Pierdem primul meci din finala campionatului dar diferența ne dă speranțe

Sursă imagine: facebook / CSMConstantaBaschet

Sport

Scris de Giuliano Junc

CSM CSU Constanța a câștigat primul meci al finalei Ligii Naționale de Baschet Feminin, învingând pe FCC UAV „ICIM“ Arad cu scorul de 72-65. Meciul a semănat destul de mult cu ultimele partide jucate de echipa noastră cu Sepsi, doar că, de data aceasta, s-a repetat nu scenariul de la Sfântu Gheorghe ci cel de la Arad. Fetele lui Miroslav Popov au avut o primă jumătate de meci slabă, apoi au revenit în partidă însă revirimentul nu a fost suficient pentru a întoarce soarta meciului deși la un moment dat am reușit să ducem diferența la -1. Probabil că oboseala deplasării (să nu uităm că echipa noastră a parcurs în decurs de câteva zile traseul Sfântu Gheorghe – Arad – Constanța în timp ce gazdele au jucat meciul 3 al semifinalei pe teren propriu) și-a spus cuvântul dar după ziua de mâine de refacere putem spera ca în meciul 2 să vedem o echipă arădeană mai agresivă încă din startul meciului; pentru că astfel de detalii pot fi decisive în condițiile în care valoric nu s-a văzut un avantaj evident înspre amfitrioane.

Echipa noastră a început slab meciul, fiind ușor depășită în defensivă și inexactă sub panoul advers, astfel că scorul ajunge rapid la 6-0. Murray cu 5 puncte consecutive echilibrează meciul dar gazdele mențin în continuare controlul. Mărginean și Jones de la distanță plus Miskiniene sub panou domină meciul. Aradul, pe lângă faptul că s-a bazat în acest start de meci doar pe pătrunderile individuale semnate de Murray și Easley, a făcut și câteva cadouri neforțate adversarelor, astfel că la finalul primului sfert Constanța avea +10 pe tabelă (21-11).

Începem sfertul 2 mai bine iar Easley cu o aruncare reușită de la 3 puncte reduce diferența la +6 (22-16). Ne apărăm mai bine dar din păcate nu reușim să capitalizăm aceast lucru în plan ofensiv, acolo unde suferim sub panoul advers. De asemenea continuăm să comitem erori copilărești, care într-un asemenea meci contează. După o astfel de fază, în loc să reducem și mai mult din diferență, pierdem atacul iar Mărginean marchează de la linia de 3 și trece diferența peste granița psihologică de 10 puncte. Urmează câteva minute de joc pe contre în care ambele echipe se întrec în ratări. Vitulova înscrie primele puncte dar este contrată din nou de aceeași fantastică Jones de la 3 puncte. Iar ca tacâmul să fie complet sfertul 2 se încheie cu o nouă minge pierdută prostește de Easley (a patra), cu 5 secunde înainte de fluierul final iar Ghizilă stabilește scorul pauzei: 43-27

Sfertul 3 începe cu o triplă semnată de Mititelu. Continuăm să suferim sub panou unde ratăm exasperant dar apărarea ne ține în meci. Reușim o nouă schemă cu eliberarea omului la linia de 3 și Voica-Nagy ne apropie la 49-37. E o injecție de moral iar Vitulova și Easley coboară diferența sub marja de 10 puncte. Gazdele intră în vrie, nu le mai iese nimic și ne apropiem la 49-45. Noua achiziție a Constanței, Miskiniene iese însă la rampă și reușește de două ori consecutiv să obțină coș și fault. Lituanianca reușește 8 puncte pe finalul sfertului, rezistând de una singură forcingului tot mai accentuat al fetelor noastre. Tabela arată 55-51 și, pentru cine a văzut victoriile echipei noastre de la Sfântu Gheorghe din semifinale, existau semnale că lucrurile puteau merge în direcția unui final fericit pentru galben-albastre.

Mititelu marchează primele puncte ale sfertului 4 dar vine imediat replica lui Mărginean. Biszak marchează doar o liberă din două dar ne apărăm excelent și Voica-Nagy înscrie pe contraatac. Alexandru Olteanu cere time-out deoarece echipa sa a scăpat jocul din mână, permițând Aradului să se apropie la -1! Aceeași Mărginean înscrie la reluarea meciului. Murray aruncă de la 3 dar imprecis și Podar oferă o gură de oxigen echipei sale. Ratăm din nou de la linia de 3 și Mărginean aruncă sala în aer: 64-56 și gazdele evită, cel puțin pentru moment, prăbușirea suferită de Sepsi în sferturile 4 ale semifinalei. Murray ia jocul pe cont propriu dar ratează. Greșesc copilărește și gazdele care la +8 scapă o minge în aut dar pierdem un nou atac pe mâna lui Easley. Rezistăm în defensivă, apoi Vitulova înscrie dar o face și Higgins sub celălalt panou. Ratăm din păcate două atacuri consecutive și scorul devine 70-60 cu două minute și jumătate înainte de final. Apare pripeala și în aceste condiții e și mai greu să ne apropiem. Vitulova și Voica-Nagy forțează de la 3 puncte dar fără succes. Podar reușește un capac de efect la Easley și sala simte că meciul e câștigat. Easley înscrie 3 puncte consecutive din aruncări libere, Mărginean ratează dar tot Easley irosește ultima șansă de a mai spera la ceva în acest meci. Se termină 72-65 și Constanța are 1-0 în finală.

CSM CSU Constanța – FCC UAV „ICIM“ Arad 72-65 (21-11, 22-16, 12-24, 17-14)
Constanța: Mărginean 14 (2×3), Jones 13 (3×3), Koziar 13, Miskiniene 12, Higgins 8, Podar 5, Irimia 3, Zivkovic 2, Ghizilă 2. A mai jucat: Godri-Părău. Pe bancă: D. Fota, Vaida. Antrenor: Alexandru Olteanu
Arad: Easley 13 (1×3), Voica Nagy 12 (1×3), Murray 11 (1×3), Biszak 11, Mititelu 8 (1×3), Vitulova 8, Ghiță 2. A mai jucat: Cucu. Pe bancă: Fleșer, Negru, Ciotir. Antrenor: Miroslav Popov
Arbitri: Ciprian Stoica (Sibiu), Alexandra Stan (București), Mate Andras Stretea (Oradea). Comisar: Stelian Bănică (București)

Meciul 2 al finalei se va juca miercuri, tot la Constanța și tot începând cu ora 19:00. La fel ca și primul, va putea fi vizionat pe canalul de youtube al Federației, FRB.tv

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.