marți, 5 noiembrie, 2024

Primele transferuri importante pentru UTA. Doi foști campioni ai României au venit la Arad

Distribuie articolul

Proaspăt promovată pe prima scenă fotbalistică din România, UTA s-a mișcat rapid pe piața transferurilor și se întărește pentru Liga 1 cu doi fotbaliști care au trecut pe la echipe importante în carierele lor. Cei doi sunt Ioan Hora și Neluț Roșu. Ambii au fost prezentați marți, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul clubului, conferință la care au fost prezenți, pe lângă cei doi fotbaliști proaspăt transferați, antrenorul Gyuszi Balint și impresarul Bogdan Apostu.

Născut la Oradea și în vârstă de 31 de ani, Ioan Hora revine la UTA, echipa care de fapt l-a lansat în fotbalul profesionist. În cariera sa, Hora a mai trecut pe la Gloria Bistrița, CFR Cluj, ASA Târgu Mureș, Pandurii Târgu-Jiu, Konyaspor (Turcia), Akhisarspor (Turica), Elazigspor (Turcia), FCSB și Gaz Metan Mediaș. De altfel, în sezonul 2011-2012, când CFR Cluj a câștigat cel de-al treilea titlu din istoria clublui, Hora se afla în lotul clujenilor. Totodată, acesta are bifate și 6 meciuri la Naționala U21 a României, respectiv 3 prezențe în prima reprezentantivă.

Cea de-a doua achiziție a arădenilor este clujeanul Neluț Roșu, la rândul său fost campion al României în sezonul 2016-2017, pe vremea când activa pentru Viitorul lui Gheorghe Hagi. În vârstă de 27 de ani, acesta a mai trecut în cariera sa pe la Luceafărul Oradea, Concordia Chiajna, FC Botoșani, CFR Cluj, Levski Sofia, Astra Giurgiu și Gaz Metan Mediaș.

Ambii fotbaliști sunt reprezentați de fostul jucător al UTA-ei, Bogdan Apostu, prin Fusion Grup Agency (FGA). De altfel, am putea spune că Apostu, prieten cu antrenorul Gyuszi Balint, are un aport important la succesul clubului arădean din acest sezon, nu mai puțin de 15 jucători din lotul UTA-ei fiind reprezentați de către acesta.

„Știm cu toții că nu va fi deloc ușor în sezonul următor. Horică (n.red. – Hora) vine din perspectiva unui jucător important de Liga 1, din perspectiva unui jucător de play-off, care știe foarte bine cu ce se mănâncă performanța. Mă bazez foarte mult pe experiența lui, pe valoarea lui și mai ales pe caracterul lui”, a explicat antrenorul Laszlo Balint la prezentarea lui Ioan Hora.

„Aș dori să îi felicit pe cei din conducere, pe jucători, pentru performanța pe care au reușit-o. E o performanță uimitoare și am așteptat cu sufletul la gură să promoveze, să facă acest pas spre Liga 1. Am acceptat această provocare în primul rând cu sufletul, iar în al doilea rând pentru că știu că în acest club există niște oameni profesioniști, care vor să facă un proiect frumos aici la Arad. Chiar îmi doresc să ducem această bătălie până la limita play-off-ului. Am tremurat în ultimele trei etape pentru promovare. Mă simt la Arad ca și cum m-aș întoarce acasă. Aradul e a doua mea casă. Aici îmi e o parte din suflet, pentru că aici am debutat în fotbalul mare. Practic, vreau să ofer înapoi ceva, fiindcă aici mi s-a dat șansa să debutez în Liga 2, respectiv în Liga 1”, a declarat Ioan Hora.

„Mă bucur că am ajuns aici. Cred că este un pas important în cariera mea. Am ales să vin aici cu sufletul, fiindcă mi-a plăcut proiectul prezentat de Bogdan Apostu și de domnul Balint. Sperăm să facem o fază frumoasă, să începem foarte bine campionatul, fiindcă este foarte important. Într-adevăr, timpul de acomodare este foarte scurt, dar cred că este foarte important cum începem. Obiectivul nostru este play-off-ul. De aceea am și venit aici. La toate echipele pe la care am fost, am fost pentru a mă bate sus, nu să mă bat pentru ultimele locuri. Vreau să tragem toți de noi, să facem o surpriză frumosă, să prindem play-off-ul și să ducem UTA acolo sus, unde îi este locul”, a spus Neluț Roșu la prezentarea sa ca nouă achiziție a clubului arădean.

Specialiștii de la transfermarkt îi cotează pe cei doi fotbaliști la câte 450.000 de euro.

Am putea spune, iată, că după aceste două transferuri UTA s-a întărit în compartimentul ofensiv și la mijlocul terenului, însă cel mai probabil că vor urma și alte achiziții pentru clubul arădean. De altfel, imediat după încheierea meciului de promovare pe care arădenii l-au avut pe terenul celor de la FC Argeș, presa sportivă națională specula că la UTA vor veni trei fotbaliști importanți, printre aceștia numărându-se cei doi jucători prezentați marți de către arădeni, dar și atacantul Vlad Morar, la rândul său reprezentat de către Bogdan Apostu. În ceea ce îl privește pe Morar, lucrurile deocamdată nu sunt tocmai clare, deși acesta se află la final de contract cu FC Voluntari. Problema însă ține, cel mai probabil, de numărul de atacanți pe care Gyuszi Balint îi are în acest moment în lot: Alexandru Ioniță, Valentin Buhăcianu, Ciprian Rus și, mai nou, Ioan Hora. Totuși, un transfer al lui Vlad Morar la formația arădeană n-ar fi tocmai exclus, dar probabil că acest lucru s-ar putea întâmpla doar dacă unul dintre Ioniță, Rus și Buhăcianu ar părăsi UTA. Despre Buhăcianu, de altfel, se aude că ar avea și ceva oferte de transfer.

Distribuie articolul

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți