Nouă străini au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul țării de polițiștii de imigrări și jandarmii arădeni

Sursă imagine: Arhivă (Imagine cu scop ilustrativ)

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Polițiștii de imigrări din Arad au desfășurat astăzi o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru nouă cetățeni străini aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele lor a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

Poliţiştii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad au desfășurat, astăzi, 23 septembrie a.c., o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 9 cetățeni străini, dintre care 4 din India, 2 din Pakistan, 2 din Afganistan și unul din Bosnia Herțegovina, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani, aflați în custodie publică.

Cei în cauză au fost condusi la punctul de trecere a frontierei de stat, iar la ieșirea din țară a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.