A salvat o mulțime de vieți, ale unor oameni pe care nimeni nu-i mai voia, iar acum s-a stins, mult prea devreme. Cei rămași în urmă au nevoie de ajutorul nostru

Sursă imagine: Facebook/Marcel Tănase

Social

Scris de Andrei Fuliaș

Nici nu știu exact cum să încep aceste rânduri, fiindcă mă încearcă un amalgam de sentimente de tristețe, supărare și frustrare. Este extrem de greu să scrii despre moartea unei persoane pe care ai cunoscut-o și cu atât mai greu atunci când este vorba despre o persoană pe care o apreciai pentru ceea ce este și ceea ce face.

Nu știu câți dintre cei care veți citi aceste rânduri ați avut prilejul de a-l cunoaște pe Marcel Tănase, un om simplu, dar extraordinar și cu o capacitate de sacrificiu incredibilă. Un om cum poate toți ar trebui să fim, măcar pe jumătate.

L-am cunoscut pe Marcel Tănase prin prietena mea Alexandra Timar, președintele Asociației „Îngeri pentru suflete”, și a fost nevoie de doar câteva momente să-mi dau seama că este un om care merită toată aprecierea mea și a oricui altcuiva. De ani de zile, Marcel Tănase salvează vieți, la propriu. A salvat multe suflete. Nici nu știm câte și ar fi inutil să încercăm măcar să numărăm. De ani de zile, Marcel Tănase ne-a dat o lecție tuturor, salvând și îngrijind oamenii pe care nu-i mai voia nimeni, oameni abandonați de alți oameni, abandonați de familii, abandonați de soartă. Dar el nu i-a abandonat, ba dimpotrivă, și-a dat toată silința pentru a-i face să se simtă doriți în această lume. La început îi hrănea, iar mai apoi a început să caute soluții pentru a le pune un acoperiș deasupra capului. Nu vă imaginați că le-a oferit o viață de lux, dar le-a oferit mai mult decât aveau, atât cât reușea el, iar cel mai important lucru pe care îl oferea Marcel acestor oameni era sentimentul că viața nu s-a terminat pentru ei și că încă mai e cineva căruia îi pasă de ei. Era mereu jovial, zâmbitor și optimist, deși văzuse și trecuse printre atâtea și atâtea.

Datorită lui Marcel, o mulțime de oameni, în principiu bătrâni abandonați, oameni sărmani care au rămas pe drumuri, oameni care au dormit nopți la rând sub cerul liber, oameni care zile în șir nu aveau ce mânca, oameni fără nimic, și-au găsit totuși liniștea și o minimă siguranță că vor mai trăi și mâine sau că mai au un rost în viață. Și, cum spunem, sunt ani de zile de când Marcel Tănase se zbătea, zi de zi, pentru acești oameni, oameni care, din „oamenii nimănui”, au devenit „bătrânii lui Marcel”. Numai el știe cum făcea ca, în fiecare zi, să aibă ce să le pună într-o farfurie, să aibă cu ce să-i încălzească, să le ofere un trai decent, în vreme ce alții, copiii, rudele, prietenii sau cunoscuții lor, i-au considerat probabil inutili, nefolositori și nedemni de grija lor.

În ultimele zile, însă, Marcel Tănase a fost răpus de virusul care ne răpește tot mai mulți dintre rude, prieteni sau cunoscuți. M-a luat prin surprindere telefonul Alexandrei din această dimineață, prin care îmi dădea vestea că Marcel a murit. Iar asta chiar dacă știam de câteva zile că este în spital și chiar dacă eram cât de cât la curent cu evoluția stării lui de sănătate. Cumva, chiar dacă medicii ne spuneau că starea lui e tot mai gravă, chiar dacă aflasem că fusese mutat de pe o secție pe alta, pentru că plămânii îi erau afectați și nu mai putea respira singur, speram totuși că o să se facă bine, fiindcă atâtea suflete au nevoie în continuare de el. Și nu ne referim aici doar la zecile de bătrâni pe care îi avea în grijă, ci și la familia lui, la soția Oana și la cei trei copii ai lor. De fapt, nu doar ei, ci toată lumea avea nevoie în continuare de Marcel și de mai mulți oameni ca el. Lumea are nevoie de lecțiile pe care acest om ni le-a dat de-a lungul timpului, sacrificându-se și punându-i mereu pe alții înaintea sa. Din păcate, Marcel Tănase s-a stins la doar 54 de ani…

Cum spuneam, în urma lui au rămas o mulțime de suflete, oameni de îngrijit, guri de hrănit, răni de oblojit. Marcel nu mai e și nu se mai poate îngriji de aceste suflete, dar o putem face noi, cinstindu-i amintirea așa cum se cuvine. Împreună, cu toții putem da o mână de ajutor și putem sprijini familia lui Marcel Tănase, respectiv bătrânii rămași în grija soției sale.

„Nu știu ce o să fac, dar nu-i pot lăsa așa. Nu mă pot gândi chiar la toate acum, fiindcă am atâtea pe cap, dar știu că nu-i putem lăsa așa. O să găsim o soluție să-i ajutăm în continuare pe toți, pe Oana, pe copii, pe bătrâni”, îmi povestea Alexandra Timar la telefon, după ce mi-a dat vestea tragică a morții lui Marcel.

Ei bine, toți cei care vreți să dați o mână de ajutor, o puteți face printr-o donație, într-un cont deschis special pentru cei rămași în urma lui Marcel Tănase:

Asocțiația Îngeri pentru suflete

RO63BTRLRONCRT0521432305

De asemenea, puteți dona în oricare alt cont al Asociației „Îngeri pentru suflete”, cu mențiunea „MARCEL”, ori prin PayPal sau Revolut:

Cont lei: RO74BTRLRONCRT0521432301

Cont euro: RO24BTRLEURCRT0521432301

Paypal: alexandra20m@yahoo.com

Revolut: 0744.683.191

În continuare, vă prezentăm și un reportaj făcut în urmă cu opt ani de zile, de către cei de la Știrile PRO TV, despre cine era Marcel Tănase și ce făcea acesta pentru cei din jur:

Lectia lui Marcel Tanase, romanul care a salvat vietile mai multor batrani ramasi pe drumuri


Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.