Chestionat prin iulie în privința transferurilor calitative nu doar cantitative, Mircea Rednic spune că prin august – septembrie vor veni și „cireșele“. Ei bine acestea au ajuns mai greu, doar prin octombrie, dar cert este că de când lângă Fabry au ajuns un Micovschi, Ofosu ori Luckassen, UTA a arătat mult mai bine, a început să joace un fotbal mai pe gustul fanilor și să lege și rezultatele pozitive.
În această seară însă am plonjat înapoi în timp. Forțat de programul foarte încărcat, Mircea Rednic a decis ca în meciul de Cupă să lase „cireșele“ (atât cele noi venite cât și cele care s-au copt mai greu) pe bancă sau chiar acasă; iar efectele s-au văzut, nu atât în rezultatul final (o înfrângere în fața unei echipe care an de an trage la podium nefiind o dramă) cât mai ales în evoluția echipei, una care a adus aminte de primele etape din campionat, când suporterii Bătrânei Doamne se temeau că echipa în acest sezon nu va mai prinde nici măcar barajul de evitare a retrogradării.
Probabil cel mai mult s-a simțit lipsa din mijlocul terenului a cuplului Freitas – Mihai. Fără ei jocul de pase al UTA-ei, remarcat și remarcabil în ultimele 3-4 meciuri, nu doar că a suferit ci a fost de-a dreptul inexistent. Carp – Marku este un cuplu de mijlocași centrali mult inferior celui menționat anterior. Cei doi nu au calitatea tehnică, viziunea, agilitatea și plasamentul celor pe care i-au înlocuit iar în aceste condiții echipa lui Mircea Rednic a pierdut clar bătălia de la mijlocul terenului. Craiova a dominat teritorial meciul, a stat mai mereu în jumătatea noastră iar cei doi, total depășiți de rigorile fazei de construcție, n-au impresionat nici defensiv, felul în care au închis culoarele către propriu careu nefiind din cale-afară de eficient.
În aceste condiții, jucătorii din ultima treime pot invoca alibiul că nu au avut mingi. Însă la fel de adevărat este că nici nu le-au căutat iar în rarele momente când au ajuns în posesia mingii, Stahl, Pop sau Omondi nu au reușit să își depășească adversarii nici fizic și nici tehnic. Planul B al UTA-ei (care în startul campionatului fusese Planul A), adică mingea direct pe vârf, n-a funcționat nici el deoarece Cooper a făcut probabil cel mai slab meci al său în tricoul Bătrânei Doamne, ineficiența sa în dueluri frizând de multe ori indolența. Lăudat de Rednic pentru atitudinea de la antranamente, ghanezul n-a arătat nimic din spiritul de luptă al unui jucător care își vede poziția de titular amenințată, renunțând de cele mai multe ori prea ușor la luptă. Evoluția sa a fost atât de slabă încât intrarea renegatului Leidsman a părut aproape o ușurare. Batavul, așa nepriceput cu mingea cum este, măcar a arătat ambiție, voință și, cu puțin noroc chiar putea specula un moment de adormire a lui Silva, în repriza secundă.
Deși echipa a pierdut greu, la limită, nici jocul defensiv nu a excelat. Cu Markov lângă el, Benga a părut din nou singurul fundaș central, de aici și unele rateuri (care pot fi puse și pe seama problemelor fizice). Stolnik intrat după pauză a părut ceva mai stăpân pe el. Pe dreapta, aceeași observație ca și în cazul lui Cooper: Rodrigues ar fi trebuit să folosească acest meci pentru a se impune în duelul cu Căpușă dar nu doar că a fost la fel de ezitant defensiv dar nu a mai avut nici aportul ofensiv care l-a scos în evidență de la venirea la Arad. În poartă Kucher a avut câteva intervenții bune dar s-a simțit lipsa de meciuri în picioare, din fericire acele momente de ezitare nefiind speculate. Singurul jucător care a fost la un nivel decent azi, nu doar din defensivă dar din întreaga echipă, a fost Aly Abeid, jucător de tip metronom care indiferent de context își arată calitatea.
Din păcate Mircea Rednic nu și-a lăsat foarte multe soluții nici pe bancă. Sigur, e greu să îi reproșezi ceva din acest punct de vedere în condițiile în care jucătorii care evoluaseră multe minute în ultimele meciuri, desfășurate din 3 în 3 zile, aveau nevoie de odihnă. În plus, cei care în ultimele săptămâni au pierdut echipa, erau obligați să își justifice salariul. Din păcate, așa cum am văzut, nu prea au făcut-o. Pe lângă Leidsman, surprinzător cel mai periculos om al UTA-ei în acest meci (iar asta spune multe despre evoluția celorlalți), Rednic a mai mizat și pe Fabry, introdus la pauză. Însă chiar și „îmbrăcat“ cu statutul de „cel mai bun număr 10 din campionat“, așa cum l-a numit antrenorul său, slovacul n-a reușit să schimbe fața meciului. A avut un șut periculos scos de portarul advers, o pasă foarte bună pe culoar nefructificată de Stanciu și cam atât. În rest, obligat de linia de apărare a propriei echipe, plasată foarte jos, a coborât de multe ori în propria jumătate pentru a-și lua mingi însă acolo impactul său asupra jocului a fost benign.
Una peste alta victoria Craiovei este una meritată, nu pentru că oltenii ar fi produs un fotbal grozav ci pentru că dintre două echipe ce au jucat slab, apatic, fără vlagă, au fost cei care măcar au încercat să câștige. Au avut ceva situații periculoase însă nicio ocazie clară dar până la urmă insistența le-a fost răsplătită. Iar faptul că golul a venit la capătul unui corner probabil că l-a înfuriat maxim pe Mircea Rednic care de vreo două săptămâni nu vorbește decât despre ușurința cu care echipa sa ia goluri din faze fixe.
E greu de spus în ce măsură această înfrângere i-a compromis UTA-ei șansele la calificare. Mai multe calcule vom putea face mâine după partida dintre Gloria Buzău și Farul. Constănțenii sunt mari favoriți dar dincolo de cele 3 puncte va conta și scorul la care vor câștiga, dacă o vor face. Însă e cert că toate calculele vor porni de la premisa că UTA trebuie să învingă în ultima etapă pe FC Voluntari. Dar acel meci se va juca peste o lună iar până atunci trupa lui Rednic mai are multă treabă în campionat. Luni cu Dinamo, tot la Oradea, vor reintra „cireșele“ și sperăm ca „cireșarii“ să înfingă niște pumnale fotbalistice în haita costelivă din Ștefan cel Mare.
