Dedicată uneia dintre cele mai profunde creații vocale-simfonice ale secolului al XIX-lea, „Ein deutsches Requiem” (Un recviem german), op. 45, de Johannes Brahms, audiat în seara de joi, 14 mai 2026, reprezintă un vârf muzical al anului 2026. A fost un eveniment realizat în colaborare cu Filarmonica Banatul din Timișoara, care precede prezența Filarmonicii Arad în cea de a L-a ediție a Festivalul Internațional Timișoara Muzicală. Același concert va avea loc vineri, 15 mai 2026, la ora 19.00 și în Sala Capitol din Timișoara.
Sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, alături de personalități lirice ale scenelor mondiale – soprana Nadine Koutcher și baritonul Jungrae Noah Kim, orchestra simfonică și corul Filarmonicii Banatul (dirijor Iosif Todea), în colaborare cu orchestra simfonică și corul Filarmonicii Arad (dirijor Robert Daniel Rădoiaș) au prezentat „Ein deutsches Requiem” (Un recviem german), op. 45, de Johannes Brahms.
Gabriel Bebeșelea este dirijor principal al Orchestei Filarmonicii “George Enescu” din București și director artistic al ansamblului de instrumente de epocă și al Festivalului “Musica Ricercata”. Gabriele Bebeștelea are o crieră internațională de succes fiind invitat al unor orchestre renumite din Berlin, Toulouse, Marseille, Barcelona, Moscova sau Praga, printre altele. În 2018, Gabriel Bebeșelea a obținut diploma de doctorat, cu distincția “summa cum laude”, de la Universitate Națională de Muzică București.
Nadine Koutcher, născută la Minsk în 1983, este una dintre cele mai strălucite prezențe ale scenei lirice contemporane. Repertoriul său include roluri de referință precum Elvira din “I Puritani”, Lucia din „Lucia de Lammermoor”, Gilda din „Rigoletto”, sau Olympia din „Povestirile lui Hoffmann”, printre altele. Nadine Koutcher este una dintre cele mai importante soprane ale generației sale, cucerind publicul prin evoluțiile sale pe marile scene ale lumii.
Jungrae Noah Kim a studiat la Universitatea Națională din Seul și la Universitatea de Arte din Zurich. Baritonul Jungrae Noah Kim este câștigătorul Concursului Belvedere din 2024. El este câștigător al concursului Internațional de canto din Seul în 2023, al Concursului Marmande din Franța și al Concursului de Operă de la Shizuoka din Japonia.
Această creație muzicală este una dintre cele mai grandioase întâlniri cu creația lui Johannes Brahms, cu intensitatea și profunzimea emoțională a recviemului său, propunându-vă o răscolitoare experiență contemplativă asupra acestei singulare și neobișnuite partituri, un ópus de o uriașă forță consolatoare, o muzică a speranței, a încrederii și a mângâierii.
Melomanii arădeni, car au umplut din nou sala de concrete a Palatului Cultural din Arad, au avut parte de o capodoperă în care texte din Vechiul și din Noul Testament au fost redate prin miracolul sonor al romantismului târziu, o arhitectură care îmbină rigoarea contrapunctului cu lirismul profund, o viziune care valorifică la modul ideal adâncimea și subtilitatea trăirilor sugerate de Johannes Brahms.
Johannes Brahms este una dintre figurile centrale ale romantismului muzical european, un creator care a reușit să unească rigoarea clasică moștenită de la Beethoven cu sensibilitatea profundă umană a secolului al XIX-lea. Născut la Hamburg în 1833 și stabilit ulterior la Viena, Brahms a fost perceput de contemporanii săi drept „moștenitorul lui Beethoven”, deși personalitatea sa artistică era mult mai introspectivă și melancolică. Muzica lui evită spectaculosul facil și preferă o expresivitate gravă, densă și profund meditativă.
Printre toate lucrările sale, cea mai personală și poate cea mai emoționantă rămâne Ein deutsches Requiem (Un recviem german), opus 45. Compusă între 1865 și 1868, lucrarea nu este un recviem tradițional în sens liturgic catolic, precum cele scrise de Mozart sau Verdi. Brahms nu folosește textul latin al slujbei morților, ci selectează el însuși fragmente din Biblia tradusă în germană de Martin Luther. Alegerea este esențială: compozitorul nu creează o muzică despre Judecata de Apoi sau despre frica de moarte, ci despre consolare, speranță și împăcare.
Contextul biografic este extrem de important. Moartea mamei sale, Christiane Brahms, în 1865, la afectat profund, iar multe muzicologi spun că lucrarea asociată un răspuns personal la această pierdere. De asemenea, umbra mentorului său spiritual, Robert Schumann, mort în 1856, planează asupra întregii partituri. Recviemul devine astfel o meditație universală asupra suferinței umane. Brahms însuși spunea că ar fi preferat titlul „Un recviem omenesc” în loc de „german”, tocmai pentru a sublinia caracterul universal al mesajului.
Lucrarea este structurată în șapte părți și durează aproximativ 70–80 de minute. Ea solicită orchestră mare, cor mixt și doi soliști — soprană și bariton. Prima parte începe cu celebrul text: „Fericiți cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați.” Atmosfera este imediat diferită de solemnitatea dramatică a recviemurilor catolice. Nu există fanfare apocaliptice sau explozii ale fricii; orchestra creează un sunet cald, aproape catifelat, iar corul pare să vorbească direct sufletului uman.
Una dintre cele mai impresionante secțiuni este partea a doua, un vast marș funebru construit pe versetul „Tot trupul este ca iarba”. Brahms realizează aici o arhitectură sonoră monumentală: muzica pornește întunecată și gravă, apoi evoluează către o culminație triumfătoare, sugerând victoria spirituală asupra morții. Contrastul dintre efemeritatea vieții și speranța eternității este redat cu o forță extraordinară.
Partea a cincea, introdusă ulterior premierei inițiale, este considerată inima emoțională a lucrărilor. Soprana cântă „Vă voi mângâia precum o mamă aproape mângâie copilul”, într-o muzică de o delicatețe intimă. Mulți interpreți și istorici văd aici un omagiu direct adus mamei compozitorului.
Din punct de vedere stilistic, recviemul este fascinant deoarece combină tradiția corală germană — influențată de Bach și Händel — cu orchestrația romantică amplă și bogată. Corul nu este doar decorativ; el devine personaj colectiv, purtător al reflexiei filozofice. Brahms construiește vaste arcuri simfonice, fără contrapunct elaborat, dar a pierde niciodată claritatea emoțională.
Premiera completă a avut loc în 1869, la Gewandhaus, și a fost un succes uriaș. Lucrarea la consacrat definitiv pe Brahms drept unul dintre marii compozitori ai Europei. Astăzi, “Un recviem german” este considerat nu doar o capodoperă coral-simfonică, ci și una dintre cele mai umane creații din întreaga istorie a muzicii. Spre deosebire de multe lucrări funerare care inspiră teamă sau dramatism, recviemul lui Brahms oferă alinare. Este o muzică a compasiunii, a memoriei și a demnității umane în fața efemerității vieții.
, op. 45, de Johannes Brahms, audiat în seara de joi, 14 mai 2026, reprezintă un vârf muzical al anului 2026.){kind=link}