În aceste zile, echipele de seniori și de juniori ale celor de la Șoimii Șimand au avut de disputat partide ca campionat împotriva echipelor similare ale clubului Real Oltenia Craiova.
Primii au intrat „în scenă“ juniorii, care joi, pe teren propriu, i-au învins la scor pe olteni cu 15-1, într-un meci contând pentru etapa a 4-a a Campionatului Național de Juniori U19. Tinerii „șoimi“ se află pe locul 1 cu maximum de puncte. Etapa viitoare vor sta, revenind în competiție în ultima etapă a turului, tot pe teren propriu, cu CFR Timișoara, meci care se va desfășura pe 15 decembrie.
Duminică, la Ișalnița, a avut loc partida seniorilor, meci jucat în etapa a 6-a a Ligii a 2-a. Partida a fost mult mai echilibrată dar în cele din urmă a revenit echipei noastre, care s-a impus cu scorul de 5-3. Gazdele au condus cu 3-0 dar echipa arădeană a revenit în forță, marcând de trei ori prin D. Mărcuș, golurile care au înclinat balanța în favoarea oaspeților purtând semnăturile lui C. Ujoc și Galeancu.
Șoimii Șimand a evoluat în următoarea componență: Năstase – Galeancu, An. Cordoș, Cl. Ujoc, An. Haloș, Mărcuș, Buruiană, Cheta, Trif, M. Ujoc, Rz. Cordoș. Antrenori: Marius Mărcuș, Dumitru Buruiană.
Cu această victorie Șimandul a urcat pe locul 4, cu 9 puncte, la egalitate cu echipa pe care tocmai a învins-o și la 3 puncte în spatele celor de la Kereszthegy Remetea și Ceahlăul Piatra Neamț, care conduc ierarhia cu 12 puncte. Etapa viitoare Șoimii vor juca pe teren propriu, duminică, împotriva echipei Fortius 2014 Buzău.
