Duminică după-amiaza a avut loc la Curtici finala Cupei României, care a adus față în față echipele Unirea Sântana și CS Socodor. La capătul unui meci dramatic și spectaculos în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor din final, Unirea s-a impus cu scorul de 3-1.
Primele 90 de minute s-au încheiat fără gol iar apoi, imediat după debutul prelungirilor, Socodorul a deschis scorul prin Lezeu. Echipa lui Darazs Tibor a încheiat în avantaj prima repriză a timpului adițional dar s-a prăbușit în ultimele 10 minute, când Sântana a marcat de trei ori prin Susan, Brândușe și Cipri Rus.
Astfel, Unirea Sântana reușește eventul, după ce a câștigat și recent încheiata ediție de campionat în Liga 4, încoronându-se campioana județului. Pentru Adrian Abrudean și elevii săi urmează acum examenul barajului de promovare în Liga 3. Unirea Sântana se va duela cu Nera Bogodinț, campioana județului Caraș Severin. Turul va avea loc duminică 22 iunie la Sântana iar returul o săptămână mai târziu la Lupac.