Trei marocani și șase afgani, printre care se alfau și minori, au încercat să treacă ilegal frontiera

Sursă imagine: Poliția de Frontieră

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad au depistat nouă cetăţeni străini, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria pe jos, respectiv ascunşi într-un automarfar.

În data de 23.03.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean român. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere pentru o societate din Marea Britanie.

Cu ocazia efectuării controlului specific, în interiorul compartimentului pentru marfă, au fost descoperiţi ascunși șase cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 şi 31 de ani, solicitanți de azil în România.

Astăzi dimineață, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Maroc cu vârste cuprinse între 25 şi 36 de ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.