marți, 13 mai, 2025

Micro-Europa din care facem parte într-o carte: istorie, religie și cultură

Distribuie articolul

La Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad a avut loc joi, 11 iulie 2024, lansarea volumului „Români, sârbi, slovaci pe Valea Mureșului Inferior (1802-1918)”, semnat de dr. Gabriela Adina Marco. Volumul a apărut în colecția „Biografii istorice transilvane”, la editurile Argonaut Publishing și Mega din Cluj-Napoca.

Volumul „Români, sârbi, slovaci pe Valea Mureșului Inferior (1802-1918)” este elaborat pe baza unei cercetări doctorale în cadrul Academiei Române, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca. Volumul are ca obiectiv analiza dimensiunilor istorice, sociale, confesionale și culturale, într-o arie cronologică și geografică extinsă, concretizându-se astfel un tablou de ansamblu al identității locale de pe Valea Mureșului Inferior, ce debutează cu anul 1802, an în care etnicii slovaci se stabilesc în arealul analizat, respectiv în localitatea Nădlac.

Cadrul evenimențial tratează inclusiv anul 1918, din perspectiva implicărilor etnicilor slovaci, sârbi și români din sectorul Mureș-Tisa, cu evidențierea principiilor de identitate și alteritate ca elemente organice ce au contribuit la Marea Unire de la Alba-Iulia.

Evenimentul, moderat de Ioana Nistor, a avut loc în Grădina de Lectură a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, iar prezentarea volumului a fost făcută de către acad. prof. univ. dr. Ioan Bolovan, director al Institutului de Istorie „George Barițiu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române, alături de dr. Sorin Bulboacă, Managerul Complexului Muzeal Arad. Ambii vorbitori au avut cuvinte de laudă despre volumul „Români, sârbi, slovaci pe Valea Mureșului Inferior (1802-1918)”, dar și despre autoarea cărții. A participat un numeros public, iar la final invitații au primit dedicații și autografe din partea autoarei pe volumul lansat.

“Volumul „Români, sârbi, slovaci pe Valea Mureșului Inferior (1802-1918)” este elaborat pe baza unei cercetări atente și pertinente a unor fonduri arhivistice ce conțin izvoare de epocă și, concomitent, autoarea se dovedește a fi o bună cunoscătoare a ideilor, a judecăților de valoare și a concluziilor formulate, pe baza unei bogate și variate Bibliografii tradiționale și actuale privind studiul abordat spre analiză și spre reconstituire. Întregul material arhivistic și bibliografic este realizat în mod adecvat, cu competență și profesionalism, fiind trecut prin filtrul unei interpretări personale corecte. În acest fel Gabriela Adina Marco structurează un conținut tematic valoros ce acoperă substanțial subiectul cercetării în speță”, scrie în prefața volumului CSI dr. Dumitru Suciu de la Institutul de Istorie „George Barițiu” Academia Română – Filiala Cluj-Napoca.

Foarte amabilă, dar și emotivă, Gabriela Adina Marco a declarat pentru Arad Obiectiv: “A durat destul de mult să scriu această carte, pentru că este de fapt cercetarea mea de doctorat. Am început-o înainte de 2013 și am finalizat-o în 2019. Anul trecut în 2023 a fost publicată cartea, iar acum lansez cartea la Arad. Am avut ajutor în timpul studiilor doctorale, în sensul că grupul de la Institutului de Istorie „George Barițiu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române, unde am susținut teza de doctorat, m-a îndrumat cu sfaturi, cu idei, ce să mai caut, ce să mai scriu. Vreau să mulțumesc pe această cale regretatului cercetător Gelu Neamțu, care acum scrie în ceruri istorie. După decesul acestuia am fost îndrumată de d-nul Cercetător Științific I (CSI), d-nul Dumitru Suciu. D-nul Suciu m-a îndrumat foarte mult în studiile doctorale, iar acest volum are prefața scrisă de el. Menționez, de asemenea, pe prof. univ. dr. Ioan Bolovan, director al Institutului de Istorie „George Barițiu“ din Cluj-Napoca al Academiei Român. Sub coordonarea dânsului am susținut și teza de doctorat. Mai menționez pe d-na Ela Cosma, pe d-nul Attila Varga, d-na Mirela Pop Andrei sau d-na secretară Codruța Bîlc, care s-a ocupat de partea tehnică. Nu se poate cuprinde toată această istorie a loculul într-un singur volum. În primul rând este o istorie subiectivă, în al doilea rând, perioada este lungă și evenimentele sunt multe și complexe. Cartea se referă la comunitatea slovacă, română și sârbă din zonă. Eu chiar fac parte din această comunitate având în vedere că eu sunt dintr-o familie mixtă, mama este româncă, tata este slovac și am strămoși sârbi.“

Gabriela Adina Marco a vorbit apoi despre un lucru inedit descoperit în timpul documentării despre acest volum. “În această zonă sunt comunități etnice și religioase bine definite. Astfel fiecare comunitate a scris despre problemele sale. Am descoperit un document de colaborare între slovaci și români. De exemplu, în 1910 sau 1911, comunitatea slovacă a împlinit 100 de ani de existență de când au venit în Nădlac. Au venit în 1802 – 1803. Preotul evanghelic slovac de atunci a scris o istorie a comunității slovace. Bineînțeles că a cuprins și celelalte comunități din Nădlac și din împrejurimi. Astfel am descoperit un document în care acest preot a invitat ceilalți preoți și celelalte comunități din zona Nădlac să participe la aniversarea slovacilor. Acest document a fost descoperit în arhiva Bisericii Ortodoxe Române din Nădlac, dar documentul este scris în limba maghiară. Deci încă de atunci a existat o colaborare între etniile din această zonă.“

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți