FCC UAV Arad a învins în această seară pe CSM Târgoviște cu scorul de 80-65! Victoria este una foarte importantă, atât prin prisma punctajului, care o menține pe echipa arădeană pe primul loc al clasamentului, cât și prin cea a diferenței de scor, una cu 6 puncte mai mare decât cea la care echipa dâmbovițeană se impusese pe propriul teren în meciul tur. Acest aspect face ca în cazul unei punctaj egal la finalul sezonului regulat, echipa antrenată de Tatiana Gallova să fie avantajată. Iar cum aceeași situație este înregistrată și în cazul duelului cu Sepsi, putem conchide că victoria din această seară îi sporește echipei noastre șansele de a intra în play-off de pe primul loc.
Aradul a început bine meciul, dar echipa oaspete a revenit imediat în joc și de la 7-4 se ajunge la 7-12, târgoviștencele reușind să mențină avansul până la finalul primului sfert, care s-a încheiat cu 17-21. Au urmat câteva minute de coșmar pentru echipa noastră, care în startul sfertului 2 a avut probabil cea mai slabă prestație din acest sezon. Aruncări inexacte, greșeli și desincronizări inexplicabile, plus o apărare pasivă și ușor penetrabilă au fost elementele care au permis echipei din Târgoviște să se ducă la un +11 (19-30) care a înghețat de tot atmosfera în Polivalenta arădeană. Din fericire un time-out al antrenoarei slovace a pus lucrurile în ordine și fetele sale au început să recupereze din diferență. S-a ajuns la 31-32 însă galben-albastrele n-au reușit să ducă treaba până la capăt, astfel că echipa vizitatoare a plecat la vestiare cu +4 pe tabelă (31-25).
Sfertul 3 a fost echilibrat și spectaculos. Andreea Mititelu cu o triplă a dus echipa noastră în avantaj însă în următoarele 8 minute și jumătate s-a mers cap la cap, cu ambele echipe alternând la conducere. Aradul a ratat șansa desprinderii în câteva rânduri, atât prin ratările ofensive, cât și prin larghețea cu care i-a permis lui Radulovic să arunce de la 3 puncte. Drept urmare, s-a intrat în ultimele 10 minute cu scor egal pe tabelă, 53-53. Prima parte a sfertului 4 a fost un adevărat duel de la 3 puncte între Bianca Fota și Bianca Voica-Nagy însă de la 65-65 jocul s-a rupt. Echipei oaspete nu i-a mai ieșit absolut nimic, în timp ce fetelor noastre au câștigat absolut toate mingile și au făcut spectacol sub panoul advers. Porchia, Redmond & co. au marcat 15 puncte consecutive aducând în delir cele câteva sute de spectatori care le-au susținut frenetic în partea a doua a meciului.
O victorie mare obținută prin rezistență și tărie de caracter. Probabil că la 19-30 nici cel mai optimist suporter al „ICIM“-ului nu mai îndrăznea să se gândească la recuperarea diferenței din tur, ba chiar însăși victoria părea foarte departe. Spre lauda lor, jucătoarele Aradului n-au abandonat lupta, s-au adunat, au revenit în joc iar în momentul cel mai potrivit au apăsat pedala de accelerație, terminând meciul en fanfare.
De remarcat că CSM Târgoviște a dezvăluit cu doar câteva ore înaintea meciului identitatea celor două jucătoare americance aduse la echipă în acest început de an, una dintre ele fiind fostul idol al Polivalentei arădene de acum 4 ani, Andreona Keys. Din păcate pentru ea și pentru echipa sa, aceasta se află departe de forma fizică optimă, jocul ei fiind de nerecunoscut în comparație cu momentele de magie oferite într-un sezon în care a dus Aradul până în decisivul finalei cu Sepsi.
Și în acest meci cele mai productive jucătoare ale echipei arădene au fost cele două jucătoare americance. Porchia, pe lângă cele 22 de puncte marcate, a reușit un număr ireal de recuperări, 20! În schimb conaționala sa Redmond a fost coșghetera meciului, cu 27 de puncte marcate. Căpitanul Bianca Fota și-a adus și ea o contribuție esențială la victorie cu cele 4 aruncări de 3 puncte reușite. De partea cealaltă, Manea (14 puncte, 6 recuperări), Irimia (13 puncte, 7 recuperări) și Radulovic (13 puncte, 8 pase decisive), au fost cele mai bune jucătoare ele echipei oaspete.
În acest moment echipele implicate în lupta pentru titlu se află în următoarea situație în clasament
FCC UAV Arad: 22 puncte (12 meciuri / 10 victorii / 2 înfrângeri)
Rapid 20 pt (11 / 9 / 2)
Sepsi 20 pt (10 / 8 / 2)
CSM Târgoviște 15 pt (9 / 6 / 3)
Între aceste echipe au mai rămas de jucat în sezonul regulat următoarele meciuri:
19 ianuarie: CSM Târgoviște – Rapid București
24 ianuarie: Rapid București – FCC UAV Arad
28 ianuarie: Sepsi – CSM Târgoviște
Pornind de la premisa extrem de plauzibilă că toate cele 4 își vor câștiga meciurile cu restul echipelor, este clar că în aceste trei partide se va juca ordinea în care se va intra în play-off. Iar calculele hârtiei arată că echipa arădeană este practic la mâna ei, o victorie în Giulești echivalând cu obținerea locului 1 la finalul sezonului. FCC UAV Arad ar avea o șansă de a termina prima și în scenariul unei înfrângeri în deplasare cu Rapid, însă pentru aceasta trebuie să fie îndeplinite două condiții: înfrângerea din Giulești să fie suferită la maxim două puncte diferență iar CSM Târgoviște să câștige atât cu Rapid cât și cu Sepsi. Este un scenariu, să recunoaștem, destul de greu de îndeplinit, astfel că cel mai bine ar fi ca echipa noastră să reușească să câștige partida din Sala Giulești. Cum elevele Tatianei Gallova au la dispoziție aproape două săptămâni să pregătească acel meci, nu ne rămâne decât să sperăm că acest timp va fi petrecut într-un mod cât mai productiv și inspirat.
FCC UAV Arad – CSM Târgoviște 80-65 (17-21, 14-14, 22-28, 27-12)
Arad: Redmond 27, Porchia 22, Fota 13 (4×3), Mititelu 9 (1×3), Rupnik 9 (2×3). Au mai jucat: Dobă, Toma. Pe bancă: Ciotir, Lazic, Roman. Antrenor: Tatiana Gallova
Târgoviște: Manea 14 (1×3), Irimia 13 (2×3), Radulovic 13 (3×3), Voica-Nagy 10 (3×3), Turner 8, Nan 7 (1×3). A mai jucat: Keys. Pe bancă: Chivu, Păușan, Tiris. Antrenor: Cătălin Tănase
Arbitri: Alin Faur, Cristian Trofim, Ana Maria Calapis. Comisar: Adriana Pricop
