Miză dublă pentru UTA în această seară

Sport

Scris de Giuliano Junc

Credem că este inutil să detaliem foarte mult de ce meciul din această seară are o importanță specială pentru suporterii UTA-ei. Încărcătura deulurilor din ultimii ani dintre cele două echipe, pigmentate cu atitudini și declarații din afara terenului, au făcut ca la ostilitatea tradițională a vechilor suporteri arădeni față de echipele importante din București să fie adăugat un „bonus“ atunci când vine vorba de echipa giuleșteană. Iar frățietatea dintre suporterii de sub Podul Grant și cei din capitala culturală europeană 2023 a transformat acest meci într-un surograt al derby-ului UTA – Poli, unul de care nu am mai avut parte de 4 ani și cine știe cât timp va mai trece până îl vom experimenta din nou. Adăugați la asta și frustrarea produsă de faptul că în ultimele 7 meciuri directe UTA nu a reușit să se impună niciodată și avem tabloul unei partide în care pentru suporterii Bătrânei Doamne nu există decât un singur deznodământ fericit: victoria.

Coincidența face ca tocmai acest meci să fie primul din seria celor pe care UTA, deși cu statut de gazdă, le va disputa în afara Aradului. Devotați cum îi știm, mii de fani vor lua astăzi cu asalt DN 79 către Oradea, pentru a-și susține favoriții. Dar cum suporterii sunt o „specie“ care acționează și reacționează mai degrabă sentimental decât rațional, deznodământul acestui meci va avea probabil o influență foarte mare în felul în care mulți dintre suporteri se vor raporta la viitoarele „deplasări pe teren propriu“. Un succes astăzi îi va asigura UTA-ei o susținere importantă și în următoarele meciuri jucate la Oradea, atât cât permit programările stupide în zile lucrătoare; în schimb în cazul unui nedorit eșec este inevitabil ca balonul de entuziasm, și așa fragil, să se spargă și diferența între atmosfera de pe „Francisc Neuman“ și cea de pe „Iuliu Bodola“ să devină chiar semnificativă.

Dincolo de mulțumirea suporterilor, UTA mai are însă și o miză mai pragmatică: locul în clasament. Deși pare un paradox, cu cât poziția în ierarhie este mai slabă, cu atât calibrul adversarului întâlnit scade în importanță. Mircea Rednic și băieții săi nu sunt în poziția de a face calcule de genul „acesta e un meci din care dacă putem câștiga ceva bine, dacă nu, este un eșec asumat“. Când ești pe al treilea loc din coadă, cu doar 10 puncte acumulate după o treime din campionat, nu mai poți face asemenea calcule. 0 puncte sau chiar 1 punct înseamnă la fel de puțin fie că joci cu Rapid, fie că joci cu Voluntari. UTA a câștigat doar 2 din cele 11 meciuri disputate în acest sezon și e obligată să înceapă să adune succese, altfel riscă să se afunde tot mai tare în mâlul din subsolul clasamentului, cu toate consecințele ce decurg de aici.

Evident că nu e ușor. E inutil să punctăm faptul că Rapidul prin valoarea lotului este clar favorită; nu însă și dinainte învingătoare. Giuleștenii au și ei problemele lor, mai ales în deplasare, unde au câștigat doar 2 din cele 5 paride jucate. Atenție însă la media de goluri marcate de rapidiști pe terenuri străine, care este de 2. Cum este greu de crezut că UTA are mari șanse de a marca 3 goluri deseară, avem mare nevoie de o defensivă care să își depășească condiția. Pe lângă asta, extra determinare, concentrare la cote maxime pe toată durata meciului, disciplină tactică și eficiență în atac plus, o doză de șansă. E greu dar se poate, avem în față exemplul meciului cu FCSB. Mircea Rednic chiar puncta faptul că echipa sa știe să joace meciuri de genul acesta și, de asemenea, că în sfârșit e mulțumit de lotul pe care îl are și de alternativele pe care i le oferă pe fiecare post.

Din păcate tocmai în acest meci UTA nu se va putea baza pe doi jucători care au dus până acum echipa „în spate“, din punct de vedere al realizărilor, chia așa inconstanți cum au fost și ei: este vorba despre Fabry și Cooper, ambi suspendați. Lor li se mai adaugă alți trei incerți: Cristi Mihai și Vucenovici au probleme medicale și nu știm dacă vor putea fi folosiți iar Conte încă nu avea la mijlocul aceste săptămâni toate actele pentru a putea fi legitimat, asta deși a semnat de o lună cu clubul. Mai există semne de întrebare și în privința lui Aly Abeid, Rareș Pop și Raul Stanciu, jucători care s-au întors abia ieri-alaltăieri de la loturile naționale și care, deși se vor afla în lot, rămâne de văzut cât sunt capabili să joace. În schimb, Mircea Rednic i-a dat buni de joc pe ultimii veniți, Luckassen și chiar Omondi, ca și pe Micovschi, jucător împrumutat de UTA chiar de la Rapid, dar care va fi luat în calcul pentru acest meci. La giuleșteni Cristiano Bergodi are bătăi de cap în atac, acolo unde Rahmani s-a accidentat grav la meciul echipei naționale iar înlocuitorul său, Kevin Soni, nu este încă pregătit să debuteze în tricoul vișiniu.

Despre brigrada de arbitri care va oficia la acest meci am scris într-un material separat (https://aradobiectiv.ro/clujeanul-fesnic-va-conduce-uta-rapid/) dar reamintim că partida va fi condusă la centru de clujeanul Horațiu Feșnic în timp ce în camera VAR se va afla târgumureșeanul Florin Andrei.

Din fericire pentru suporterii care vor face deplasarea la Oradea, astăzi se anunță o vreme frumoasă și chiar neobișnuit de caldă pentru a doua jumătate a lunii octombrie. Astfel, la ora meciului se anunță 25 de grade iar șansele de ploaie sunt nule. Meciul va fi transmis în direct de posturile Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1 dar reamintim că va fi proiectat și pe un ecran mare, pe platoul din fața Arenei „Francisc Neuman“. Fiind vorba despre un meci special pentru suporteri, publicația noastră va fi prezentă la Oradea, în mijlocul acestora, pentru a vă oferi un material detaliat despre cum s-a văzut și trăit acest meci din mijlocul lor.

 

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.