Meciul cu Rapid se vede și la Arena Francisc Neuman!

Sport

Scris de Giuliano Junc

Veste bună pentru suporterii care din diferite motive nu vor putea să își susțină echipa la Oradea. Aceștia, în afara cazului în care sunt plecați din oraș, nu vor fi nevoiți să vadă meciul la televizor, singuri sau în cerc restrâns. Asta deoarece partida atât de așteptată contra giuleștenilor va fi proiectată pe un ecran mare pe platoul din fața stadionului, dând astfel posibilitatea fanilor să trăiască partida într-o ambianță cât mai apropiată de cea care va fi pe stadion. Informația a fost făcută publică pe pagina Suporter Club UTA, asociația fanilor postând următorul anunț:

„Vedem meciul împreună!
Nu poți să mergi la Oradea, dar totuși vrei să vezi derby-ul UTA – Rapid într-o atmosferă de #ZiDeMeci? Te așteptăm alături de noi, la Arena „Francisc Neuman”!
Toți suporterii care, din diferite motive, nu au posibilitatea să ajungă la Oradea pentru a vedea meciul direct pe stadionul „Iuliu Bodola”, dar care își doresc totuși să urmărească partida alături de alți suporteri care simt aceeași dragoste față de UTA, sunt așteptați vineri seara, începând cu ora 19:00, pe platoul din fața Arenei „Francisc Neuman”.
Astfel, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat de către Suporter Club UTA, Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultura Arad și SIS Events, vă așteptăm cu un ecran uriaș pe care vom vedea meciul împreună. De asemenea, va fi amenajată o zonă food & drinks, dar și o zonă fanshop.
Pentru noi doar UTA contează!“

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.