Chiar dacă întrecerile unor discipline sportive au furat startul, ediția 2024 a Jocurilor Olimpice de vară debutează oficial astăzi, odată cu ceremonia de deschidere care va avea loc începând cu ora 20:30 (ora României). Competiția, care este cel mai important eveniment sportiv din lume, a ajuns la episodul cu numărul 33 și este găzduită de capitala Franței, Paris. Este pentru a treia oară în istorie când „orașul luminilor“ este gazda Jocurilor Olimpice de vară, după edițiile din 1900 și 1924, fapt care îl face să egaleze statutul Londrei, singurul oraș care până acum găzduise „Olimpiada“ de trei ori. Motto-ul sub care se vor desfășura anul acesta Jocurile Olimpice, este „games wide open“ (jocuri larg deschise).
Ceremonia de deschidere va dura aproape 4 ore și este pentru prima oară când nu va fi găzduită de un stadion ci se va desfășura pe fluviul Sena, care traversează Parisul. Parada, care se va desfășura pe o distanță de 6 kilometri, va porni de la podul Austerlitz din centrul Parisului și se va încheia în piața Trocadero din apropierea Turnului Eiffel. Cei peste 10.000 de participanți, reprezentând cele 205 comitete olimpice care au spus prezent la această ediție a Jocurilor, se vor îmbarca la bordul a 85 de bărci. Flacăra olimpică, ce va fi instalată în celebra Jardin des Tuileries, va fi purtată printre alții de celebrități precum Prințul William sau Snoop Dogg. Sportivii din Rusia și Belarus, care concurează la această ediție a Jocurilor cu statut de „sportivi neutri individuali“, nu vor participa la ceremonia de deschidere.
Pe lângă parada sportivilor, mii de artiști vor pune în scenă un spectacol grandios menit să spună „o poveste despre ceea ce este Franța“. Numele vedetelor care vor oferi momente muzicale nu a fost dezvăluit, dar circulă informația că printre acestea s-ar putea afla Celine Dion, ceea ce ar însemna prima sa prestație publică din ultimii 4 ani, cântăreața suferind de o boală care îi afectează sistemul nervos. În marea majoritate a spațiilor în care se va desfășura parada, accesul spectatorilor este gratuit. De asemenea, urmărirea evenimentului va fi facilitată de amplasarea a 80 de ecrane gigantice și a 1000 de difuzoare. Producția pentru televiziune va fi și ea impresionantă, fiind anunțată chiar ca cea mai mare care a fost realizată vreodată. În acest scop au fost instalate 100 de sisteme de camere, opt drone, 3 elicoptere precum și 200 de telefoane inteligente amplasate pe bărci. Audiența estimată a evenimentului este de 1,5 miliarde de telespectatori.
Aproximativ 120 de șefi de stat sunt anunțați ca participanți la festivități, drept urmare măsurile de securitate vor fi fără precedent. Spațiul aerian a fost închis pe o rază de 150 de kilometri în jurul Parisului. Sunt mobilizați peste 45.000 de polițiști și jandarmi, 10.000 de militari, 2.000 de agenți de securitate privați, 1.000 de polițiști municipali și 100 de scafandri. Pe acoperișurile clădirilor din zonele pe unde va trece parada, vor fi amplasați trăgători de elită. De asemenea delegațiile Statelor Unite și ale Israelului vor participa cu un efectiv redus la ceremonia de deschidere, de teama unor atentate.
România este reprezentantă la această ediție a Jocurilor Olimpice de un număr de 107 sportivi, care vor concura la 18 discipline. Marea vedetă a lotului olimpic este, fără îndoială, înotătorul David Popovici, considerat un adevărat fenomen și care este așteptat să strălucească la prima sa „olimpiadă“ din carieră în care se numără printre protagoniști. De asemenea, sportivii care vor concura în probele de canotaj reprezintă principala speranță la o zestre de medalii cât mai consistentă pentru sportul românesc. De altfel și purtătorii de drapel ai „Team România“ au fost recrutați tot de la această disciplină sportivă, este vorba despre soții Ionela și Marius Cozmiuc. Tot cu șanse la medalii sunt creditate echipa feminină de tenis de masă precum și halterofilele Loredana Toma și Mihaela Cambei.
În România Jocurile Olimpice de vară vor putea fi urmărite în transmisiunile directe ale TVR și Eurosport precum și pe platforma online Max. Întreg programul competiției poate fi consultat accesând următorul link: https://www.cosr.ro/jocuri-olimpice-de-vara/paris-2024/programul-competitiei
Pina la urma, a fost un spectacol gretos si grotesc, cu gays si transsexuali, pe care UE vor sa ni-i bage pe git cu orice ocazie ! Pacat, putea fi ceva frumos.