Așa cum știți Arena „Francisc Neuman“ din Arad găzduiește în mâine seară de la ora 20:30 finala Cupei României, care aduce față în față echipele Hermannstadt și CFR Cluj. Toate biletele pentru acest meci au fost epuizate și se anunță un spectacol de zile mari. Pe lângă suporterii celor două echipe, care vin din cele două orașe, combatantele speră să își atragă de partea lor și publicul local, mai optimiști în acest sens fiind băieții lui Marius Măldărășanu, antrenorul echipei de pe Cibin lansând și o mică invitație spectatorilor arădeni să fie alături de echipa sa:
„Ne simțim bine aici, e o atmosferă bună, un stadion cu o acustică bună. Am câștigat aici ca adversar împotriva UTA-ei și pe undeva consider că acest stadion ne-a purtat noroc. CFR e o echipă care are în spate o tradiție în a câștiga trofee și atunci marea majoritate a publicului ține de obicei cu outsiderul.“
Măldărășanu nu este neapărat exagerat de optimist în presupunerea sa, asta și pentru că ultimele deplasări ale suporterilor arădeni la Sibiu au cimentat un început de prietenie între suporterii celor două echipe. S-a întâmplat ca la unele partide directe fiecare contingent de susținători să scandeze numele adversarului iar la ultimul duel de pe Municipalul sibian, care a avut loc în urmă cu aproximativ trei săptămâni, suporterii gazdelor au afișat un banner cu mesajul „La mulți ani UTA“ întrucât cu doar câteva zile în urmă Bătrâna Doamnă aniversare 80 de ani de la înființare.
De partea cealaltă CFR Cluj vine la Arad cu experiența unei finale pierdute deja aici, este vorba despre Supercupa României din 2022, când echipa clujeană a fost învinsă cu 2-1 de Sepsi; iar Dan Petrescu nu a uitat acel meci:
„Dacă ne uităm la ultimul rezultat nu-mi convine. Mai zic mâine după meci dacă îmi convine sau nu. Mie îmi place Aradul, îmi place terenul, îmi place orașul deci ar trebui să fie bine, dar trebuie să ai și noroc că data trecută norocul ne-a lipsit, am luat gol în minutul 90.“
În această seară trofeul Cupei României a fost plimbat prin mai multe puncte importante ale orașului. Mâine înaintea partidei publicul va putea urmări un scurt spectacol muzical oferit de Antonia iar apoi, după intrarea echipelor pe teren, imnul României va fi interpretat de soprana Filarmonicii Arad, Diana Birta.
Partida, care va fi arbitrată de o brigadă condusă de Andrei Chivulete, va putea fi vizionată în direct și pe postul Digi Sport 1.