Spectacol total: UTA Arad – Rapid București 2-2

Spectacol total UTA Arad - Rapid Bucuresti 2-2

Sursă imagine: © AradObiectiv.ro

Sport

Scris de T.F.

Într-o atmosferă cum vrem mereu să vedem pe stadionul Francisc Neuman, în prezența de 8.500 de spectatori UTA a egalat spre final, după o primă repriză mai slabă când a fost condusă cu 2 – 0. UTA a făcut două reprize total diferite, prima în care a luat două goluri foarte ușor și mai putea să primească unul. Fostul jucător al arădenilor din sezonul trecut, Alexandru Albu a marcat cele două goluri și tot el a avut încă o mare ocazie de a majora scorul. A doua repriză a fost poate cea mai bună a echipei UTA din acest început de campionat. UTA a atacat permanent punând presiune pe Rapid. A avut foarte multe ocazii, inclusiv o bară și în final a egalat.

Galeria și spectatorii au fost iarăși de nota 10. Pur și simplu au împins din spate echipa. Au cântat tot timpul, iar galeria a realizat o coregrafie superbă, la pachet cu un spectacol pirotehnic de excepție. Poate câteva dintre bannerele afișate pe parcursul meciului au adus atingere rapidiștilor, sperăm ca UTA să nu fie sancționată pentru acest lucru. De remarcat și galeria Rapidului, cea mai numeroasă de până acum sosită la Arad.

Au marcat: Hora min 81 (penalty) și Antal – min. 85, respectiv A. Albu – minutele 15 și 21.

Pe un timp excelent pentru fotbal au jucat formațiile:

UTA Arad: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Vorobjovas, Passaglia – Roger, Ubbink, Miculescu – Dangubic. Rezerve: Balauru – Tomozei, Fl. Ilie, Bustea, Isac, Medjimorec, Antal, Hora, Mercioiu. Antrenor: Laszlo Balint

Rapid București: Moldovan – Goge, Săpunaru, Dandea, Morais – Albu, Crepulja, Sefer – Carnat, Bălan, Hlistei. Rezerve: Drăghia – Marzouk, R. Ilie, Stahl, Moise, Alami, Pănoiu, Floricăm D. Grigore. Antrenor: Mihai Iosif

Arbitri: Iulian Călin – la centru – Vladimir Urzică și Daniel Mitruți – la margine.

Meciul a debutat foarte bine pentru UTA, în minutul 4 Miculescu a avut o mare ocazie de a deschide scorul. După o pasă a lui Roger, Miculescu a rămas singur în careu cu portarul Moldovan care a respins șutul arădeanului. UTA a dominat începutul de meci, cu permanentă presiune pe Rapid. Apoi a venit minutul 15, când în urma unei lovituri de colț, Albu a deschis scorul cu capul. 0 -1! A fost o neatenție a apărării arădene, de fapt la prima apariție în careu a Rapidului.

Rapid a fost apoi mai insistentă și din aproape nimic a venit și golul doi. Același Albu a vrut să centreze din apropierea liniei terenului, mingea a fost deviată de Vorobjovas și la lobat pe Iacob. 0 – 2! Două goluri venite din nimic care au dereglat apoi jocul echipei UTA. Mai mult, peste cinci minute același Albu scapă singur cu Iacob, fiind la un pas de majorarea scorului, portarul arădean blocând foarte bine. Până la pauză UTA a atacat sporadic fără mari ocazii de gol. O repriză slabă făcută de UTA după un început bun, chiar dacă au avut mai mult posesia.

În repriza secundă datele problemei s-au schimbat. A fost cea mai bună repriză făcută de UTA. Ocaziile de gol au abundat, presiunea pe Rapid a fost constantă și golul plutea în aer. Parcă prea mult a plutit. Spectatorii au fost al unsprezecelea jucător și golurile au venit inevitabil.

Minutul 51 mare ocazie ratată de Benga, a reluat pe lângă poartă centrarea lui Ubbink. Minutul 53 dublă ocazie pentru UTA. Centrarea lui Dangubic a fost respinsă de Săpunaru milimetric pe lângă poartă. Din cornerul rezultat lovitura de cap a lui Hora a fost respinsă în extremis de portarul Rapidului. În minutul 57 Hora reia cu capul în bară o centrare din corner a lui Roger.

Și ratările continuă. Minutul 60 portarul Moldovan scoate de sub bară o minge șutată de Ubbink. Rapidul nu contează deloc în această repriză. Meciul continuă în același ritm cu UTA la timonă.

În minutul 80, la centrarea lui Tomozei, Hora este faultat în care și arbitrul acordă penalty pentru UTA. A fost transformat de același Hora: 1 – 2! Stadionul explodează și fierbe în continuare până la finalul meciului. Ambele goluri au fost marcate de jucători veniți de pe bancă. Inspirate schimbări făcute de Balint! Peste cinci minute, după o combinație Ubbink cu Roger, mingea este centrată la Antal care reia în plasă: 2 – 2! Rapid nu poate replica, UTA controlează partida până la final, cu ocazii semnate Hora și Roger.

UTA face o repriză secundă foarte consistentă și merita mai mult decât un egal. Publicul: Incredibil! „Vreau să mulțumesc publicului, e ceva fantastic pentru noi. La 0-2 tot stadionul a cântat, mi se face pielea de găină și acum, sunt momente unice pentru noi„. A declarat Laszlo Balint.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.