Documentarul „Unde ești, Adame?“ vine la Cinematograful „Arta”. Tot acolo vă așteaptă și regizorul pentru o sesiune Q&A

Cultură

Scris de Arad Obiectiv

Documentarul „Unde ești, Adame?” despre viața în mănăstirea athonită Dohiariu în vremea stăreției arhimandritului Grigorie, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.

Filmul va putea fi văzut vineri, 17 noiembrie 2023, de la ora 19:00, în prezența regizorului, arhidiaconul Oleksandr Plyska. Acesta va răspunde întrebărilor publicului la finalul proiecției.

Accesul la eveniment va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Filmul subtitrat în română este pus gratuit la dispoziția comunităților și a sălilor de cinematograf care îl solicită.

Evenimentul este organizat de ASCOR Arad cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad.

Realizatorii au așteptat timp de șase ani binecuvântarea Starețului Grigorie pentru a face filmul, apoi au filmat timp de patru ani, în zece expediții făcute în Sfântul Munte.

„Mulți ani nu ți-am dat binecuvântarea, pentru că nu am vrut ca filmul să fie despre mine”, i-a spus starețul Grigorie părintelui arhidiacon Oleksandr Plyska.

Pentru că, la un moment dat, a existat o criză de concepție a filmului, în a treia expediție, echipa a mers la mănăstire fără niciun fel de echipament, ci doar pentru a intra în ritmul cotidian al obștii și a înțelege mai bine ce se petrece acolo.

Filmul a fost lansat în 20 de țări și subtitrat în 22 de limbi și a fost selectat la mai multe festivaluri de film.

Sinopsis

Unde ești, Adame? (Ucraina, 2019)

Regia:Alexandru Zaporoschenko

Producător: Alexandru Pliska

Durată: 80 min.

Acțiunea filmului „Unde ești, Adame?” se desfășoară într-o veche vatră monahală – Dohiariu, așezată pe coasta de vest a muntelui Athos, o peninsulă din Marea Egee declarată Republică Monahală Autonomă și aflată în folosința exclusivă a monahismului ortodox răsăritean.

Fenomenele naturii se împletesc armonios în succesiunea continuă a muncii și a rugăciunii, aliniindu-se într-o relație ritmică a omului cu natura, insinuând astfel raiul, după care tânjim cu toții din adâncul sufletului.

Însă perla acestui splendid peisaj bizantin o constituie înșiși monahii, a căror căldură și autenticitate au fost înregistrate prin întredeschiderea cortinei, care tăinuiește viața monahală de zi cu zi, unde fiecare își are bucuriile, speranțele și slăbiciunile proprii. Invitând producătorii filmului în mediul său, monahii speră să trezească în fiecare spectator amintirea propriei învieri.

Protagonistul filmului este starețul mănăstirii – egumenul Grigorie, a cărui experiență duhovnicească acumulată, l-a încununat cu o cunoaștere profundă a sufletului omenesc și a râvnei acestuia către întoarcerea la starea specifică naturii omenești a lui Adam, dinainte de căderea în păcat.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.