Accident teribil la ieșirea din Ineu. Un bărbat și-a pierdut viața

Sursă imagine: ISU Arad

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Un accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme a avut loc, în jurul orei 17:00, pe Drumul Județean 792, la ieșirea din orașul Ineu către localitatea Seleuș.

Au intervenit de urgență pompierii militari ai Detașamentului Ineu cu o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, în sprijinul cărora s-a deplasat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Ulterior, pentru optimizarea acțiunilor de răspuns a fost solicitat în sprijin un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă (TIM) și elicopterul SMURD.

„La sosirea echipajelor de intervenție au fost identificate cinci victime, printre care una încarcerată, în stare de inconștiență. Folosind echipamentele din dotare, pompierii au descarcerat victima și au predat-o echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare. În urma evaluării medicale, patru victime, printre care doi minori sunt asistați medical la locul evenimentului. Toate cele patru persoane sunt conștiente și cooperante. În ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajul medical, victima care fusese inconștientă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul a constatat decesul”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Ruxandra Klein.

În urma evaluării medicale, trei victime care prezintă diferite traumatisme, au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare, astfel:

– Un minor a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD;
– O minoră a fost transportată la spital de catre echipajul SMURD TIM;
– O victimă a fost transportată la spital de către echipajul medical SAJ;
– Cea de-a patra victimă a refuzat transportul la spital.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

„În după amiaza zilei de 14 martie, in jurul orei 16,40, in circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident, pe D.J. 792, în afara localității Ineu. Un bărbat de 36 de ani, din Vârfurile, în timp ce conducea un autoturism, dinspre Seleuș spre Ineu, a intrat in coliziune frontala cu un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Ineu. În urma impactului, și-a pierdut viața o femeie de 49 de ani, pasagera in primul autoturism, șoferul și doi copii minori, din același autoturism, fiind transportați la spital in vederea evaluării stării și acordarea de îngrijiri medicale”, transmite și purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.