SURPRIZĂ! Subprefectul Doru Sinaci, unul dintre cei care au participat la ditamai congresul PNL, este în „medical”, din cauza COVID

Politic Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

O veste „bombă” a ajuns la urechile noastre în această dimineață, atunci când ni s-a transmis că subprefectul Doru Sinaci ar fi izolat la domiciliu, din cauză că ar fi bolnav de COVID.

Ce este și mai interesant în această ecuație, este faptul că Doru Sinaci este unul dintre cei care au făcut parte din delegația filialei arădene de la Congresul Partidului Național Liberal, care a avut loc la finalul săptămânii trecute și în care premierul Florin Cîțu a câștigat șefia partidului, în detrimentul lui Ludovic Orban.

Am vrut să aflăm și pe cale oficială dacă zvonul ajuns la noi este adevărat, astfel că am luat legătura cu reprezentanții Instituției Prefectului Județului Arad în acest sens.â

„Ce pot să vă spun este că domnul subprefect este în concediu medical și că atribuțiile dumnealui au fost preluate de către domnul prefect”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Arad, Lucian Cozma.

Ei bine, de aici nu se înțelege clar dacă Doru Sinaci are coronavirus, sau dacă este în concediu medical din cauza altor probleme medicale, însă tindem să dăm crezare surselor noastre, care ne asigură că lipsa subprefectului de la serviciu este cauzată de acest virus.

O altă sursă ne-a explicat că s-ar putea ca totuși nu Doru Sinaci să fie cel care suferă de COVID, ci soția acestuia, motiv pentru care subprefectul ar fi ales să se izoleze la domiciliu, așa cum spune legea, acesta putând fi purtător al virusului.

Oricum ar fi, un lucru este cert, Doru Sinaci a fost prezent la ditamai congresul PNL, acesta putând fi purtător al virusului, dacă este să ne luăm după specialiști, care susțin că putem lua virusului și putem fi purtători, fiindcă înainte ca acesta să se manifeste, există o perioadă de incubație.

Și toate acestea vin „mănușă” pentru Guvern și conducerea PNL, care au fost trași de urechi de o sumedenie de oameni pentru faptul că, în plină pandemie și în plin „Val 4”, aceștia își permit să adune 5000 de persoane, în interior, în vreme ce același guvern emite fel și fel de decizii prin care sunt impuse o sumedenie de restricții. Deci, domnilor, aveți dovada că ați făcut o tâmpenie și că nu era cazul să vă adunați, cu mic, cu mare, la un ditamai congresul, în astfel de vremuri. Și șansele ca Doru Sinaci să nu fie singurul, dintre participanți, aflați într-o astfel de situație sunt destul de mari.

P.S. – Acum, toți cei care ați participat la Congresul PNL și ați intrat în contact cu domnul Sinaci, fuguța la testare, că s-ar putea să fiți „contacți direcți”!

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.