Expoziție – Natura de porțelan

Cultură

Scris de Arad Obiectiv

A II-a ediție a expoziției cu porțelanuri, intitulată „Natura pe porțelan”, este rezultatul colaborării pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, respectiv Grădina Botanică Universitară „Pavel Covaci” din Macea, o au cu Secția de Științele Naturii a Complexului Muzeal Arad.

Expoziția va fi deschisă în până în  29 martie 2024, și poate fi vizitată în cadrul Secției de Științele Naturii a Complexului Muzeal Arad, de marți până duminică, între orele 09.00 – 17.00, ultima intrare: 16.30.

Porțelanurile ne însoțesc zilnic, atunci când servim masa, când bem o cafea sau un ceai, când admirăm un buchet de flori proaspăt culese, și ne fac viața mai frumoasă. Piesele expuse fac parte din acea categorie de obiecte care reușesc să aducă natura în interiorul caselor noastre, să ne facă să o iubim și să o protejăm.

Vitrinele conțin exponate având în prim plan animalele, plante (colecția botanica), plantele medicinale, plantele ocrotite (floarea de colț, bujorul de munte și altele), fructele, trandafirii și o mare varietate de piese cu plante cu flori.

Piesele expuse au fost colecționate pe parcursul a peste două decenii, cu pasiune pentru porțelanuri dar și pentru plante, animale și natură în general.

Mai multe detalii despre expoziție https://www.museumarad.ro/2-1-ev2019.html

Orarul de vizitare, tururi ghidate și alte detalii, la linkul https://www.museumarad.ro/index.html#expo

Vă invităm să vizitați expoziția „Natura pe porțelan”, în așteptarea primăverii, când vă așteptăm la Grădina Botanică Universitară „Pavel Covaci” din Macea, unde, în curând, veți putea admira natura în toată splendoarea ei.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.