Protocol pentru amenajarea Campusului Profesional pentru învățământ dual

Educație

Scris de Arad Obiectiv

Aradul va avea un Campus Profesional pentru învățământ dual, un proiect ambițios care se va realiza grație unei finanțări europene în valoare de peste 150 milioane de lei și a unui protocol de colaborare parafat miercuri, 6 decembrie 2023, în sala Ferdinand a Primăriei Arad. Semnatarii documentului au fost  Universitatea Aurel Vlaicu, Primăria Arad și Universitatea Politehnica Timișoara, care au alături ca și parteneri Inspectoratul Școlar Județean, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” Arad, Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului Arad, Colegiul Economic Arad, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad, Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob” Arad, S.C. Leoni Wiring Systems Arad S.R.L., S.C. Hella România S.R.L. – punct de lucru Arad și Joyson Safety Systems Arad S.R.L.

Proiectul depus de Universitatea Aurel Vlaicu din Arad în cadrul programului-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual s-a numărat printre puținele din țară care au obținut finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Pentru construirea Campusului Profesional Integrat, pentru învățământul dual,  Primăria Arad a pus la dispoziție un teren în suprafață de 20.000 mp, situat în partea de nord a municipiului Arad, poziționat între str. Câmpul Liniștii și Calea 6 Vânători. Prin acest proiect se  are în vedere construirea de noi clădiri eficiente din punct de vedere energetic prevăzute cu spații de învățământ, spații de cazare, cantine, baze sportive, săli de lectură, bibliotecă, centru media,  ateliere de practică, spații de recreere care vor deservi liceele și instituțiile de învățământ superior de stat.

„Este un proiect ambițios, gândit de mai mult timp. Primăria Arad a pus la dispoziţia planului nostru 20.000 de mp și ne sprijină de asemenea cu realizarea infrastructurii rutiere și a rețelelor de utilități, mediul de afaceri ne sprijină cu burse și granturi pentru școli, iar Universitatea Aurel Vlaicu și Universitatea Politehnica vor suporta partea de cofinanțare în funcție de nevoile care se vor ivi pe parcurs. Apreciem oportunitatea acestui proiect și mulțumim tuturor celor care au fost alături de cele două mari orașe din vestul țării. Mulțumim Ministerului Educației pentru încrederea acordată și pentru faptul că a înțeles că prioritatea noastră este de a coagula în jurul nostru toate celelalte județe din zonă, astfel încât acest învățământ dual preuniversitar și universitar să se dezvolte. Este un proiect ambițios pe care sperăm să-l finalizăm cu ajutorul Primăriei Arad, la mijlocul anului 2026,  așa cum ne-am angajat”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

„Este vorba despre un vis frumos care a prins rădăcini deja, iar din primăvară va răsări. Un parteneriat între administrația locală, Universitatea Aurel Vlaicu, Universitatea Politehnica Timișoara și mediul de afaceri din Arad. Un campus universitar frumos realizat cu finanțare europeană gratuită de peste 150 de milioane de lei. Aradul este unul dintre cele doar 14 orașe din România  care au câștigat un astfel de proiect într-o luptă deloc ușoară. Și așa cum am spus, un proiect foarte frumos pe care îl vom finaliza în 2026 și vă așteptăm la inaugurare, pentru că noi, ceea ce prima dată visăm frumos și realizăm în aceeași manieră, numai împreună: universitățile, administrația locală și mediul de afaceri”, a punctat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

„Ca și partener principal, pornind de la celebrul citat <<nu zidurile fac o școală >> aparținând lui Ferdinand, Universitatea Politehnica împreună cu Universitatea Aurel Vlaicu încearcă să coaguleze practic studenții din vestul țării și să creeze un pol de educație în vestul țării. Împreună cu Primăria Arad  și mediul de afaceri, vom promova un învățământ la un alt nivel”, a subliniat Simon Pescari, consilier al rectorului Universității Politehnica din Timișoara.

Finalizarea proiectului „Implicare în Nevoia de Inovare Tehnologică și Inițiative privind Angajabilitatea Tinerilor Incluși în Viziunea Educațională duală, I.N.I.T.I.A.T.I.V.E. d” este estimată în 2026.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.