UTA joacă mâine la Slobozia o partidă foarte importantă în contextul în care în urma victoriilor obținute de Politehnica Iași respectiv Farul Constanța în această rundă, a căzut de pe locul 3 al Play-Out-ului până pe poziția a 5-a și, cu 23 de puncte, se află cu doar un punct deasupra primului loc care duce la barajul pentru evitarea retrogradării. Chiar dacă nu poate fi depășită de ambele urmăritoare care au 22 de puncte, FC Botoșani respectiv Oțelul Galați, situația poate deveni din nou presantă în cazul unui rezultat negativ, mai ales că etapa viitoare UTA va întâlni o echipă disperată, este vorba despre Sepsi OSK, ce a ajuns azi la 4 înfrângeri consecutive, iar o diferență de doar două puncte între cele două echipe înaintea meciului direct ar stimula și mai mult o replică foarte dârză a echipei adverse. Dar, până la meciul din etapa viitoare, programat chiar în ziua în care Bătrâna Doamnă împlinește 80 de ani, elevii lui Rednic trebuie să se concentreze sută la sută la partida de mâine, care dacă ar fi câștigată ar transforma-o pe UTA nici mai mult nici mai puțin decât în liderul Play-Out-ului.
Deși roș-albii sunt favoriți pe hârtie, meciul va fi oricum numai simplu nu. Unirea Slobozia este neînvinsă în Play-Out însă toate cele trei partide s-au încheiat cu remize, astfel că impactul invincibilității este mai mult unul de moral decât unul de clasament, acolo unde echipa lui Mihalcea este pe ultimul loc, cu 16 puncte, la X de primul loc care face diferența între retrogradarea directă și accesul la barajul pentru evitarea retrogradării. În aceste condiții este evident că Unirea trebuie să înceapă să și câștige meciuri pentru a se apropia de acest liman, iar cum până la finalul campionatului nu mai sunt decât 5 meciuri, este la fel de evident că startul acestei lupte de recuperare trebuie dat acum. Ne putem aștepta astfel la un meci în care gazdele vor da „totul și ceva în plus“ pentru victorie, încercând să își pună în valoare atuurile și caracteristicile de joc care se mulează foarte bine pe calitatea (sau mai degrabă pe lipsa ei) gazonului de la Clinceni: forță fizică, agresivitate, joc direct, atletic. În condițiile în care UTA, deși teoretic echipa mai bună, nu este nici ea vreo „strălucire“ din perspectiva individualităților cu calitate tehnică (pentru că dacă era nu se afla în buza zonei roșii a clasamentului), elevii lui Mircea Rednic vor trebui să accepte această luptă și să pună osul la bătaie în aceeași măsură în care o va face echipa gazdă. Superioritatea Bătrânei Doamne se va materializa în joc și pe tabelă doar dacă în prealabil este îndeplinită condiția primordială de a egaliza puterea de luptă, ambiția și agresivitatea echipei gazdă; altfel, dacă elevii lui Rednic vor aborda duelurile și efortul fizic cu jumătăți de măsură, presupusa diferență de calitate tehnică va rămâne doar o teorie.
Așa cum am anunțat deja într-un material apărut în cursul zilei de ieri, UTA va aborda meciul de mâine fără Cristi Mihai, Benjamin Van Durmen, Ravy Tsouka, Daniel Zsori și Adrian Dragoș (cu probleme medicale) plus Denis Țăroi și Alexandru Matei (cedați echipei U17 pentru meciul din Liga Elitelor cu Farul). La echipa gazdă vor lipsi cel mai probabil, tot din cauze medicale, fundașul central Dimitry Pospelov (care deschis scorul în partida din sezonul regulat de la Arad, câștigată de ialomițeni cu 4-3), fundașul stânga și căpitanul Constantin Toma și fostul jucător al UTA-ei din aceeași perioadă a sezonului trecut, mijlocașul defensiv Ariel Lopez.
Meciul va fi arbitrat de o brigadă condusă la centrul de Ionuț Coza din Cernica, central care a mai arbitrat-o pe UTA de două ori în acest sezon, însă de fiecare dată în meciuri disputate pe Arena „Francisc Neuman“: 1-1 cu Hermannstadt în turul sezonului regulat (când a dictat un penalty pentru echipa lui Rednic, transformat de Joao Pedro) și 1-5 în grupele Cupei României, împotriva Farului Constanța.
Unirea Slobozia – UTA se dispută duminică 13 aprilie, începând cu ora 18:15 și va fi televizat în direct de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. De asemenea, ca de obicei, publicația noastră va acoperi desfășurarea evenimentelor în format live text.

Sper sa câștige echipa mai buna pe teren,prin joc ambiție și dăruire!Haide UTA!