Filarmonica de Stat din Arad a început luna aprilie sub auspiciile romantismului muzical, cu Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms și, în premieră la Arad, Carl Reinecke. Au fost interpretate partituri de influență și de mare popularitate, alese de invitații acestei săptămâni simfonice, dirijorul Junping Qian și flautistul Cătălin Oprițoiu.
Joi 3 aprilie 2025 în sala Palatului Cultural din Arad au fost prezenți dirijorul Junping Qian din China și solistul Cătălin Oprițoiu, acompaniați de Filarmonica de Stat din Arad. Au putut fi ascultate de melomani compoziții romantice de:
- Ludwig van Beethoven – Uvertura Coriolan op.62
- Carl Reinecke – Concertul pentru flaut în re major op.283
- Johannes Brahms – Simfonia a IV-a în mi minor op.98.
Între Uvertura Coriolan op.62, una dintre temele care l-au captivat pe Beethoven în deceniul de început al secolului al XIX-lea și Simfonia a IV-a în mi minor, ultima lucrare orchestrală a lui Johannes Brahms şi cea mai „clasică” dintre simfoniile compozitorului, Concertul pentru flaut în re major op.283 de Carl Reinecke extinde repertoriul de acompaniament al ansamblului simfonic, prin expunerea în premieră a unui autograf romantic, un ópus de concert semnat de unul dintre cei mai influenți muzicieni din spațiul central european al aceluiași secol de referință.
Darul melodic excepțional și admirabila fluență tehnică sunt principalele atuuri ale partiturii lui Carl Reinecke, cel care a condus pentru o lungă perioadă de timp Conservatorul din Leipzig și s-a bucurat de anturajul select al celor mai recunoscute nume ale vremii: Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Franz Liszt și Johannes Brahms. Este partitură de referință pentru flautiști, care se înscrie printre favoritele interpreților din întreaga lume.
Dirijorul Junping Qian este membru al Conservatorului Regal din Scoția. El a câștigat Premiul I la Concursul Internațional de Dirijat București 2017, iar în 2021 a primit premiul la 3-lea la Concursul de dirijat Hans von Bülow. În anul 2018 a câștigat o bursă în cadrul Fundației Memoriale Bruno Walter.
Pe lângă colaborările frecvente orchestrele importante din China, Junping a dirijat mai multe orchestra renumite din toată lumea, potrivit site-ului său personal. A dirijat Konzerthausorchester Berlin, London Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra Londra, BBC Symohony Orchestra, Orchestra de Paris, Roma Sinfonietta, Mozarteumorchester Salzburg, Swedish Radio Symphony National Orchestra, Royal Scottish Symphony Orchestra Orchestra, Orchestra National de Lyon, Minnesota Orchestra, Berlin Sinfonietta, George Enescu Philharmonic Orchestra, Orchestra Simfonică Sf. Petersburg, Orchestra Filarmonicii din Calgary și Orchestra Festivalului din Toronto, printre altele.
Solistul Cătălin Oprițoiu este unul dintre cei mai apreciați flautiști din România, este Doctor în Muzică și lector universitar la Conservatorul din București. Cătălin este director artistic și membru în Orchestra Simfonică București.
Cătălin Oprițoiu s-a născut în București şi a început educaţia muzicală şi lecţiile de flaut la vârsta de şase ani, cu tatăl său, profesorul Virgil Opriţoiu. Elev al liceului de muzică „Dinu Lipatti” și-a dezvoltat talentul și personalitatea muzicală în diferite apariții pe scenă ca interpret solist. Între 1992 – 1997 urmează cursurile Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Ca reprezentant al şcolii moderne de interpretare flautistică, Cătălin Opriţoiu a încântat publicul în diverse concerte ca solist de orchestră, în mari centre culturale din Europa cum ar fi Elveţia, Spania, Germania, Franţa, Italia, Austria, printre altele. Din palmaresul sau fac parte numeroase premii și distincții naționale și internaționale, un numar impresionant de concerte și înregistrări, precum și o bogată activitate academică.
Ludwig van Beethoven – Uvertura „Coriolan”, op. 62. Este una dintre cele mai dramatice și intense lucrări orchestrale ale compozitorului. Aceasta a fost inspirată de piesa de teatru Coriolan (1804) a dramaturgului austriac Heinrich Joseph von Collin, care reinterpretează povestea legendarului general roman Gaius Marcius Coriolanus.
Beethoven nu a compus această uvertură ca parte a unei lucrări scenice, ci ca o piesă independentă, destinată concertelor simfonice. În esență, muzica reflectă conflictele interioare ale protagonistului, un general roman exilat, care, însetat de răzbunare, pornește un război împotriva Romei. Cu toate acestea, după ce mama sa îl imploră să renunțe la război, el cedează și, copleșit de remușcări, își pune capăt vieții.
Uvertura este scrisă în tonalitatea do minor, una dintre cele mai dramatice și tensionate tonalități folosite de Beethoven, asociată și cu alte lucrări intense ale sale, precum Simfonia a V-a. Uvertura are trei părți:
- Introducerea și tema principală. Uvertura începe abrupt, cu acorduri puternice și dramatice, reflectând hotărârea și energia războinică a lui Coriolan. Tema principală, viguroasă și marțială, este caracterizată prin salturi melodice și ritmuri punctate, sugerând forța și impulsivitatea eroului.
- Tema secundară. Este mai lirică și expresivă, simbolizând vocea mamei sale, Volumnia, care încearcă să-l înduplece să renunțe la planul său distrugător. Această temă contrastează puternic cu prima, adăugând o dimensiune emoțională profundă.
- Concluzia tragică. Spre final, muzica nu explodează într-o apoteoză eroică, ci se stinge treptat, în acorduri din ce în ce mai slabe, simbolizând resemnarea și moartea eroului. Este una dintre cele mai impresionante utilizări ale diminuendo-ului în muzica lui Beethoven, subliniind fatalitatea destinului lui Coriolan.
Uvertura Coriolan este considerată un exemplu perfect al stilului eroic al lui Beethoven. Ea nu doar că ilustrează o poveste, ci o transformă într-o dramă pur muzicală, exprimând conflictul interior și tragedia umană prin mijloace exclusiv orchestrale. Astăzi, este una dintre cele mai apreciate uverturi beethoveniene și este frecvent interpretată în sălile de concert din întreaga lume.
Carl Reinecke – Concertul pentru flaut în re major, op. 283. Este una dintre cele mai frumoase și lirice lucrări dedicate acestui instrument. Reinecke, un compozitor, pianist și dirijor german din perioada romantică târzie, a fost influențat de tradiția clasică a lui Mozart și Beethoven, dar și de sensibilitatea melodică a lui Mendelssohn și Schumann. Acest concert este considerat una dintre capodoperele repertoriului flautistic, îmbinând virtuozitatea tehnică cu expresivitatea profundă.
Concertul este structurat în trei părți, respectând forma clasică a concertului romantic:
- Allegro molto moderato – Prima parte începe cu o introducere orchestrală luminoasă și elegantă, pregătind intrarea solistului. Flautul prezintă tema principală, plină de grație și expresivitate, alternând pasaje lirice cu secțiuni mai vii. Dialogul dintre orchestră și solist este echilibrat, iar dezvoltarea tematică oferă oportunități unui flautist să încerce să-și demonstreze măiestria.
- Lento e mesto – A doua parte, una dintre cele mai emoționante scrise pentru flaut, este un moment de profundă introspecție. Melodia principală, suavă și melancolică, amintește de liedurile romantice, având o calitate aproape vocală. Atmosfera acestui segment evocă o stare de reverie și nostalgie, fiind unul dintre cele mai apreciate momente ale concertului.
- Moderato – Finalul aduce un contrast puternic, cu o energie dansantă și strălucitoare. Inspirat de stilul unui rondo clasic, flautul alternează pasaje tehnice de mare agilitate cu teme grațioase și jucăușe. Finalul este exuberant, încheind concertul într-o notă triumfătoare.
Concertul lui Reinecke este una dintre cele mai interpretate lucrări pentru flaut, echilibrul său perfect între tehnică și expresivitate. Deși a fost compus într-o durată în care impresionismul muzical începea să se contureze, concertul rămâne ferm ancorat în estetica romantică. Astăzi, este un reper esențial în repertoriul flautiștilor și un exemplu splendid de eleganță și sensibilitate muzicală.
Johannes Brahms – Simfonia a IV-a în mi minor, op. 98. Compusă între 1884 și 1885, este ultima simfonie a lui Brahms și una dintre cele mai profunde și dramatice creații ale sale. Deși Brahms era deja un compozitor consacrat, această simfonie a fost primită inițial cu rețineri datorită tonului său sumbru și finalului neconvențional. Astăzi, este considerată una dintre capodoperele repertoriului simfonic.
Simfonia este alcătuită din patru părți, fiecare contribuind la intensitatea emoțională a lucrărilor:
- Allegro non troppo – Prima parte se deschide cu o temă lirică și melancolică, dezvoltată printr-o serie de variații subtile. Atmosfera este una de resemnare și introspecție, iar orchestrația bogată creează o textură densă, dar extrem de expresivă.
- Andante moderato – A doua mișcare contrastează cu prima printr-o atmosferă solemnă și meditativă. Melodia principală, evocatoare și nobilă, pare inspirată de muzica corală renascentistă, conferind o profunzime spirituală întregii părți.
- Allegro giocoso – Scherzo-ul este exploziv și plin de energie, fiind una dintre cele mai vesele mișcări simfonice scrise de Brahms. Ritmurile viguroase și utilizarea unor instrumente de percuție precum adaugă un caracter festiv, oferind un contrast puternic față de celelalte secțiuni ale simfoniei.
- Allegro energico e passionato – Ultima parte este o pasacalie monumentală. Brahms construiește 30 de variații impresionante, creând un final de o intensitate rar întâlnită. Această mișcare sintetizează toată tensiunea acumulată în simfonie, culminând cu un epilog dramatic și tragic.
Deși mai întunecată decât celelalte simfonii ale lui Brahms, Simfonia a IV-a este un testament al măiestriei sale componistice. Bogăția armonică, complexitatea contrapunctică și forța emoțională a lucrărilor au influențate numeroase compozitori suplimentare, consolidându-i locul printre cele mai mari creații simfonice ale secolului al XIX-lea.
