Etapa a 21-a a ligii a IV-a nu a adus nicio surpriză, de semnalat fiind doar ploaia de goluri de la Pecica, unde codașele clasamentului au oferit un duel foarte spectaculos, câștigat până la urmă de oaspeții de la Victoria Nădlac, aceștia bifând prima victorie din acest sezon. Goluri multe s-au marcat și la Felnac, toate însă purtând semnătura celor de la ViFe. Însă scoruri de 3-4 sau 6-0 pot părea o glumă față de ce s-a întâmplat în ligile 5 și 6 unde am avut parte de scoruri halucinante chiar și pentru standardul acestor ligi. Astfel Voința Sintea Mare respectiv Olimpia Bocsig au câștigat în deplasare marcând 13 respectiv 10 goluri! Tot 13 reușite am consemnat și la Zimand, cu diferența că acestea au fost mai echilibrat împărțite între gazdele victorioase și oaspeții de la Șoimii Archiș care, odată cu această înfrângere au rămas la 6 puncte în urma liderului ACS Sâmbăteni. Tot în Liga 6 am fost martorii unui duel care în mod normal ar fi trebuit să se joace în Liga 3: Victoria Ineu – Șoimii Lipova, cu amfitrionii câștigând clar. Dar poate cel mai important meci al sfârșitului de săptămână a avut loc în Seria A din Liga 5 unde liderul Unirea Șeitin a pierdut pe terenul Șirianei, care s-a apropiat la două puncte, în timp ce Mailatul a profitat și a urcat la doar un punct de lider. Vom avea un final de campionat pe cinste în această serie.
Iată rezultatele și clasamentele:
Liga 4, Etapa 21
CS Beliu – CS Socodor 0-2
Șoimii Șimand – Unirea Sântana 0-3
Athletico Vinga – Național Sebiș 0-0
Progresul Pecica II – Victoria Nădlac 3-4
Victoria Felnac – CS Vladimirescu 6-0
Voința Macea – Frontiera Curtici 1-1
Podgoria Pâncota a stat

Liga 5A, Etapa 17
Șiriana Șiria -Unirea Șeitin 1-0
Voința Mailat – Viitorul Pereg 3-1
Olimpia Bujac – Mureșul Zădăreni 0-1
CS Aluniș – Team United Sânpaul 4-4
Gloria Secusigiu – Foresta Oil Sânpetru German 4-3
Banatul Arad a stat

Liga 5B, Etapa 17
Podgoria Ghioroc – Spicul Olari 7-2
Viitorul Caporal Alexa – Real Horia 4-5
Frontiera Pilu – FC Sântana 1-4
Înfrățirea Iratoșu – Viitorul Olimpia Bârzava 6-1
Crișul Chișineu-Criș – CS Șofronea 0-2
Șoimii Livada – Cetate Săvârșin amânat

Liga 5C, Etapa 17
Progresul Hălmagiu – Unirea Gurahonț 1-4
Flacăra Țipar – Voința Sintea Mare 2-13
Avântul Târnova – Viitorul Șepreuș 2-3
Recolta Apateu – Cetate Dezna 0-3
Crișul Alb Buteni – Viitorul Satu Nou 6-3
ACS Vârfurile – Olimpia Bocsig 1-10

Liga 6, Etapa 16
Victoria Ineu – Șoimii Lipova 4-1
Semlecana Semlac – Crișul Alb Șicula 6-1
Spicul Olari – Progresul Dieci 4-1
Mureșana Mândruloc – ACS Sâmbăteni 0-5
FC Zimandu Nou – Șoimii Archiș 8-5
Gloria Lunca-Teuz Cermei II a stat
