sâmbătă, 6 iulie, 2024

Rednic a explicat de ce a renunțat la Iacob și la Kucher

Distribuie articolul

În sezonul trecut, cel la capătul căruia UTA a câștigat play-out-ul după ce ratase „la mustață“ play-off-ul, unul dintre posturile cele mai bine acoperite a fost cel de portar. Acolo era titular Florin Iacob, nimeni altul decât căpitanul echipei, iar alternativa sa de pe bancă era ucrainianul Danylo Kucher. Sigur, niciunul dintre ei nu era vreun portar de clasă mondială însă ambii aveau calități decente, chiar dacă au avut ocazional și meciuri mai puțin fericite. În plus, Iacob, era unul dintre puținii fotbaliști cu adevărat reprezentativi, ținând cont că era la Arad din 2019, iar Kucher era foarte apreciat de suporteri pentru modestia și caracterul său.

Tocmai de aceea, vestea că UTA s-a despărțit de amândoi, a fost o surpriză pentru mulți suporteri, care timp de mai multe săptămâni au speculat pe rețelele de socializare, vizavi de cauzele plecării celor doi. Între timp în locul lor au venit Dejan Iliev, portarul de rezervă al naționalei Macedoniei, jucător format la Arsenal dar care de jucat a făcut-o doar la echipe mici și care, a avut în ultimii ani mari probleme cu accidentările, plus Robert Popa, unul dintre cei doi goalkeeperi cu care FCU 1948 a retrogradat în liga secundă la finele sezonului trecut. Principalul punct de discuție vizavi de această rocadă era dacă aceste schimbări erau cu adevărat necesare, dacă poarta era locul unde UTA, club care nu are nici pe departe buget nelimitat, trebuia să mute atât de agresiv. Referitor la această schimbare in corpore a liniei de portari, Mircea Rednic a oferit următoarele explicații:

„Legat de Kucher știți că eu din iarnă am vrut să îl schimb pentru că am considerat că un portar străin care nu se impune, nu trebuie să rămână. El a avut șanse, a avut și meciuri bune, i-am dat și ultima șansă la Dinamo iar acolo m-a dezamăgit. Aș fi vrut să-l țin dar i-a apărut o ofertă din Georgia și a plecat. Iacob era la sfârșit de contract și am decis să nu continuăm împreună. Am vrut altceva, am vrut să schimb un pic. Nu e vorba de înălțimea lui. Mi-aș fi dorit să se implice un pic mai mult ca și căpitan. Popa e un pic mai înalt ca el dar are avantajul că e under. E o soluție în care voi juca cu Popa și nu voi mai folosi under în teren. Pe Iliev mi l-am dorit, a cam tras de timp și nu am reușit să-l aducem mai devreme. E un portar care are talie, care vorbește pe teren, care e prezent și la antrenamente și în afara terenului.“

Așadar antrenorul a renunțat la căpitanul echipei, nu neapărat din cauza problemelor de natură fotbalistică ci pentru că acesta nu și-ar fi îndeplinit mulțumitor atribuțiile de lider. Ne întrebăm dacă nu cumva în acest caz n-ar fi fost mai potrivită preluarea banderolei de către un alt jucător iar Iacob să continue ca portar, dar până la urmă decizia este a antrenorului și el răspunde pentru ea. La fel cum va răspunde și pentru satisfacerea pretenției de a aduce un portar român pentru poziția de al doilea goalkeeper; care totuși aflăm că s-ar putea ca în multe meciuri să fie de fapt portarul numărul 1, pentru că e „under“. În acest caz, rezerva sa va fi tot un străin, adică Iliev, situație în care ne întrebăm de ce a trebuit să plece Kucher?!

Mult mai interesant ar fi fost să aflăm punctul de vedere al lui Mircea Rednic vizavi de un alt portar pe care UTA îl avea sub contract până în vară. Este vorba despre Alexandru Roșca, fotbalist lansat de Academia UTA, considerat a fi un goalkeeper de mare viitor, împrumutat la CSC Șelimbăr și care avea în contractul de împrumut o clauză de vânzare simbolică de 20.000 sau 30.000 de euro, clauză legat de care ne întrebăm oare cine a fost „mintea luminată“ din club care a avut ideea să o introducă sau să o accepte. Cert e că Roșca a fost om de bază într-o echipă care dacă avea drept de promovare ar fi defilat până la capăt în Liga 2 și, drept urmare, cei de la Șelimbăr au achitat acea clauză de cumpărare definitivă, asta și pentru că portarul n-a primit se pare niciun semn de viață de la clubul de care aparținea, adică UTA. Iar ca ridicolul situației să fie complet, la câteva zile după ce l-a achiziționat definitiv pe portar, pentru o sumă extrem de mică, cei de la Șelimbăr l-au vândut mai departe la Dinamo pentru o sumă de 10 ori mai mare! În acest timp UTA nu încasa nimic, își dădea afară amândoi portarii și aducea alții. Din păcate, noi fiind în continuare indezirabili pentru clubul UTA, nu am putut fi prezenți la conferința de presă de astăzi pentru a-i adresa această întrebare antrenorului.

În sfârșit, pentru a epuiza subiectul portarilor, să mai spunem că UTA s-a despărțit în vară și de al treilea goalkeeper, Denis Lungu-Bocean. Reamintim că acesta a fost adus în toamnă la Arad gata accidentat. S-a recuperat pe parcursul sezonului dar nu a prins niciun minut în vreun meci oficial la echipa de seniori ci doar la cea de tineret iar acum a fost lăsat să plece. În cantonamentul de la Rogla, UTA l-a testat pe Aleksander Mitrovic (ex Concordia Chiajna sezonul trecut) dar acesta, conform declarațiilor lui Rednic, a refuzat statutul de al treilea portar oferit de UTA, astfel că Bătrâna Doamnă se află în prezent în căutarea unui alt goalkeeper care să accepte să le care mingile lui Iliev și Popa.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți