UTA 2024-2025: constanță sau eșec? Analiza sezonului recent încheiat

Au trecut câteva zile de când UTA a încheiat al cincilea sezon de Superliga, la capătul căruia parcursul echipei a fost puternic contestat de suporteri iar antrenorul Mircea Rednic a decis să demisioneze. Din acest punct de vedere putem spune fără teama de a exagera că la nivelul susținătorilor echipei, acest sezon pe care UTA l-a încheiat pe locul 10 este văzut ca un eșec. În cele ce urmează o să încercăm să analizăm această situație și să vedem de ce sunt suporterii nemulțumiți și câtă justificare au aceste nemulțumiri.

În primul rând, pentru că Bătrâna Doamnă a încheiat, așa cum spuneam, al cincilea sezon consecutiv pe prima scenă a fotbalului românesc, haideți să facem o comparație între liniile de clasament înregistrate de UTA în fiecare dintre aceste sezoane:

2024-2025
Linie de clasament: locul 10 / 39 jocuri / 12 victorii / 12 remize / 15 înfrângeri / golaveraj: 37-46 / 48 puncte

2023-2024
Linie de clasament: locul 7 / 39 jocuri / 15 victorii / 12 remize / 12 înfrângeri / golaveraj: 51-54 / 57 puncte

2022-2023
Linie de clasament: locul 13 / 39 jocuri / 9 victorii / 12 remize / 18 înfrângeri / golaveraj: 39-50 / 39 puncte

2021-2022
Linie de clasament: locul 11 / 39 jocuri / 13 victorii / 14 remize / 12 înfrângeri / golaveraj: 34-26 / 53 puncte

2020-2021
Linie de clasament: locul 10 / 39 jocuri / 13 victorii / 11 remize / 15 înfrângeri / golaveraj: 33-45 / 50 puncte

Așadar observăm că rezultatele obținute de echipă s-au menținut în toată această perioadă pe aceleași coordonate: UTA a evitat retrogradarea însă nu a reușit în niciunul dintre sezoane calificarea în play-off. Cifrele sunt asemănătoare, cu un minim înregistrat acum două sezoane, când echipa a avut nevoie de baraj pentru a se salva de la retrogradare și un maxim sezonul trecut, când a încheiat pe locul 7, fiind foarte aproape de play-off. În condițiile în care parcursul din acest sezon se înscrie în media celor 5 ani, de ce au reacționat suporterii atât de vehement la finalul sezonului?

Cauza principală o reprezintă diferența dintre așteptări și rezultate. După 4 ani de prima ligă, la capătul unui sezon în care echipa practicase un fotbal bun (dovadă numărul mare de spectatori la fiecare meci), fusese la un meci de play-off și reușise să câștige play-out-ul, este de înțeles că suporterii au simțit că este momentul ca echipa să facă un pas înainte, spre prima parte a clasamentului. Exista deja o stabilitate și o experiență la nivelul primei ligii, antrenorul Mircea Rednic reușise, chiar cu prețul a numeroase schimbări în lot, să ansambleze un nucleu de jucători pe care se putea construi, iar estimarea pentru bugetul clubului pe sezonul următor era aceeași.

Mai mult, însuși conducătorul clubului, Alexandru Meszar, anunțase vara trecută un obiectiv mai îndrăzneț pentru sezonul care urma, obiectiv care era susținut inclusiv de un buget pe măsură. Iată ce declara acesta în 10 iulie anul trecut pentru publicația locală Sport Arad:

„Cel puțin de când suntem noi la conducere, de 13 ani sau 12 ani, politica clubului se bazează pe pași mărunți, step by step. Locul șapte este un record din ultimii 50 de ani (…) obiectiv declarat este un loc în clasament mai bun decât anul trecut, care automat înseamnă play-off. (…) Ca de obicei, avem 80% din buget acoperit. Avem stabilitate totală, nici mai mică, nici mai mare decât anii trecuți. (…) Bugetul de salarii este un pic majorat, dar sub control. Așadar, este un pic mai mare, având în vedere că pretențiile cresc.“

Așadar iată că declarațiile numărului 1 în club, de la începutul sezonului, demonstrează clar că nu doar în raport cu așteptările suporterilor ci chiar în relație cu obiectivul oficial, rezultatul înregistrat la finalul sezonului, este un eșec, astfel că nemulțumirile publicului sunt cât se poate de firești, dincolo de opinia fiecăruia vizavi de modalitatea de exprimare a lor sau de vehemența cu care au fost făcute. Care ar fi totuși cauzele pentru care UTA a făcut un pas în spate în acest sezon, un pas chiar considerabil dacă ținem cont că acest loc liniștit a fost securizat abia în penultima etapă a sezonului, până atunci echipa fiind amenințată cu barajul?

Din punctul nostru de vedere, cel mai important factor care a influențat negativ parcursul echipei în acest sezon a fost restructurarea masivă din vara anului trecut, restructurare care a luat prin surprindere pe toată lumea în condițiile în care, așa cum menționam anterior, UTA venea după un sezon foarte bun. Sigur, au fost cazuri de jucători a căror plecare nu a putut fi împiedicată: Rareș Pop a fost vândut la Rapid, Claudiu Micovschi și Cătălin Vulturar și-au încheiat împrumuturile de la aceeași echipă. În schimb au fost o serie de jucători importanți ai Bătrânei Doamne care au fost lăsați să plece liberi, UTA neacceptând pretențiile salariale ale acestora pentru reînnoirea contractelor: Florin Iacob (căpitanul echipei), Danylo Kucher, Tiberiu Căpușă, Diogo Rodrigues, Marko Stolnik, Marcelo Freitas, Kevin Luckassen sau Alexandru Tudorie fiind cei mai importanți dintre aceștia. Se poate aduce în discuție că aceștia ar fi putut avea pretenții salariale exagerate însă în condițiile în care antrenorului i-a fost mărit salariul, în condițiile în care însuși conducătorul clubului a afirmat că bugetul a crescut pe măsura pretențiilor jucătorilor, renunțarea la un număr atât de mare de fotbaliști esențiali în rezultatul foarte bun înregistrat în sezonul tocmai încheiat, nu poate fi justificată logic. Ca o paranteză, o dovadă a faptului că nu lipsa banilor a fost o problemă, este aceea că un jucător ca Imoh Ezekiel, care în precedenții doi ani jucase doar trei luni în campionatul Nepalului, a primit din partea clubului un contract lunar de 10.000 de euro pentru ca apoi după câteva luni, în septembrie, să îi fie reziliată înțelegerea. Așadar problema cu reînnoirea contractelor jucătorilor nu a fost una de natură bugetară cât una de alegere și de strategi, jucătorii rămași fiind preferați de antrenor în dauna celor lăsați să plece.

Strategia aleasă de Mircea Rednic și girată de Alexandru Meszar s-a dovedit a fi falimentară deoarece jucătorii aduși să-i înlocuiască pe cei plecați s-au dovedit a fi de o calitate inferioară, în special pe zona ofensivă. Începutul de campionat, cu 6 remize consecutive pe teren propriu, a scos în evidență acest lucru, UTA suferind mult în ceea ce privește calitatea exprimării. Din păcate și continuarea a fost la fel de nefericită, deoarece Rednic, în loc să accepte rateurile din perioada de transferuri și să încerce să compenseze lipsa de calitate individuală cu omogenitatea și spiritul de echipă, sau poate chiar să încerce să ridice nivelul unor jucători care nu ajunseseră încă la potențialul maxim, a continuat să schimbe lotul pe tot parcursul sezonului, UTA ajungând ținta ironiilor inclusiv în media centrală din cauza vestiarului de tip „gară“, unde permanent vin și pleacă jucători. Iată și câteva cifre și câteva situații care ilustrează perfect acest haos:

• UTA a rulat în acest sezon 50 de jucători (ne referim aici la jucători care au fost cel puțin o dată pe foaia de joc la un meci oficial, fie ca titulari, fie ca rezerve). Până la 1 septembrie Rednic folosise deja 32 de jucători!
• Începând din vara anului trecut și până la finele acestui sezon de la UTA au plecat 29 de jucători (în afara celor trimiși sub formă de împrumut la alte echipe) și au venit tot 29
• 9 jucători care au venit la începutul sau pe parcursul sezonului au plecat deja înainte de încheierea campionatului. Lor li se adaugă alți trei care au încheiat sezonul în afara lotului din cauze disciplinare sau pentru că nu au mai avut loc pe foaia înscrisă la LPF
• UTA a rulat printre altele în acest sezon 7 portari și 25 de jucători ofensivi pe cele 4 posturi din primul 11 (extreme, mijlocaș ofensiv, atacant)
• Dintre cei 50 de jucători rulați în acest sezon, 23 au fost străini. Dintre restul de 27 de români, 11 au provenit din propria Academie însă doar 3 au jucat mai mult de 15 minute cumulat
• 5 căpitani de echipă a avut UTA în acest sezon
• Dintre jucătorii cu care UTA a încheiat campionatul doar 4 au două sezoane legate la UTA și unul singur are o vechime mai mare de doi ani

Toate aceste aspecte evidențiate mai sus au generat o serie de probleme ușor de anticipat. În primul rând lipsa de omogenitate la nivelul jocului a fost extrem de vizibilă pe tot parcursul sezonului. În condițiile permanentelor rotiri de jucători, traseele predefinite, executate instinctual, au lipsit aproape cu desăvârșire, fotbalul practicat de UTA bazându-se aproape exclusiv pe realizările individuale ale jucătorilor, o strategie fără sorți de izbândă în condițiile în care UTA nu a avut în lot jucători de o valoare peste medie, care să facă diferența. Aici mai putem completa și absența totală a unei identități de joc. Pe tot parcursul campionatului UTA a fost o echipă care și-a făcut strategia în funcție de adversar, nefiind deloc clar dacă este o echipă care se apără sau atacă, dacă face pressing avansat sau dimpotrivă, dacă este adepta construcției din pase ori a celei bazată pe mingi lungi. Echipa lui Mircea Rednic a încercat să fie una de tip cameleon sfârșind însă prin a nu face niciun lucru bine și eficient de la un capăt la celălalt. Relevant din acest punct de vedere este faptul că nu prea putem găsi vreun meci cu adevărat convingător făcut de UTA în acest sezon, victoriile fiind obținute în meciuri în care echipa a beneficiat fie de o prestație modestă a adversarului, fie chiar de adevărate cadouri făcute de către acesta.

În al doilea rând, tot acest permanent du-te-vino, proporția foarte mare de jucători străini veniți din diferite părți ale globului și absența unui leadership incontestabil au împiedicat formarea unui spirit de grup, foarte important mai ales când echipa trece prin momente dificile. Din păcate absența acestui spirit de grup s-a văzut în meciurile cu adversari de top (excepție partida de la Cluj cu CFR), când UTA s-a comportat ca o echipă mică, resemnată, fără spirit de luptă, dar mai ales în Play-Out, acolo unde în momentul în care a avut de jucat pe terenul unor echipe care au pus la bătaie toate resursele de combativitate și agresivitate pe care în special grupările amenințate cu retrogradarea le au, echipa lui Rednic a clacat, uneori chiar lamentabil, cum a fost cazul partidelor de la Iași sau Sibiu. Nu este deloc întâmplător că punctele care au adus liniștea au venit în partide cu adversari care n-au excelat la acest capitol al determinării și agresivității: Petrolul și Farul.

În sfârșit, toată această structură volatilă și fluidă a lotului a afectat și relația cu suporterii. Este greu ca un grup format în imensa majoritate din jucători veniți de puțin timp la echipă să dezvolte relații afective cu comunitatea pe care clubul la care joacă o reprezintă. Suporterii au avut un număr insignifiant de jucători din lot cu care să se identifice și de aici percepția asupra lotului ca fiind aceea a unei trupe de mercenari; ori mercenarii sunt judecați exclusiv după rezultate; iar cum rezultatele și calitatea jocului au fost sub nivelul așteptat, așa cum am văzut mai sus, publicul a reacționat în consecință: a devenit mai rece, uneori chiar ostil, media de spectatori a scăzut vizibil față de sezoanele trecute iar toate acestea s-au reflectat în atmosfera de la meciuri, una în care presiunea asupra adversarilor a scăzut mult în intensitate iar suportul pentru propria echipă a devenit unul mult mai fluctuant. Lucrul acesta s-a văzut inclusiv în rezultatele de pe teren propriu, care chiar dacă au mai fost puțin cosmetizate pe finalul sezonului, vorbesc totuși de la sine:

Bilanț meciuri pe teren propriu 2024-2025: 20 meciuri, 6 victorii, 8 remize, 6 înfrângeri, 26 punte
Bilanț meciuri pe teren propriu 2023-2024: 20 meciuri, 11 victorii, 5 remize, 4 înfrângeri, 38 puncte
Bilanț meciuri pe teren propriu 2022-2023: 19 meciuri, 7 victorii, 5 remize, 7 înfrângeri, 26 puncte
Bilanț meciuri pe teren propriu 2021-2022: 20 meciuri, 10 victorii, 5 remize, 5 înfrângeri, 35 puncte
Bilanț meciuri pe teren propriu 2020-2021: 20 meciuri, 4 victorii, 5 remize, 11 înfrângeri, 17 puncte

Așadar UTA a avut un sezon mai slab pe teren propriu decât cel proaspăt încheiat doar în prima ediție de după promovare, ediție în care meciurile s-au jucat cu porțile închise, lucru care întărește suplimentar concluzia despre rolul publicului la Arad. Echipa lui Rednic a fost mai slabă pe teren propriu în acest campionat chiar și comparativ cu sezonul în care a ajuns la barajul pentru evitarea retrogradării, dacă ținem cont că același număr de puncte a fost realizat atunci în 19 partide față de cele 20 jucate în acest sezon în fața propriilor suporteri.

În sfârșit o altă cauză care nu poate fi omisă în analiza rezultatelor slabe din acest sezon, o reprezintă problemele financiare pe care clubul le-a avut, probleme care au făcut ca în a doua jumătate a sezonului întârzierile salariale să se întindă și pe durata a 3-4 luni de zile, lucru care a generat nemulțumiri la nivelul vestiarului, nemulțumiri care s-au manifestat vizibil prin refuzul echipei de a se antrena la un moment dat până ce nu i se oferă garanții că măcar o parte a restanțelor urmează să fie achitate. Garanțiile au fost primite și respectate, echipa a dus la bun sfârșit campionatul, dar inevitabil planează suspiciuni în ceea ce privește motivația cu care jucătorii s-au antrenat și au jucat în tot acest timp.

Așadar iată că nu doar indirect prin girarea politicii de transferuri a antrenorului conducerea clubului a influențat negativ parcursul echipei ci și direct prin eșecul de a asigura bugetul de care aceasta avea nevoie. Cei 200.000 de euro pe care clubul nu i-a primit în toamnă de la primărie din cauza restricțiilor la cheltuielile publice impuse de guvern nu pot fi decât o explicație parțială. Ținând cont că AFC UTA are în conducere mai mulți membri cotizanți, dintre care unii chiar sunt oameni de afaceri, ar fi trebuit să existe siguranța că în perioade de criză clubul are asigurate infuziile de capital de care are stringentă nevoie („când este nevoie bugetul este completat de asociați“ declara în urmă nu cu mult timp Alexandru Meszar într-o intervenție la Fanatik Show) însă acest lucru nu s-a întâmplat, încă o dovadă că la UTA asumarea conducerii înseamnă de fapt doar preluarea beneficiilor care vin odată cu acest statut, nu și a obligațiilor. De asemenea risipa iresponsabilă în acest context, pe care a generat-o politica de transferuri a antrenorului Mircea Rednic, a contribuit și ea la golirea conturilor clubului, deoarece fiecare venire sau plecare a unui jucător precum și supradimensionarea lotului chiar până la revărsarea dincolo de limita listei de jucători înaintată la LPF, au produs cheltuieli pe care clubul nu și le putea permite și care, după cum am observat, nici măcar nu și-au găsit o finalitate în rezultatul sportiv.

În concluzie, putem spune că în raport cu obiectivele anunțate oficial precum și în relație cu parcursul din sezonul precedent, UTA a avut în acest campionat rezultate sub așteptări, rezultate care nu pot fi ascunse decât parțial de bifarea menținerii în prima ligă. Reculul înregistrat a fost generat mai puțin de cauze obiective, ci în principal de gestionarea aventuroasă și total ineficace a lotului de către Mircea Rednic, strategie susținută de conducerea clubului, care la rândul ei are o culpă directă în rezultatele slabe din acest sezon datorită incapacității de a asigura echipei bugetul anunțat la startul sezonului. Faptul că atât antrenorul cât și conducerea clubului au fugit de responsabilitate, mascând eșecul prin susținerea existenței unui obiectiv diferit față de cel asumat și justificând divorțul părților prin intervenția neavenită a unor grupări din peluză, nu poate ascunde realitatea ci doar să ofere o nouă mostră despre lașitatea și lipsa de asumare a celor pentru care acest din urmă termen este doar o vorbă-n vânt netradusă niciodată în fapte.