UPDATE – Accident cu trei mașini pe drumul Arad – Oradea | Foto

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Un accident în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară a avut loc în urmă cu puțin timp, pe Drumul Național 79 (DN79), drum ce leagă Aradul de Oradea.

Mai exact, accidentul a avut loc înainte de intrarea în localitatea arădeană Zimandcuz (comuna Zimandu Nou).

Din primele informații, s-ar părea că o persoană a fost rănită, dar că este conștientă și că a reușit să iasă din autoturismul în care se afla.

Circulația se desfășoară cu dificultate, iar cozile se întind pe mai mulți kilometri, așa cum puteți vedea și în fotografiile atașate.

UPDATE

„Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că astăzi, în jurul orei 11,00, un arădean de 55 de ani a condus un autoturism pe DN79, înspre Oradea, și la km 8+800 m nu a păstrat o distanță de siguranță în mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 53 de ani, din Sebiș, care a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de o femeie de 52 de ani din județul Timiș.
În urma evenimentului rutier a fost rănit ușor bărbatul.
Cei trei conducători auto fost testați cu aparatul acolo test, rezultatele fiind negative.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, agent șef Claudia Iuga.

Foto 2 – Facebook/AradTraffic/Alina Tatar:

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.