duminică, 19 ianuarie, 2025

Maia Morgenstern în piesa MIC ȘI-AL DRACU’ la Teatrul de Vară „Ethos” din Arad

Distribuie articolul

Maia Morgenstern nici nu mai are nevoie de prezentare, este cunoscută iubitorilor de film și teatru din România și a fost de mai multe ori la Arad. Acuma venit din nou. Miercuri 17 iulie pe scena Teatrului de Vară “Ethos” a Centrului Cultural Județean Arad, Maia Morgenstern a fost iarăși în plin plan. Spectacolul MIC ȘI-AL DRACU’ a fost regizat de cunoscuta actriță, iar în distribuție au fost Maia Morgenstern și Valentin Roşca.

MIC ȘI-AL DRACU’, jucată de cei doi și la Teatrul Evreiesc de Stat din București, este o comedie apetisantă cu bancuri, poezii și anecdote, poante, calambururi și rime vesele scrise de scriitorul român de origine evreiască Isaac Lazarovici, cunoscut publicului român sub pseudonimul Ion Pribeagu. Un creator inegalabil de umor, Ion Pribeagu ne-a înveselit viața, fiind mereu proaspăt, aducând în lumea noastră cotidiană, standardizată, plină de plictis, banalitate și ipocrizie, bucuriile zâmbetului. Un dublu recital al celor doi protagonişti, Maia Morgenstern și Valentin Roşca, construit în jurul versurilor jucăușe și obraznice, care atacă moravurile de acum 70 ani. Adică aceleași de acum, şi la fel de criticabile!

În curtea Centrului Cultural Județean Arad, mai plină ca niciodată de spectatori, Maia a dat iarăși dovada talentului său artistic. Cu atât mai mult, piesa a fost savurată de publicul prezent, public ce a trăit cu amenințarea ploii înainte de începerea spectacolului.

Maia Morgenstern este una dintre cele mai apreciate actrițe din România, cunoscută atât pe plan național, cât și internațional pentru talentul său excepțional. S-a născut pe 1 mai 1962 în București, România, într-o familie evreiască. Numele său complet este Maia Emilia Ninel Morgenstern.

Maia Morgenstern a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (IATC) din București în 1985. A studiat sub îndrumarea unor mari profesori de teatru și film, acumulând cunoștințe și tehnici care au contribuit semnificativ la cariera sa artistică ulterioară.

Maia a debutat pe scena teatrului imediat după absolvire, jucând la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Ulterior, a devenit membră a Teatrului Evreiesc de Stat din București, unde a avut roluri memorabile în piese clasice și contemporane. A jucat, de asemenea, la Teatrul Național București și la Teatrul Bulandra, interpretând roluri din operele unor dramaturgi ca William Shakespeare, Anton Pavlovici Cehov și Bertolt Brecht.

Cariera sa cinematografică a fost la fel de impresionantă. Maia Morgenstern a debutat în film în 1983, dar a atras atenția internațională cu rolul din filmul „Balanța” (1992), regizat de Lucian Pintilie. Performanța sa în acest film i-a adus recunoaștere pe scară largă și a câștigat “Premiul pentru cea mai bună actriță” la Festivalul Internațional de Film de la Chicago.

Un alt rol notabil este cel al Mariei, mama lui Isus, în filmul „The Passion of the Christ” (2004) regizat de Mel Gibson. Această interpretare i-a adus faima internațională și a fost apreciată pentru intensitatea și profunzimea emoțională.

Maia Morgenstern a primit numeroase premii și distincții pentru contribuțiile sale la teatru și film. Printre cele mai importante se numără:

  • Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță. A câștigat acest premiu de mai multe ori pentru performanțele sale remarcabile în teatru.
  • Premiul Academiei Europene de Film. A fost nominalizată pentru cea mai bună actriță pentru rolul din „Balanța”.
  • Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. Aceasta este una dintre cele mai înalte distincții ale statului român, acordată pentru meritele sale în cultură și artă.
  • Medalia „Meritul Cultural”. A fost decorată pentru activitatea sa artistică de excepție.

Pe lângă activitatea sa în teatru și film, Maia Morgenstern este cunoscută pentru implicarea sa în promovarea culturii și artei. Este director al Teatrului Evreiesc de Stat din București, unde continuă să sprijine producțiile teatrale de calitate și să promoveze tinere talente. De asemenea, este activă în diverse proiecte culturale și educaționale, contribuind la dezvoltarea scenei artistice din România.

Maia Morgenstern este, fără îndoială, una dintre figurile emblematice ale culturii românești contemporane. Cu o carieră ce se întinde pe mai multe decenii și cu realizări impresionante atât pe scenă, cât și pe marele ecran, ea continuă să inspire și să captiveze publicul din România și din întreaga lume.

“Cu acest spectacol sunt pentru a doua oară la Arad, tot aici la Teatrul de Vară. Spectacolul din această seară prezintă o lume apusă, dar de fapt niciodată apusă. Istoria se repetă întotdeauna, dar cu alți protagoniști, dar aceleași moravuri, o istorie din care nu învățăm nimic. Nu se schimbă niciodată nimic, suntem mai aroganți puțin, mai plini de noi, dar facem aceleași greșeli, aceleași lucruri mai puțin morale care există din totdeauna. Este un spectacol extrem de actual, un fel de Caragiale, dar altfel. Este o lume văzută de Ion Pribeagu, o lume cu o notă de nostalgie, de parfum aparte, cu un fond muzical luat din toate zonele României vechi. Este un parfum inconfundabil al unei lumi nu foarte vechi, de aceea spectacolul pare puțin prăfuit la prima vedere, dar nu este așa. Este foarte actual, este extrem de actual, iar moravurile sunt exact aceleași, aceleași greșeli le facem și astăzi. Să joci lângă Maia, este aparent greu, dar este foarte ușor. Dacă te înfricoșează numele și statutul ei, atunci este foarte greu. Pentru că trăiești lângă o forță în materie de teatru. În acest spectacol eu am un alt rol. Dacă eram într-un rol echivalent lucrurile ar fi stat altfel. Dar indiferent de rol trebuie să cauți să fii la același nivel cu Maia. Trebuie să fii permanent în formă și la cel mai înalt nivel când joci cu Maia Morgenstern“ a declarat pentru Arad Obiectiv, Valentin Roşca partener cu Maia Morgenstern în acest spectacol.

Următorul spectacol pe scena Teatrului de Vară „Ethos” din Arad va avea loc pe 24 iulie cu piesa “SUNT UN ORB”, protagonist fiind Horaţiu Mălăele.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți