Primarul de la Vinga, infectat cu coronavirus

Sursă imagine: Facebook / Negrei Ioan Sorin

Știri Arad

Scris de Andrei Fuliaș

Mai mulți primari din județul Arad au fost depistați, în ultimele luni, pozitiv la testul COVID-19 (coronavirus), zilele trecute chiar și unul din vicepreședinții Consiliului Județean Arad, Răzvan Cadar, anunțând că are coronavirus.

Aflăm astăzi că și primarul comunei Vinga, Ioan Sorin Negrei, a fost depistat pozitiv în urma testării.

De altfel, acesta a postat și un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care explică faptul că a fost depistat pozitiv, atât el, cât și familia acestuia. Tot în respectivul mesaj, primarul Vingăi face apel la cetățeni să nu meargă la instituția primăriei decât dacă au ceva urgent de rezolvat, chiar dacă autoritățile au luat toate măsurile necesare.

„Dragi cetăteni ai Comunei Vinga, Mănăștur și Mailat, din păcate numărul infectărilor cu virusul SarsCov2 este într-o uşoară creştere, din păcate atât eu cât şi familia mea am fost infectați cu acest virus, având o formă uşoară. În momentul de față suntem în izolare la domiciliu, având tratamentul specific combaterii acestui virus, iar partea cea mai grea a trecut.

La nivelul Primăriei Vinga s-au luat toate măsurile de dezinfecție, programul instituției fiind unul redus, între orele 09-11 în fiecare zi.

Totodata avem rugămintea ca fiecare persoană care intră în sediul Primăriei să poarte mască de protecție şi să se dezinfecteze la intrare, prioritare în aceste momente sunt doar urgențele cetățenilor.

Pentru ca numărul de infectări să nu mai crească şi pentru a putea combate împreună acest virus am rugămintea să respectați toate normele de protecție şi de igienă impuse de către autorități.

În speranța că vom reuşi să trecem cu bine peste această situație, eu vă doresc multă sănătate şi putere să trecem cu bine împreună peste această situație grea în care ne aflăm.

Dumnezeu să ne ajute şi să ne ocrotească!”, scrie primarul comunei Vinga, Ioan Sorin Negrei, pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.