Bătrâna Doamnă arată groaznic de câteva etape. La Iași a fost spulberată (4-0) de o contracandidată la retrogradare. A urmat apoi o victorie acasă cu FC Botoșani, meci în care oaspeții mai aveau puțin și-și băgau singuri mingea în poartă. Cât de mincinos a fost acel succes s-a văzut în etapa următoare când echipa lui Rednic a pierdut la Clinceni pe terenul neutru unde joacă o echipă aproape condamnată la retrogradarea directă, Unirea Slobozia. A venit apoi meciul aniversar cu Sepsi de pe teren propriu, în care echipa lui Rednic a scos un punct chinuit, după ce a fost dominată clar în repriza secundă de Sepsi; aceeași Sepsi pe care numai cine nu vrea nu o învinge în această perioadă, dovadă și demonstrația de forță a Oțelului la Sfântu Gheorghe de acum câteva zile. Dar parcă în niciunul dintre aceste meciuri UTA nu a arătat atât de rău ca la Sibiu, unde am avut toate ingredientele dezastrului: joc prost per ansamblu, neputință cronică în ofensivă (fără ocazie clară în 90 de minute), greșeli individuale grave în defensivă și o stare de letargie și fatalism cu adevărat îngrijorătoare. Cum spuneam și în analiza meciului, rezultatul a fost chiar blând față de realitatea din teren.
În momentul de față absolut nimic nu funcționează la UTA. Nu există trasee de joc, în momentul când se află în posesie jucătorii aleg variante de continuare în funcție de inspirația de moment, ceea ce afectează grav coerența și calitatea soluției alese. Fluiditatea jocului este afectată și de absența oricărei forme de omogenitate. Revoluțiile efectuate în lot la fiecare întrerupere a campionatului precum și schimbările permanente ale formulei de start, au făcut ca practic să nu existe nicio formă de chimie între jucători. Realizările individuale sunt aproape inexistente deoarece calitatea individuală a majorității jucătorilor nu este una care să permită rezolvarea fazelor într-o asemenea manieră, oricâtă presiune ar pune antrenorul în direcția aceasta. Mergând către zona defensivă, observăm o aproape șocantă lipsă de structură și de disciplină în acest compartiment, distanțele dintre jucători și linii, felul în care aceștia nu reușesc să se dubleaze și să se acopere, fiind neobișnuite pentru un asemenea nivel. Pe acest fond apare nesiguranța și crisparea jucătorilor, aspecte care duc la decizii greșite și erori tehnice grave. Un alt aspect dezolant este cel al fazelor fixe, unde probabil că UTA este cea mai slabă echipă din campionat, atât din punct de vedere ofensiv cât și defensiv. Peste toate acestea în multe meciuri se observă un nivel de combativitate și de agresivitate foarte scăzut. Avem de-a face așadar cu o echipă fără identitate și la care în acest moment, oricâtă bunăvoință ai avea, nu poți identifica nici măcar un aspect pozitiv.
Și mai grav decât cele de mai sus este faptul că antrenorul pare să fi intrat și el în aceeași vrie ca și elevii săi. Pe lângă faptul că la această echipă nu se vede absolut nimic din presupusa muncă de la antrenamente, deciziile tactice ale antrenorului oscilează între neinspirat și hilar, în cele mai multe momente părând că jucătorii sunt trimiși în teren ca mieii la tăiere, complet nepregătiți tactic vizavi de acțiunile adversarului. După ce a pregătit meciul cu Hermannstadt de la premisa că omologul său va face puține schimbări în echipa de start, pentru ca la ora meciului să se trezească cu un Hermannstadt schimbat în proporție de peste 50% față de formula din meciul cu Rapid, Rednic a părut mai degrabă total surprins de așezarea adversarului. Deși încă de la conferința de presă premergătoare meciului puncta necesitatea de a se adapta la sistemul 3-5-2 al echipei lui Măldărășanu, UTA a fost totală depășită atât în flancuri, acolo unde fundașii laterali au fost mereu prinși între doi adversari, cât și în centru unde cei doi fundași centrali nu reușeau și să cârpească găurile din zonele laterale și să asigure marcajul celor doi atacanți adverși. Incapacitatea jucătorilor noștri de a anticipa și de a răspunde la mișcările de trupe din fața lor dădea impresia că asistăm între un meci de cupă între o echipă profesionistă și o formație de amatori care se întâlnește de 2-3 ori pe săptămână pentru un meci și două miuțe. Rednic a reacționat tardiv și bizar, în minutul 70, când a introdus un al treilea fundaș central, păstrând și ambii fundași laterali, terminând meciul cu 5 apărători în condițiile în care ar fi fost de așteptat să riște pentru a recupera deficitul de două goluri.
Cu adevărat îngrijorătoare sunt și semnele neputinței antrenorului. Rednic nu pare a avea un plan pentru a redresa situația și asta se vede din faptul că nu se concentrează la ceea ce are de făcut ci principala lui preocupare e să găsească scuze și vinovați. E ridicol să dai vina pe accidentări atâta timp cât tu ai început meciul cu un cuplu de mijlocași centrali mai mult decât decent pe hârtie. E ridicol să te vaiți de subțirimea lotului atâta timp cât clubul plătește jucători seniori care doar se antrenează pentru că nu au mai avut loc pe lista de la LPF. Poate că nu e ridicol să te legi de mentalitatea jucătorilor și să îi acuzi pentru felul cum au reacționat la întârzierile salariale, dar e o ipocrizie să faci asta după ce înainte de meciuri îi lauzi că s-au antrenat bine. De asemenea ne întrebăm cu ce-l ajută pe Rednic să se plângă de calitatea lotului? Îi va face asta pe jucători mai buni în perspectiva următorului meci sau le va afecta și mai mult moralul? Iarăși, cu ce te ajută ca antrenor să te războiești (a câta oară?!) cu suporterii? Vor contribui aceste declarații acide la o atmosferă mai motivantă pentru echipă la meciul următor? Cu siguranță nu.
Din păcate Mircea Rednic nu pare un antrenor preocupat de soluții la problemele echipei ci unul interesat în a aduna cât mai multe justificări în apărarea sa în cazul unui eșec la finalul sezonului. Dacă e așa, poate cel mai bine este să se evite scenariul în care un astfel de antrenor să-și poată desfășura un asemenea expozeu. Mircea Rednic nu trebuie să uite că a preluat UTA pe loc de baraj, după ce echipa rămăsese fără un antrenor care la rândul lui nu mai reușea să o scoată din impas. Cercul este aproape să se închidă iar actualul antrenor nu are niciun argument logic sau moral pentru a se aștepta la un tratament diferit. Sigur, schimbarea antrenorului într-un moment de criză nu garantează depășirea acesteia, cazul Sepsi fiind cel mai elocvent. Dar dacă devine evident că ceea ce ai în prezent nu-ți lasă nicio speranță, riscul unei operații de urgență trebuie asumat. Dacă UTA nu câștigă meciul cu Petrolul, dacă evoluția echipei va fi la fel de palidă și fără orizont, Mircea Rednic ar trebui să aibă onoarea de a-și prezenta demisia; sau în caz contrar, să fie demis. Pentru că la cum a arătat UTA la Sibiu, oricât ar fi de slab adversarul venit din Liga 2, UTA nu câștigă barajul; asta dacă-l prinde și pe acela.
