. Melodiile ample ale instrumentelor cu coarde și intervențiile instrumentelor de suflat creează o atmosferă de intimitate și sensibilitate, întreruptă uneori de accente dramatice.
- Menuetto: Allegretto. Această parte păstrează eleganța dansului de curte, dar introduce contraste ritmice și armonice care îi conferă profunzime. În secțiunea Trio apare un motiv de patru note care va avea un rol important în final.
- Molto allegro. Finalul este punctul culminant al simfoniei. Mozart combină cinci teme muzicale într-o demonstrație extraordinară de contrapunct, culminând cu o amplă secțiune în care vocile orchestrale se suprapun într-o construcție de o complexitate remarcabilă. Rezultatul este o explozie de energie, claritate și triumf muzical.
Simfonia „Jupiter” demonstrează că profunzimea intelectuală și frumusețea melodică pot exista într-o armonie desăvârșită. Mozart reușește să transforme regulile stricte ale compoziției într-o muzică plină de naturalețe, vitalitate și emoție.
Prin monumentalitatea finalului și echilibrul întregii construcții, această simfonie rămâne una dintre cele mai impresionante realizări ale repertoriului orchestral. Ea reprezintă o mărturie a geniului unui compozitor care, chiar în ultimii ani ai vieții sale, a continuat să exploreze noi posibilități ale limbajului muzical.
