marți, 5 noiembrie, 2024

Patru puștani din Sintea Mare erau „specializați” în furturi de catalizatoare. Polițiștii ineuani au organizat un flagrant și au pus mâna pe ei, dar și pe prejudiciul uriaș | VIDEO

Distribuie articolul

În urma investigațiilor efectuate, în noaptea de 20/21.02.2021, polițiștii orașului Ineu au organizat o prindere în flagrant a 4 persoane bănuite de furt de catalizatoare.

Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat, în flagrant delict, 4 tineri cu vârste între 18 și 22 de ani, toți din localitatea Sintea Mare, părăsind locul faptei, unde, folosindu-se de o unealtă multifuncțională, au tăiat catalizatoarele de pe două autoturisme parcate pe strada Dunării din Ineu.

Prejudiciul în valoare de aproximativ 9.000 de lei a fost recuperat parțial. Polițiștii i-au reținut pe cei în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.

În cursul zilei de astăzi, magistrații Judecătoriei Ineu au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Activitățile au fost sprijinite de lucrători ai Jandarmeriei Arad și ai Poliției Locale Ineu.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți