Am început să merg regulat pe vechiul stadion al UTA-ei în a doua jumătate a anilor 80. La fiecare meci eram prezent în tribune cu cel puțin jumătate de oră înainte. O făceam pentru a asculta Iris (formație interzisă pe posturile radio și tv în acei ani) și pentru a mă delecta cu vocea inconfundabilă a lui Doru Nica, prezentând echipele și principalele informații despre meci și etapa din Seria III a Diviziei B. Vocea lui mi-a însoțit experiențele fotbalistice ani de zile după aceea. A dat glas unor nume care vor rămâne permanent în galeria personală cu eroi, precum Sandu Gaica, Nicolae Mitu, Marius Țucudean și mulți alții. A fost vocea care a însoțit momentele de extaz, cele de tristețe dar și imensa plajă temporală de timp care a constituit un amestec ciudat de mediocritate a performanței și fotbal de bună calitate. Am apreciat întotdeauna mereu timbrul vocal special, echilibrul, decența și clasa relatărilor sale care se pliau pe spiritul curat ardelenesc al atmosferei de pe bătrânul stadion al tinereții mele.
Apoi vremurile s-au schimbat. Calmul și decența au lăsat în timp loc agresivității frustrate, mediocritatea a rămas dar a pălit tot mai mult calitatea fotbalistică, iar bătrânul stadion încărcat de istorie a căzut și el victimă buldozerelor modernității. Acum totul e mai strălucitor în exterior, dar mai fad în esență. Cu timpul Doru Nica a lăsat și el loc noului val al crainicilor de stadion, care au devenit la început „announceri“ și apoi „showmani“. Doru Nica nu s-a văzut niciodată șef de galerie, n-a dat tonul la cântece și scandări, însă calmul său nobil păstra legătura cu trecutul acela așezat pe valori trainice, din care ne extragem cu toții pasiunea fanatică pentru Bătrâna Doamnă.
Dincolo de contribuția la cartea de istorie afectivă a UTA-ei, Doru Nica a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori și regizori ai Teatrului arădean, punându-și semnătura pe sute de roluri și piese. Domnia sa a fost un exemplu viu că în Aradul „acela“ pe care-l mai recunoaștem doar în clădirile istorice ale orașului, stadionul și cultura nu erau medii antagonice, ba dimpotrivă, erau organe vitale ale spiritului orașului de pe Mureș.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
