Noi acuzații extrem de grave la adresa conducerii clubului UTA: „Lipsesc din contabilitate 2.000 de abonamente și 5.000 de bilete pe sezonul trecut”

Sport

Scris de Andrei Fuliaș

Zi de zi apar noi acuzații, unele mai grave decât altele, la adresa conducerii clubului UTA. Aceste acuzații vin fie din partea jurnaliștilor, fie din partea fanilor sau a liderilor acestora. Ultimele acuzații grave au fost făcute ieri, de către Sebastian Bulumac, suporter cu state vechi al Bătrânei Doamne și membru al Suporter Club UTA (SCU). Acesta explica faptul că, după calculele sale referitoare la ticketingul din sezonul trecut, adică la vânzările de abonamente și bilete, ar lipsi în jur de un milion de lei. Ei bine, acesta a avut răbdarea de a analiza din nou situația, pornind chiar de la datele financiare (puține, ce-i drept) pe care clubul a fost obligat să le publice pentru a putea primi licența UEFA.

Așadar, potritiv noii analize făcute de către Sebastian Bulumac, reiese că, din contabilitatea clubului pe anul 2021, ar lipsi aproximativ 2.000 de abonamente, adică aproape dublu față de cât ar fi fost declarate oficial, în acte, nu verbal, în media.

De asemenea, din aceleași documente, ar reieși și faptul că cei din conducerea UTA ar fi declarat cu aproximativ 5.000 de bilete vândute mai puțin, comparând ce a declarat clubul, cu estimările sale.

Cum ar veni, Bulumac a lucrat cu „materialul clientului”, iar „virgulele” au fost multe și mari. Cumva, după noile calcule puțin mai amănunțite decât cele de ieri, ar rezulta în continuare o lipsă de aproximativ un milion de lei din contabilitatea clubului. Întrebarea care stă acum pe buzele tuturor, de la fani, la jurnaliști, este unde sunt acei bani? Repet, vorbim de aproximativ 1.000.000 de lei (peste 200.000 de euro), potrivit lui Sebastian Bulumac.

În continuare, redăm textul postat de Bulumac pe contul său de pe rețeaua de socializare Facebook:

Ceea ce va voi dezvalui acum dovedeste ca persoanele din conducerea clubului UTA nu au inregistrat in contabilitatea anului 2021 aproximativ 2.000 abonamente !!!
Atasat puteti vedea pagina 44 din balanta analitica a clubului UTA la data de 31 decembrie 2021, o captura din situatia financiara anuala prezentata pe site-ul oficial al clubului, dar si estimarea mea privind numarul de spectatori si veniturile reale obtinute de UTA in anul 2021. Va reamintesc ca abia in urma cu cateva luni am aflat primele date financiare ale clubului, atunci cand o minima transparenta a fost o conditie obligatorie pentru primirea licentei UEFA. Drept urmare pe site-ul www.uta-arad.ro au fost prezentate cateva situatii financiare din anii contabili 2020 si 2021.
Stiam deja ca din vanzarea de abonamente si bilete (pentru 10 meciuri jucate la Arad in intervalul august-decembrie 2021) clubul a inregistrat venituri totale de 1.694.954 RON, dar nu cunosteam deFALCArea sumelor bilete/abonamente. Cunoscand atat de la fata locului dar si din comunicarile LPF numarul aproximativ de spectatori de la fiecare etapa, mi s-a parut ca suma declarata e mult mai mica fata de cea reala, de aceea chiar ieri am postat un calcul personal din care rezulta o diferenta de aproximativ 1.000.000 RON.
Analizand balanta de la 31.12.2021 am gasit si deFALCArea, dupa cum puteti vedea in liniile hasurate din primul document atasat:
– venituri din abonamente: 469.775 RON
– venituri din bilete: 1.225.178 RON
La un simplu calcul, impartind aceste venituri la pretul mediu unui abonament, respectiv unui bilet de acces ne rezulta ca:
– in contabilitate sunt inregistrate veniturile din vanzarea a aproximativ 1.100 abonamente, cu 2.000 mai putin decat cele 3.100 comercializate, fapt arhicunosocut si relatat atat de presa locala cat si cea centrala (a se vedea cateva linkuri de la finalul textului)
– in contabilitate sunt inregistrate veniturile din vanzarea a aproximativ 27.000 bilete, un numar destul de apropiat de estimarea mea de 32.000 bilete ce ar fi trebuit vandute, dar totusi cu 5.000 mai putine
Venituri lipsa din contabilitate:
2.000 abonamente x pret mediu 430 RON = 860.000 RON
5.000 bilete x pret mediu 45 RON = 225.000 RON
Adunand cele doua sume rezulta un minus aproximativ de 1.085.000 RON, foarte asemanator estimarii mele si anume 1.058.000 RON (vezi al treilea atasament).
Revenind la conducerea clubului, acestia ne anuntau ieri printr-un comunicat schizofrenic ca tocmai au vandut abonamentul cu numarul 4.000. In data de 13 iunie, managerul general al clubului, Attila Brosovszky, prezent la emisiunea Glasul Tribunei, intrebat fiind despre numarul de abonamente vandute pentru noul sezon, dadea urmatorul raspuns (min 30:51, mai jos aveti linkul cu inregistrarea emisiunii):
„Noi spunem ca la ora actuala stam destul de bine, chiar sppre foarte bine. Suntem undeva in jur de 60% din abonatii vechi care si-au innoit abonamentele simai avem inca 4 zile de reinnoiri dupa care vom inchide perioada in care abonatii vechi pot sa isi patreze locurile”
Daca ne raportam la cifrele oficiale ale clubului in care domnul Attila B. ocupa functia de manager general, inseamna ca in data de 13 iunie 2022, doar 660 de aradeni si-au prelungit abonamentele, ca doar asta ne rezulta aplicam 60% la numarul de 1.100 abonati. Asta inseamna ca in intervalul 14 iunie-13 iulie clubul UTA a vandut diferenta pana la numarul de 4.000 abonamente anuntate ieri, adica 4.000-660=3.340 abonamente. Ceva da cu virgula, nu-i asa? 🙂 Brusc abonatii fideli nu au mai fost fideli si au aparut altii noi.
Daca insa managerul clubului se gandea la numarul real de abonamente vandute in sezonul precedent, inseamna ca la data de 13 iunie, clubul vanduse 1.860 abonamente, ca atata ne iasa daca facem 60% din 3.100, urmand ca in mai putin de o luna sa vanda alte 2.140 abonamente, adica diferenta pana la numarul de 4.000 raportat ieri. Nici acest lucru nu pare foarte plauzibil, stiind faptul ca la orice club abonatii vechi sunt cei mai fideli suporteri si e greu de crezut ca 54% dintre abonamente au fost facute de abonati noi. Aceasta discrepanta ne-ar putea face sa credem ca de fapt numarul real de abonati din sezonul precedent a fost chiar mai mare de 3.100, cel vehiculat in presa, dar nu vrem sa agravam si mai mult situatia lui Alexandru Meszar si a interpusilor sai din conducerea clubului UTA.
Cert e ca lipsesc cel putin 2.000 de abonamente din contabilitatea clubului, ce s-a facut cu aceasta suma nedeclarata intr-un interval atat de scurt de doar 5 luni? Acesta este unul dintre motivele pentru care Suporter Club UTA a nceput demersurile pentru a ne constitui in parte civila si a sesiza instantele abilitate în legatura cu prejudiciile pe care ceilalti trei asociati ai clubului le-au produs acestuia si implicit și nouă, ca membri ai AFC UTA. Dar suspiciunile sunt multiple, au legatura cu aproape orice capitol de cheltuieli facute de club: cazare, masa, transport, academie, etc.
Pentru ca UTA e Batrana Doamna a fotbalului romanesc, pentru ca nu exista nicio alta echipa locala pentru care un oras sa vibreze asa cum o face Aradul pentru UTA, iar unul din cei mai apreciati jurnalisti sportivi si de investigatie din Romania, Catalin Tolontan , a vorbit mereu frumos de UTA si a si deschis un documentar de exceptie despre istoria clubului nostru, imi permit sa ii supun atentiei situatia actuala de la UTA. Impostura unor administratori (nu patroni!) si-a dat mana cu tentaculele politicului aradean si folosesc UTA ca sursa ilicita de venituri pentru interesele lor personale.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.